home Comunitate, Evenimente Urban Talks – o (r)evoluție a ideilor

Urban Talks – o (r)evoluție a ideilor

Căutând să vă povestim într-un mod cât mai cuprinzător experiența pe care am avut-o organizând evenimentul Connecting Doers with Opportunity la Timișoara, am dat peste relatarea Mihaelei Ivan, prietenă a UrbanizeHub, postată pe blogul ei personal.

Ne-am gândit că noi nu puteam scrie ceva mai frumos de atât și că Mihaela a reușit să transmite exact vibe-ul evenimentului și al oamenilor care au fost prezenți acolo, la Urban Talks și la Hackathon – așa că am rugat-o să preluăm postarea ei pentru a putea împărtăși cu cât mai mulți oameni lucrurile pe care le-am descoperit la evenimentul din Timișoara. 

Așadar, iată ce povestește Mihaela:

Când am scris despre eveniment și când m-am dus într-acolo, știam că o să fie ceva neconvențional, cu oameni care cred în viitorul dezvoltării urbane durabile și al tehnologiei, că nah, a fost organizat de Grațian Mihăilescu, dar vă spun sincer, a fost mindfulness.

Despre agenda Urban Talks aflați aici mai multe.

Să vă transmit exact ceea ce s-a întâmplat acolo este imposibil, însă sunt trei lucruri esențiale pe care trebuie să vi le spun:

  1. UrbanTalks a adunat oameni din toate părțile globului, oameni care privesc spre viitor, care au reușit să schimbe viața orașelor prin activitățile lor sau să își schimbe propria viața. Toți oamenii aceștia n-au fost în București, Budapesta, Berlin, ci aici, la noi în Timișoara. Rar, foarte rar mai ai ocazia să ai în față așa creiere.
  2. Avem nevoie de inspirație ca de aer, iar UrbanTalks ne-a oferit o doză de 12 ore de idei, pozitivism, modele, valori și planuri. Era trecut de ora 20 și încă eram în sală, oamenii dezbăteau, puneau întrebări pertinente, vorbeau despre impact investmentmetode alternative de finanțare și  despre blockchain cu invitații din Silicon Valey și Zurich.
  3. S-au legat prietenii, ceea ce înseamnă că lucrurile vor merge mai departe.
  4. ah! Data viitoare e musai să veniți! 

 

Eh… și dacă vă mai zic că pentru proiectele prezentate de echipele de la Hackathonul de Inovare,  ce a avut loc în cadrul Connecting Doers with Opportunity, în a doua și a treia zi, și care au arătat viziunea fiecărui grup pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai sustenabil, s-au acordat premii în valoare de 10.000 dolari în cryptocurrency și posibilitatea de a prezenta ideile lor în fața Națiunilor Unite, ce ziceți?

Despre Hackathonul Inovării aflați mai multe aici.

  • La categoria Viitorul Comunității, a câștigat Captured 1.0 — un sistem de vizualizare și analiză a riscului de corupție în achizițiile publice. Prototipul a fost construit în 36 de ore și a adunat date pentru o singură țară pe o perioadă de 4 ani, și pe 4 dintre cele mai valoroase piețe de achiziții publice din acea țară. Conceptul poate fi dezvoltat pentru o platformă pentru vizualizare și analiză în timp real a riscului de corupție în domeniul achizițiilor publice din 35 de țări. Captured 1.0 va avea șansa de a ajunge în fața unei comisii de la Națiunile Unite.
  • Celelalte proiecte din segmentul Viitorul Comunității au fost: Hand2Hand, o aplicație user-friendly pentru managementul resurselor de care este nevoie după un dezastru natural; No Fake News, un add-on care invită userii să clasifice sursele de informație în funcție de nivelul de încredere; ZeroCozi — o aplicație pentru monitorizarea în timp real a cozilor de la diferite instituții care permite obținerea unui ticket virtual cu estimare a orei la care trebuie să se prezinte utilizatorul pentru a nu pierde timp la coada fizică.
  • La categoria Viitorul Producției Sustenabile toate cele 4 echipe au primit premii în cryptocurrency — juriul a decis să alăture câte două echipe cu proiecte ce pot fi complementare și pot crește mai bine împreună atât pentru locul I, cât și pentru locul II.
  • Locul I a fost împărțit de proiectele TrustChain și OpenRetail — ambele își doresc să simplifice piața de schimb prin tranzacții mai inteligente, transparente și sigure în blockchain. Cele două echipe au primit cryptocurrency în valoare de câte 3.000 de dolari.
  • Pe locul II, cu câte 1.500 de dolari în cryptocurrency fiecare, au fost echipele Disrupting the Supply Chain și GreenChain — primul proiect încearcă să simplifice printarea 3D cu ajutorul blockchain, iar al doilea caută să îmbunătățească nivelul de cunoaștere și responsabilitate în legătură cu ciclul de viață al fiecărui produs.

UrbanizeHub Romania este pentru oamenii visători care vor să vină cu idei și să le pună în practică pentru a trăi într-o lume mai bună. Este pentru oamenii inteligenți care gândesc într-un mod neconvențional și cred în viitorul dezvoltării urbane durabile și al tehnologiei. Grațian Mihăilescu, fondator UrbanizeHub

Scopul nostru este de a crea o comunitate de oameni care acționează pentru a schimba fața orașelor. Primul #UrbanTalks a avut loc la Timișoara și a avut un impact major pentru comunitatea de aici.

Când vorbim de orașe, vorbim despre oameni care pun lucrurile în mișcare, despre lideri de comunități, despre viziune integrată, despre oameni cu aceleași energii, care colaborează și acționează pentru a schimba lumea. spune Grațian

De la Timișoara în toată țara: Urban Talks va ajunge în 2018 și la Iași, Cluj și București.

Mulțumim Mihaela Ivan.ro




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.