home Arhitectură & Design, Proiecte & Orașe 10 orașe care au redescoperit frumusețea râurilor

10 orașe care au redescoperit frumusețea râurilor

Odată cu îmbunătățirea tehnologiei și a infrastructurii, oamenii au uitat de râurile care trec prin orașele lor. Recent, însă, putem vedea că unele orașe își redescoperă râurile și investesc în acestea. 

Începând cu revoluția industrială, orașele au fost proiectate în așa fel încât să acopere natura, însă acum arhitecții susțin ideea de a reintegra natura în peisajele urbane. Râurile reprezintă o parte din această mișcare – unele orașe încearcă doar să crească nivelul calității vieții din apropierea acestora, însă altele vor să ducă ideea și mai departe, gândindu-se la o relație rezistentă între oraș și râu, care se luptă împreună cu schimbările climatice.

Iată 10 orașe care au găsit un mod de a reintroduce natura în mijlocul aglomerației urbane investind în zonele din preajma râurilor:

  1. Seul, Coreea de Sud

Înainte de a deveni un loc principal de întâlnire pentru oamenii din Seul în 2005, Râul Cheongycheon era un canal acoperit de apă menajeră, înconjurat de o infrastructură ce împărțea orașul în două. Reamenajarea a peste 11 km ai acestui râu și distrugerea structurilor despărțitoare a lăsat loc pentru redescoperirea calităților râului, dar și felul în care oamenii văd această zonă.

2. Ljubljana, Slovenia

Consiliul din Ljubljana a realizat cât de mare e riscul de deprivare urbană din cauza calității scăzute și inaccesibilității râului, așa că au decis să facă o investiție de 20 de milioane de euro pentru reamenajarea porțiunii centrale a Râului Ljubljanica și recrearea beneficiilor lui uitate asupra calității vieții din oraș. Rezultatul a fost un centru al orașului renăscut, crearea de noi spații publice de-a lungul apei și oprirea tendinței de extindere urbană care apăruse din cauza erodării rolului naturii în oraș.

3. Madrid, Spania

Costul proiectului a sărit la 280 de miliioane de euro pentru a acoperi autostrada și a crea o zonă întinsă de spații publice, parcuri și poduri pentru a crea o nouă imagine a râului și a recrea conexiunea cu orașul. S-a dovedit că această schimbare a ridicat nivelul de calitate a vieții în toate cartierele din apropiere și a devenit o zonă de mare atracție pentru oamenii din Madrid.

4. Paris, Franța

Inițiativa este numită ‘Plajele Parisului’ și constă în închiderea unor străzi paralele cu râul, care sunt apoi transformate în spații publice vitale timp de o lună. Succesul acestei inițiative care are loc anual, începând cu 2001, a reușit să îi convingă și pe critici. În 2012 orașul a închis o mare parte din aceste străzi care erau dedicate mașinilor și le-a transformat în spații publice permanente, care schimbă total relația parizienilor cu râul Sena și cresc valoarea acestei zone ce se află în Patrimoniul Mondial UNESCO.

5. Qinhuangdao City, China

În acest caz, malurile râului nu au fost transformate de industrializare, ci de creșterea rapidă a urbanizării. Au fost reamenajate printr-o intervenție foarte mică – Parcul Red Ribbon a apărut chiar la timp pentru a răspunde nevoii din ce în ce mai mari pentru spații publice în contextul dezvoltării urbane rapide ce acapara zona.

Înainte de transformare, era un mediu natural bogat care era inaccesibil și prea periculos pentru a fi folosit pentru activități recreaționale. A fost folosit ca groapă de gunoi de către orașul vecin și era nesigur din cauza extinderii cartierelor sărace. Elementul major de design – panglica roșie – trece prin tot parcul. A fost conceput pentru a integra lumini, bănci și alei, iar echipa de design a încercat să protejeze habitatele naturale și să creeze oportunități pentru recreere în același timp.

Parcul a fost amenajat în 2008, iar de atunci zonele alăturate s-au urbanizat, iar populația are așteptări mai mari pentru menținerea calității mediului natural. Parcul Red Ribbon răspunde acestor cerințe, dar oferă și un spațiu sigur pentru relaxare.

6. Lyon, Franța

Istoria râului Ron este asemănătoare cu cea a râului Garonne din Bordeaux – dominată de industria automobilă și portuară. În 2003, consiliul orașului a lansat o competiție pentru a crea un spațiu de-a lungul râului care aduce oamenii mai aproape de natură și le oferă un spațiu de întâlnire și activități variate. Architectes Paysagistes au dezvoltat propunerea câștigătoare pentru reamenajarea a 5 km de spații de parcare și șosele de mare viteză de pe malurile râului într-un peisaj care a integrat toate cerințele și a transformat complet acest spațiu.

În timpul proiectării, comunitatea a fost ascultată pentru ca designerii să se asigure că răspund tuturor cerințelor orașului. Acum oamenii au la dispoziție locuri pentru pescuit, închirieri de biciclete, spații de relaxare, dar și un element esențial – treptele de lângă podul Guilloètire – ca intrare în orașul vechi.

