Comunitățile urbane cu idei despre cum pot trăi diferit sunt sprijinite activ cu fonduri europene. Pentru a ne vorbi despre cum Uniunea Europeană încurajează inovația l-am avut alături pe Alexandru Matei, reprezentant European Urban Initiative, care ne-a prezentat oportunitățile de finanțare pentru orașele care doresc să inoveze.
De foarte multe ori orașele smart sunt confundate cu acele spații pline de senzori care optimizează constat procesele. Totuși, cum am arătat și în Manifest pentru orașul inteligent, comunitățile smart sunt cele care țin de oameni smart, de modul în care fiecare dintre noi își trăiește viața alături de semenii săi. Uniunea Europeană înțelege foarte bine acest lucur, motiv pentru care aloca bugete de sute de milioane pentru a ajuta orașele să se transforme în medii mai inclusive, mai verzi și mai frumoase.
Observ foarte des în ziua de astăzi că datorită predominanței tehnologiei, a digitalului, internetului și așa mai departe avem tendința de a pune egal între inovație și tehnologie sau să vedem doar asta. Aș vrea să subliniez că trebuie să avem o perspectivă mai largă, să ne dăm jos ochelarii de cal și să vedem tot acest spectru de inovație care există, de la inovație socială la cea de proces, de organizație, metodologie și așa mai departe. A produce inovație nu vine dintr-un obiectiv creat, vine dintr-un context favorabil care duce natural la inovație. Atunci cred că e bine să ne axăm pe cum creăm un mediu propice pentru acel pas care va genera în mod natural inovație mai repede sau mai târziu. Care sunt aceste elemente? Este vorba de nevoi sau presiuni noi. Aici știu că foarte des se discută de faptul că întotdeauna trebuie să ai mai mult buget, dar eu știu și un citat că uneori inovația vine atunci când tai un zero de la buget, adică te forțează să găsești o soluție. Al doilea lucru este vorba de a pune noi întrebări. Întrebările sunt mai importante decât soluțiile, dacă sunt bune poți merge în direcția bună. Este foarte important să creezi un mediu care să dea perspective noi, care sunt de mai multe feluri. Fie că e vorba de o echipă, un spațiu fizic, un mediu cultural, schimbarea acestor elemente oferă diferite perspective. Putem vorbi de inovație creată când aduci elemente noi care pot duce spre inovație. Poți să ai combinații noi, cu aceleași elemente dar care combinate diferit produc inovație
Primul call deschis administrațiilor publice s-a finalizat în 19 ianuarie 2023 și s-a axat pe inițiative care vor să transforme spațiile urbane prin promovarea patrimoniului local, regenerare, creare de locuințe inclusive și renovări care se focusează pe circularitate. Spania a avut cele mai multe aplicații, un număr de 11, România având doar 3 aplicații.
Prin European Urban Initiative încercăm să creăm un mediu în care administrația publică își poate asuma riscuri în speranța că va duce la inovație. Este vorba de pachetul legislativ care ține de politica de coeziune 2021-2027 și suntem un instrument al Uniunii Europene care va gestiona un buget considerabil pentru următoarea perioadă. Despre finanțare, se încadrează componenta innovative actions, care este continuarea proiectului UIA, dar avem o componentă mult mai largă. Avem o componenta ce ține de creștereacapacității administrative și care ține de comunicare și cunoștințe. Pe scurt, finanțăm, căutăm și vom testa soluții și proiecte inovatoare. Pentru asta oferim până la 5 milioane de euro, 80% sunt finanțarea noastră, durata de implementare este 3,5 ani. În momentul de față, din octombrie este deschis primul apel de proiecte. Tema se concentrează pe New European Bauhaus care nu se leagă doar de design, se leagă de concepția integrată de a învăța, testa și aduce mai multe perspective împreună. Dacă este să ne uităm la care sunt elementele ce pot fi finanțate în acest call avem posibilitatea de a investi în construcții și renovări în spiritul circularității, putem să ne uităm la conservarea și transformarea patrimoniului cultural, adaptarea și conversia clădirilor pentru locuințe accesibile și regenerarea spațiului urban. Acceptăm ideea că este un risc atunci când testezi un experiment, dar tot va duce la învățare dacă nu va fi dovedit real
Vă invităm să urmăriți întreaga intervenție a lui Alexandru Matei pe scena UrbanTalks accesând canalul nostru de Youtube.