Ce ne spune primul studiu de identitate urbană al Capitalei 

Există ceva ușor schizofren în relația unui bucureștean cu orașul lui. Îl apără când îl critică altcineva, se plânge de el zilnic, îl fotografiază cu mândrie pe Instagram și declară, câteodată, că vrea să plece, ca să rămână în cele din urmă.

UrbanizeHub a participat la lansarea primului studiu de percepție asupra identității Bucureștiului, realizat de Fundația Comunitară București în parteneriat cu agenția de cercetare Unlock. Cercetarea încearcă să surprindă, prin date și perspective calitative, relația complexă pe care locuitorii o au cu orașul lor. Rezultatele confirmă multe dintre percepțiile pe care le întâlnim frecvent în viața de zi cu zi, dar aduc și concluzii surprinzătoare care merită analizate și discutate.

Studiul de percepție asupra identității Bucureștiului, realizat pe un eșantion de 400 de persoane prin interviuri online și completat cu 16 interviuri în profunzime, acoperă un teritoriu pe care orașele românești îl ocolesc de obicei: cum se simt oamenii în raport cu locul în care trăiesc, cât de mult îl consideră al lor și în ce măsură se simt parte dintr-o comunitate mai largă decât blocul sau cartierul lor. 

Orașul bun, comunitatea lipsă 

Pe hârtie, Bucureștiul stă bine la capitolul sentiment. Șase din zece locuitori spun că sunt mândri că trăiesc în Capitală, iar 61% se declară atașați de ea. Orașul e perceput ca vibrant, dinamic, mereu cu ceva nou de descoperit, un loc cu spirit explorator și surprinzător, unde găsești de la tiroliene și plimbări cu barca pe lac până la scene de artă, cultură underground și viață de noapte. Oamenii îl descriu ca pe un loc colorat, energic și deschis, iar unii chiar afirmă că, față de locuitorii altor capitale europene, bucureștenii sunt mai calzi și mai primitori.

Când vine vorba de comunitate, însă, tabloul se schimbă. Comunitatea este, conform studiului, parametrul cu cea mai slabă performanță percepută dintre toate dimensiunile evaluate, mai jos decât infrastructura, decât curățenia, decât calitatea mediului. Oamenii simt că orașul crește și devine tot mai atractiv, dar nu simt că există un spirit de comunitate și de apartenență. Percep, totodată, o tendință tot mai accentuată spre individualism și deconectare.

Aceasta e tensiunea centrală pe care o identifică studiul, și e una reală: Bucureștiul funcționează excelent ca spațiu de resurse și oportunități, ca loc unde îți construiești o carieră, unde găsești conectivitate națională și internațională, divertisment variat și educație universitară, dar mai puțin ca reper afectiv sau comunitar. Oamenii sunt legați de oraș prin ce le oferă, mai rar prin cine sunt împreună în el.

Portretul unui bucureștean sincer cu el însuși 

Există un detaliu dintr-unul dintre interviuri care rezumă perfect un paradox pe care mulți îl recunosc instinctiv: imaginea de sine a unui bucureștean tinde să fie în opoziție cu imaginea pe care o are despre bucureșteni în general. „Eu sunt ok, bucureștenii nu prea.” Această disonanță apare în multe metropole mari, dar ea explică de ce e atât de greu să construiești ceva la scara unui întreg oraș: fiecare se simte diferit de masă și, prin asta, deja separat de ea.Cifrele din sondaj desenează un portret coerent. Cei mai mulți respondenți îi văd pe bucureșteni ca gălăgioși (41%), descurcăreți (37%) și individualiști (35%). Calitățile pozitive există și ele în imagine, deschiderea la nou (33%), agilitatea (27%), pasiunea pentru cultură, dar ocupă poziții mai jos în ierarhie. Doar 10% îi descriu ca implicați social. Combinat cu faptul că în interviurile calitative aceiași oameni se descriu pe sine ca deschiși, cosmopoliți, curioși și toleranți, asta spune ceva important: problema nu e absența valorilor, ci absența unui cadru în care aceste valori să se exprime colectiv.