Mașinile și parcările sunt interzise, însă bicicletele sunt permise, având în vedere că zona este parte din ruta europeană de ciclism ce se întinde de la Lacul Geneva până la coasta Mediteraneană. Proiectul a fost terminat în 2007 și a devenit rapid un loc preferat pentru cetățenii din Lyon, care au redescoperit valoarea pe care râul Ron o poate aduce orașului.

7. Bordeaux, Franța

La fel ca multe dintre exemplele de mai sus, malurile râului Garonne din Bordeaux erau în trecut dedicate industriei. La începutul secolului 20, activitățile industriale au fost însă abandonate și în locul lor au apărut locuri de parcare.

În anul 2005, aceste foste zone industriale nu aveau niciun pic de personalitate și ocupau în mod inutil spațiul. Acela a fost momentul în care autoritățile au văzul potențialul de a transforma această zonă într-un spațiu public vital care ar fi invitat râul înapoi în viețile oamenilor. Nucleul proiectului a fost crearea unei linii de tramvai care să lase mai mult spațiu pentru pietoni de-a lungul malului. Odată cu realizarea acesteia, primarul a vrut să creeze o legătură între râu și cartierele din apropiere.

A ales propunerea lui Michel Courajoud, al cărui scop a fost să păstreze atmosfera unui port într-o nouă realitate urbană, păstrând elementele vechiului port în noul design. Odată cu eliberarea spațiului pentru noile planuri, oamenii au început imediat să se apropie de râu pentru că „au fost atrași de apă în mod natural”, conform lui Courajoud. Completat în 2009, proiectul a crescut calitatea vieții în Bordeaux și le-a oferit oamenilor șansa de a avea o experiență urbană inedită în apropierea râului.

8. Moscova, Rusia

În căutarea îmbunătățirii calității vieții, Moscova urmează exemplul altor orașe și redescoperă valoarea adăugată de râuri în spațiile publice. Primul pas către reintroducerea râului ca spațiu public a fost transformarea primului kilometru de mal. Benzile de trafic și spațiile de parcare au fost înlocuite cu o alee pietonală cu mobilier urban prietenos, o alee de pictori, fântâni, o scenă în aer liber și activități diferite pentru fiecare anotimp.

Următorul pas către revitalizarea râului din Mosvoca a fost un proiect care a câștigat o competiție internațională în 2015. Project Meganom a propus un program pentru ca râul să devină coloana vertebrală verde a capitalei în viitor. Projectul constă în crearea de spații publice de-a lungul râului, dezvoltarea turismului și transportului pe apă prin amplasarea de mici porturi care să facă legătura cu cartierele.

9. Singapore

Inițiativa pentru transfomarea parcului din jurul râului Kallang a apărut datorită nevoii de a mări capacitatea râului Kallang la inundații și a îmbunătăți procesul de asanare. Proiectul ABC water – Active, Beautiful, Clean – are ca scop crearea unor spații în care comunitatea să poată desfășura activități în timp ce râul își poate continua funcțiile de scurgere.

Canalul de 2.7 km a fost înlăturat pentru a lăsa spațiu pentru ca râul să se poată dezvolta în mod natural. Un deal a fost construit pentru ca oamenii să poată admira priveliștea naturii nou-născute. Rezultatul a fost o transformare totală a felului în care oamenii se raportează la acest râu – numeroasele activități oferite în acest parc au reconectat comunități care până atunci fuseseră separate.

10. New York, SUA

Motivul pentru care New York-ul și-a reinventat relația cu râul Hudson nu a fost doar nevoia de spații publice în apropierea apei,  ci și efectele negative ale schimbărilor climatice care au fost simțite în mod sever în timpul Uraganului Sandy. Echipa de design BIG a câștigat o competiție internațională în 2014 căutând o soluție rezistentă pentru protejarea orașului de riscurile crescute de inundații din cauza acestor schimbări. Propunerea lor este o combinație a proiectelor prezentate mai sus, dar cu o îmbunătățire majoră – protecție împotriva inundațiilor. Soluția încorporează o „infrastructură socială” de 12 km unde se pot crea spații pentru activități publice în apropierea râului, iar această infrastructură are și funcția de protecție împotriva unor posibile dezastre viitoare.

Banda în formă de U înconjoară Manhattan-ul cu o serie de intervenții conectate ce acționează ca un absorbant natural al posibilelor cote mari ale apei, care în restul timpului pun la dispoziție o experiență complet nouă în apropierea apei, la un pas de zgârie-norii din Manhattan. Dacă orașul găsește resursele necesare pentru a construi acest sistem inovativ și multifuncțional, va servi ca exemplu pentru multe alte orașe care caută moduri de protecție împotriva inundațiilor și de reamenajare a spațiilor de pe malurile râurilor.

Sursa: landarchs.com

Foto: landarchs.com; wallpaperscraft.com; publicspace.org




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.