Ce rol joacă vecinii și design-ul stradal în siguranța pe care o simțim? Mai mult decât îți poți imagina. Cele două sunt într-o legătură strânsă de secole. Totuși, de ce simțim că s-a pierdut în timp?
Poate ții minte balconul blocului comunist, locul de unde, teoretic, cineva veghea mereu strada. Azi, același balcon a devenit depozit sau spațiu privat, cu vedere spre un trotuar gol sau cu mașini parcate. Nu e o coincidență: o stradă plină de oameni, cu magazine deschise și ferestre către trotuar, se simte altfel decât una goală, oricât de luminată sau de curată ar fi aceasta din urmă. E un mecanism pe care urbaniștii îl studiază de mult timp. Una dintre primele și cele mai influente voci care l-a explicat a fost jurnalista americană Jane Jacobs.
Jane Jacobs și critica orașului planificat de sus în jos
Nu era arhitectă, nici urbanistă. Era jurnalistă. Poate tocmai de asta vocea ei a deranjat atât de tare o întreagă societate. În anii ’50-’60, urbanismul modernist dominant promitea orașe mai bune prin separarea strictă a funcțiunilor: zone doar de locuit, zone doar de comerț, blocuri-turn ridicate în spații verzi izolate de stradă, trafic auto fluidizat cu orice preț. În 1961, Jane Jacobs publică The Death and Life of Great American Cities și contestă exact această logică. Ea spune ceva contrariu intuiției de atunci: siguranța unei străzi nu depinde doar de poliție și infrastructură, ci și de prezența continuă a oamenilor și de felul în care clădirile se raportează la stradă. Numește fenomenul „eyes on the street”: fiecare fereastră, fiecare magazin deschis spre trotuar devine un ochi care veghează, fără să-și dea seama.
Comunitatea pe care o cerem, dar o mutăm în telefon
Și totuși, dacă legătura dintre vecini și siguranță e atât de veche, de ce pare că a dispărut? Nu pentru că oamenii nu-și mai doresc comunitate, dimpotrivă, o cer constant. Doar că o caută în telefon, nu pe trotuar. Un răspuns vine din Cartier de București, cercetarea socio-antropologică publicată de Asociația Komunitas în 2015, realizată pe teren în trei cartiere bucureștene: Tei, Tineretului, Timpuri Noi. Timp de șase luni, o echipă de 13 studenți de la Sociologie (Universitatea din București) și de la SNSPA, coordonată de antropologul Vlad Cătună, a făcut 60 de interviuri și a aplicat 350 de chestionare.
Rezultatele confirmă exact paradoxul de la care am pornit: în cartierul Timpuri Noi, 75% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți de cartierul lor, iar 71% spun că se simt în siguranță acolo. Numai că, întrebați dacă au încredere în poliția locală, procentul scade brusc la 35%. Siguranța pe care o simt oamenii nu provine doar de la autorități, ci deseori de altundeva. Și mai grăitor: doar 16% consideră că propriul cartier „promovează implicarea oamenilor”, iar mai puțin de jumătate (42%) îl văd ca pe un loc viu, în care vecinii chiar interacționează. Un alt studiu, Barometrul Bucureștiului, realizat în 2004 de Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, arăta ceva similar: 70-80% dintre bucureșteni descriau orașul prin cuvinte precum „sărăcie” sau „dezordine”, dar 76% se declarau mulțumiți de propriul cartier. Practic, oamenii resping orașul mare, dar rămân atașați de mica bucată de teritoriu pe care o cunosc.
Doar că, atunci când cercetătorii Komunitas au încercat să afle ce ține concret comunitatea unită în acel teritoriu mic și drag, răspunsul a fost sărac: dincolo de asociațiile de proprietari, aproape nicio altă formă de asociere între vecini nu mai apare. Nu e o impresie, e o absență documentată direct pe teren, cartier cu cartier. Acolo unde nici design-ul, nici încrederea nu mai ajută vecinii să se cunoască, apare un substitut util: grupul de Facebook al scării, grupul de WhatsApp al blocului. Nu sunt rele în sine, ajută să afli rapid o veste sau o urgență. Problema apare atunci când rămân singurul spațiu comun, singurul loc unde vecinii se mai „întâlnesc”, și niciodată la propriu, pe scară sau pe stradă.
