home Comunitate, Orașele Viitorului, Transport, Video Autobuzele: democrație în mișcare

Autobuzele: democrație în mișcare

Într-o conferinţǎ inspiraţionalǎ TED, Enrique Peñalosa, primarul orașului Bogota între 1998 și 2001, reales pentu un nou mandat in 2015, expune ideea conform căreia „un oraș avansat nu este unul în care sǎracii folosesc mașini, ci mai degrabǎ unul în care cei bogaţi folosesc transportul public”.

El vorbește despre egalitate în nivelul de calitate a vieţii, în special în cazul copiilor: toţi copiii, se argumenteazǎ, ar trebui sa aibǎ acces, pe lângǎ sǎnǎtate și educaţie, și la spaţii verzi, baze sportive, bazine de înot și lecţii de muzicǎ. Transportul public, în viziunea lui, este considerat un mijloc pentru egalitate democraticǎ, iar autobuzele, cu toate cǎ nu sunt „sexy”, sunt singura cale de a asigura transportul masiv cǎtre toate zonele unui oraș mare aflat în dezvoltare.

Pe lângǎ transportul în comun, un aspect care diferenţiazǎ orașele avansate de cele înapoiate nu este calitatea autostrǎzilor sau a metroului, ci cea a trotuarelor. Primarul Peñalosa scoate în evidenţǎ, de asemenea, importanţa bicicletelor și a benzilor pentru ciclism, afirmând cǎ un cetǎţean care circulǎ cu o bicicletǎ de 30 de dolari este la fel de important ca unul cu o mașinǎ de 30 de mii de dolari.

Primarul Bogotei crede cǎ mai mult de jumǎtate din orașele care vor exista pânǎ în 2060 nu sunt încǎ construite, iar recomandarea sa fermǎ este formarea unor bulevarde pentru ciclism, parcuri verzi lungi de sute de kilometri, întretǎind orașe în care fiecare a doua stradǎ ar fi una dedicatǎ pietonilor și cicliștilor. Astfel, sute de kilometri de stradǎ amenajaţi exclusiv pentru autobuze, biciclete și pietoni sunt deja imaginaţi pentru orașele viitorului.

Primarul își încheie segmentul de discurs pe o notǎ optimistǎ în legǎturǎ cu aceste orașe ale viitorului. „Orașele pe care urmeazǎ sǎ le construim în urmǎtorii 50 de ani vor determina calitatea vieţii și chiar fericirea miliardelor de oameni în viitor. Ce oportunitate fantasticǎ pentru lideri, chiar și aceia tineri, în special din ţǎrile în curs de dezvoltare. Ei pot crea o viaţǎ mai fericitǎ pentru miliarde de oameni în viitor. Sunt sigur, sunt optimist, cǎ vor face orașe care le vor întrece pe cele din visurile noastre cele mai ambiţioase.”

Foto: www.piecefit.com

Video: TED




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.