home Orașele Viitorului, Politici Urbane & Guvernanță Cum luptă marile orașe cu încălzirea globală

Cum luptă marile orașe cu încălzirea globală

Summit-ul Primarilor C40 a avut loc în decembrie în Mexico City și a reunit oficiali din 90 de orașe cu lideri din afaceri pentru a discuta problema încălzirii globale și măsurile radicale pe care trebuie să le adopte orașele pentru a combate efectele acesteia. 

Summit-ul a fost organizat după istoricul Acord de la Paris care începuse să fie aplicat cu câteva luni în urmă, și a scos în evidență rolul crucial al orașelor pentru ca încălzirea globală să nu depășească limita de 1.5 grade Celsius stabilită la Paris.

deadline 2020 orase sustenabile primari Documentul definitoriu al Summit-ului Primarilor din 2016 se numește „Deadline 2020: Cum Vor Reuși Orașele să Rezolve Problema” și conține angajamente din partea primarilor mega-orașelor din întreaga lume de a ajunge la nivelul maxim de emisii înainte de 2020 și apoi să le înjumătățească până în 2030.

Conform cercetătorilor, dacă toate orașele cu o populație de peste 100,000 de oameni ar respecta recomandările Deadline 2020, lumea ar putea face 40% din reducerile necesare ale emisiilor pentru a evita efectele catastrofale ale încălzirii globale.

Pentru a-și atinge țintele, orașele din rețeaua C40 vor trebui să investească în jur de 375 de miliarde de dolari în următorii 4 ani – așa că acțiunile trebuie să înceapă foarte curând pentru ca locuitorii acestor orașe să poată observa schimbări semnificative până în 2020.

Planurile promit să creeze locuri de muncă, să construiască infrastructură esențială, să îmbunătățească sănătatea publică și să creeze orașe care sunt mai primitoare și mai prietenoase cu cetățenii.

Recomandările Deadline 2020 includ: concentrarea atenției asupra sectoarelor de construcții și de transport, planificare urbană inteligentă, crearea de parteneriate și colaborări în cadrul orașelor și între acestea și colaborarea cu autoritățile regionale și naționale pentru a atinge anumite obiective.

anne hidalgo primar paris orase sustenabile

Summit-ul de anul trecut a marcat și începutul mandatului de Președinte al Rețelei C40 al Annei Hidalgo, actualul primar al Parisului. Hidalgo a avut un rol foarte important în promovarea Acordului de la Paris pentru combaterea încălzirii globale, în special în legătură cu rolul crucial al orașelor în acest proces. De când aceasta a devenit primar, Parisul a luat măsuri impresionante pentru a-și reduce emisiile și a devenit unul dintre orașele exemplare în această privință.

Hidalgo și ceilalți participanți la summit au susținut ideea conform căreia orașele trebuie să preia inițiativa și să acționeze în loc să aștepte ca politica la nivel național să creeze condițiile necesare pentru reducerea încălzirii globale, deoarece este foarte probabil ca acest lucru să ducă la rezultate întârziate și insuficiente.

Un angajament impresionant luat la eveniment a venit din partea a patru orașe – Paris, Mexico City, Madrid și Atena – toate au promis să înlăture și să interzică toate vehiculele diesel de pe șosele până în 2025, ca parte a efortului de a îmbunătăți calitatea aerului, având în vedere că în jur de 3 milioane de decese sunt cauzate de poluarea aerului în fiecare an în lume.

În timpul summit-ului s-au acordat și premiile anuale C40, către 11 orașe care s-au remarcat prin acțiunile impresionante de a deveni mai prietenoase cu mediul, mai primitoare și mai tolerante. Iată lista completă a câștigătorilor:

Planuri de Acțiune pentru Mediu: Portland

Planuri și Estimări pentru Adaptare: Paris

Eficiență Energetică în Construcții: Melbourne & Sydney

Energie Curată: Yokohama

Dezvoltare Economică și Finanțe: Shenzhen

Deșeuri Solide: Kolkata

Adaptarea în Acțiune: Copenhagen

Transport: Addis Ababa

Comunități Sustenabile: Curitiba

Echitatea Socială și Schimbările Climatice: Seoul

Încă o idee prezentată în timpul summit-ului C40 din 2016 a fost Inițiativa Women4Climate, tot sub conducerea Annei Hidalgo, o inițiativă ce susține femeile care sunt implicate în lupta pentru mediu din întreaga lume, aducând în prim-plan și legătura dintre încălzirea globală și discriminarea de gen.

Lideri ai orașelor, companii și cetățeni din toată lumea devin din ce în ce mai conștienți de nevoia de a acționa urgent pentru a combate efectele devastatoare ale schimbărilor climatice. În timp ce natura politicii naționale poate avea un impact negativ asupra eforturilor în această direcție, nu este nevoie ca orașele să aștepte ca autoritățile naționale să acționeze în numele lor.

Parteneriatele, împărțirea resurselor și cunoștințelor și colaborarea între grupuri locale pot fi mult mai eficiente, și numai prin astfel de acțiuni putem spera să vedem efecte pozitive în următorii câțiva ani, dacă orașele ca cele din rețeaua C40 continuă să fie la fel de proactive și inovatoare.

orase sustenabile summit mexico city

Surse: cnbc.com; huffingtonpost.com; citiscope.org; c40.org

Foto: c40.org




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.