Eliberat nu înseamnă și folosit
Vestea bună e că nimeni nu pornește de la zero. Comunitatea Komunitas nu doar a cercetat cele trei cartiere, ci a și intervenit direct: a montat un „Acumulator Urban Mobil” în spațiul public și a organizat evenimente tip „Ziua Cartierului”, unde vecini care nu se cunoșteau au fost puși, pentru câteva ore, față în față, cu un motiv concret de discuție. Cel mai simplu exemplu, însă, vine din San Francisco. În 2005, câțiva locuitori au plătit un loc de parcare, au adus gazon și o bancă și au transformat, pentru câteva ore, un loc de mașină într-un mic parc, un „parklet”. Ideea a prins atât de bine încât orașul a instituționalizat-o: azi, oricine poate cere transformarea permanentă a unui loc de parcare într-un spațiu de stat, întreținut chiar de locuitori sau de comercianții din zonă.
Ce contează aici nu e pietonizarea în sine, nu vorbim doar despre a scoate mașinile de undeva. Un loc de parcare gol, transformat într-un trotuar mai lat, tot gol rămâne dacă nimeni nu se oprește acolo. Ce a funcționat cu adevărat la parklet a fost banca. Adică motivul concret ca un om să se oprească, să se așeze, să vadă un vecin și, eventual, să schimbe o vorbă cu el. E exact ce spunea Jacobs despre fereastra spre stradă: nu geamul contează, ci cineva care se uită prin el. E o idee bună, dar succesul ei nu ține doar de un test simplu de tipul „vine sau nu lumea”. Un parklet care rezistă pe termen lung are nevoie și de întreținere constantă, de reglementare, de finanțare și de susținere din partea primăriei, fără ele, rămâne un experiment temporar, oricât de bine ar fi primit de localnici. Când aceste condiții sunt îndeplinite, parklet-ul chiar își face treaba: adună oameni, exact cum sperau cei care l-au inventat.
Comunitatea nu trebuie să aștepte întotdeauna intervenții ample din partea administrației. Prin urbanism tactic, locuitorii pot testa soluții simple, rapide și accesibile – de la amenajarea temporară a unui loc de stat până la activarea unui spațiu nefolosit – pentru a arăta cum ar putea funcționa diferit cartierul lor. Astfel de intervenții nu înlocuiesc proiectarea sau investițiile publice, dar pot porni o conversație, pot aduna oamenii în jurul unei probleme comune și pot transforma o idee locală într-un proiect mai amplu. Un punct bun de plecare este și Mini-ghidul de urbanism tactic, care prezintă exemple și instrumente prin care cetățenii se pot implica direct în îmbunătățirea spațiilor publice.
Concluzia?
Ne întoarcem, deci, la balcon. Nu fereastra conta, ci cineva de partea cealaltă a lui. Am pierdut asta prin decizii concrete: blocuri fără spații comerciale la parter, cartiere și comunități șterse pentru a face loc altora, o mobilitate a rezidenților poate prea mare și prea rapidă ca vecinii să apuce să se cunoască între ei. Și astea ar fi doar câteva dintre motive.
În cele din urmă, designul nu creează singur comunitatea, dar poate crea condițiile în care aceasta apare. Un parter activ, o bancă la umbră, o vitrină orientată spre trotuar sau un eveniment de cartier nu garantează că vecinii vor deveni apropiați, dar le oferă ocazia să se întâlnească, să se recunoască și să construiască, în timp, relații. În absența acestor contexte, astfel de legături devin mult mai greu de format.
Surse:
- Jane Jacobs, The Death and Life of Great American Cities, 1961, capitolul „The Uses of Sidewalks: Safety”
https://www.miguelangelmartinez.net/IMG/pdf/1961_Jacobs_TheUsesofSidewalksby_excerpt.pdf
- Asociația Komunitas, studioBASAR, Spații Urbane în Acțiune / Urban Spaces in Action, București, 2015
https://asociatia-komunitas.ro/pdf/SUA-FINAL-small-rez.pdf
- Asociația Komunitas, Cartier de București — Cercetare socio-antropologică: Tineretului, Timpuri Noi, Tei, 2015 (raportul complet, cu toate datele statistice folosite în articol)
https://beta.asociatia-komunitas.ro/pdf/Cartier-de-Bucuresti.pdf
- UrbanizeHub, „Cum implicăm oamenii în proiecte de urbanism?”, 2022 (Străzi Deschise / ARCEN, Proiectul Liniei / Sector 6)
https://urbanizehub.ro/cum-implicam-oamenii-in-proiecte-de-urbanism/
- Mini-ghid de urbanism tactic
- City-REDI Blog (Universitatea din Birmingham), „Tactical Urbanism: A Global Trend Key to ‘Building Back Better'”
https://blog.bham.ac.uk/cityredi/tactical-urbanism-a-global-trend-key-to-building-back-better/
- Parklet guide
https://groundplaysf.org/wp-content/uploads/San-Francisco-Parklet-Manual.pdf
https://sfbetterstreets.org/find-project-types/activating-street-space/parklets/index.html