De ce pleacă (sau se gândesc să plece)

Unul din trei bucureșteni ia în calcul posibilitatea de a părăsi orașul. Motivele sunt preponderent pragmatice: o casă cu curte, un loc mai puțin poluat, mai puțin aglomerat, mai multă natură. Cel mai important motiv afectiv invocat pentru a pleca este, surprinzător, dorința de o comunitate mai unită. Paradoxul se adâncește când te uiți la profilul celor care se gândesc cel mai serios la plecare: persoane cu venituri și educație ridicate, cu vârste între 25 și 34 de ani, adesea căsătorite. Tocmai profilul demografic care, în teorie, ar putea contribui cel mai mult la construcția unui spirit comunitar urban.

Studiul observă ceva important în această statistică: apartenența la o comunitate crește afinitatea față de oraș. Cu alte cuvinte, nemulțumirea nu vizează Bucureștiul ca loc fizic, ci absența unui sentiment de legătură cu ceilalți locuitori ai lui.

Ce înseamnă, de fapt, comunitate

Când sunt întrebați ce înseamnă să aparții unei comunități, bucureștenii răspund foarte rapid. Primul lucru pe care îl menționează este respectul reciproc și sentimentul că opinia lor contează și este ascultată (câte 57-61%). Inițiativele comune vin după, ca o consecință a acestor condiții de bază. Oamenii nu pot face lucruri împreună dacă nu există mai întâi un cadru de respect și comunicare, și această ordine a priorităților e importantă pentru oricine vrea să construiască ceva la nivelul unui cartier sau al unui oraș.

Apartenența la comunități există, dar e fragmentată și localizată. Aproape jumătate dintre respondenți fac parte din asociații de bloc (48%), un sfert din grupuri construite în jurul unor interese comune, ciclism, fotografie, sport, iar 22% din asociații de părinți. Scorurile de apartenență rămân sub 50%, iar sentimentul că fac parte dintr-o comunitate la nivelul întregului București apare la 47% din respondenți, mai scăzut decât apartenența la cartier sau la bloc. Comunitate înseamnă, pentru un bucureștean obișnuit, ceva mic și concret. Orașul ca întreg rămâne prea abstract ca să genereze același sentiment de legătură.

Studiul de percepție asupra identității Bucureștiului introduce doi indicatori sintetici: un Index de Apartenență la București (7,8 din 10) și un Index de Coeziune Socială (6,9 din 10), care reflectă exact această tensiune. Apartenența e relativ ridicată, oamenii se identifică cu Bucureștiul, sunt mândri de el, îl consideră al lor, dar coeziunea, adică sentimentul că fac parte dintr-o comunitate activă, solidară și implicată, rămâne mai scăzută.

Și mai revelator e profilul celor care se situează la extremele acestor indicatori. Cei cu educație înaltă și venituri mari au un indice de apartenență mai ridicat, dar un indice de coeziune mai mic. Persoanele în vârstă, cele cu venituri mai mici și cele născute în București au un sentiment de coeziune mai puternic. Concluzia implicită e că legăturile comunitare nu se formează automat odată cu statusul social, că ele au nevoie de altceva: de timp petrecut în același loc, de interacțiuni repetate, de un sentiment de soartă comună.

Ce ar putea schimba lucrurile 

Studiul identifică un optimism prudent în tipurile de comunități care câștigă teren în București. Comunitățile bazate pe pasiuni comune (dans, fotografie, sport) și cele de proximitate spațială (blocuri, ansambluri rezidențiale) au cel mai ridicat grad de afiliere și implicare. Participarea la târguri de producători, la evenimente în spațiu public sau la străzi deschise în cartiere apare ca cea mai frecventă formă de implicare, cu procente între 46 și 51%.

Oamenii sunt curioși și dispuși să se implice, cu condiția ca formatul să fie accesibil și să nu li se ceară mai mult decât pot oferi la momentul respectiv. Funcționează cel mai bine activitățile care adună locuitorii unui cartier în jurul unor interese concrete, sport, cultură, îngrijirea spațiului verde, și care creează pretexte de interacțiune fără să fie excesiv de formale sau ideologice.

Recomandarea finală a cercetătorilor are o logică simplă: pentru a construi o comunitate la nivelul unui oraș, trebuie mai întâi depășit deficitul de încredere dintre oameni. Căci încrederea în București începe cu încrederea dintre bucureșteni.

Studiul de percepție asupra identității Bucureștiului poate fi accesat aici.