Odată cu conştientizarea schimbărilor climatice la nivel global, sursele de producere a energiei au devenit surse de îngrijorare. Critica constantă adusă combustibilor fosili şi a altor metode de producere a energiei, au îndreptat toată atenţia către curent. Opinia generală este că din moment ce nu produce noxe, curentul este verde. Însă dacă ne îndreptăm atenția spre studii de specialitate, observăm o nuanță ușor diferită. Atunci când discutăm despre ce este “eco” şi ce nu, suntem tentaţi să luam în considerare factorii cei mai evidenţi, uşor vizibili şi logici. Cădem adesea în capcana de a nu avea o viziune globală asupra proceselor implicate.
Să luăm o clădire de birouri drept exemplu. Clădirea noastră este “eco” pentru că se încălzeşte cu ajutorul pompei geotermale, îşi produce propriul curent cu ajutorul panourilor fotovoltaice, iar vara, pentru a evita supraîncalzirea, se foloseşte de copaci plasaţi strategic sau de sisteme de umbrire.
– Fig. 1: Poluarea dată de electricitate în funcție de proveniență
Dar, dacă poziţia clădirii este departe de zonele de locuit, o cantitate mare de energie va fi folosită pentru naveta angajaţilor. Dacă mergem şi mai în detaliu, ne gândim puţin la materialele folosite pentru construcţia clădirii. Dacă materialele au fost aduse de la distanţe mari, ajungem la o problemă similară, investind energie în transportul materialelor. Dacă acestea au fost produse prin metode ce au generat emisii toxice, din nou contribuie negativ la impactul ecologic.
Paradoxal, în ciuda tuturor măsurilor luate, cărbunele este în continuare cel mai folosit combustibil. 38% din electricitatea produsă la nivel mondial, este generată cu ajutorul cărbunilor, iar arderea acestora produce peste 14 miliarde de tone de dioxid de carbon anual.
Mulţi militează pentru folosirea gazelor naturale, care emit mult mai puţin dioxid de carbon. Însă, făcând referire la cele menţionate mai sus, dacă luăm în considerare scurgerile gazului natural şi emisiile din transportul acestuia, gazul ajunge să egaleze cărbunele ca şi efecte negative asupra mediului.
Energiile regenerabile au câştigat tot mai multă popularitate, însă utilizarea curentului provenit din aceste surse la scară mare, este o provocare. Cel mai mare dezavantaj este dat de natura intermitentă a acestora. Intermitenţa duce la necesitatea stocarii iar indisponibilitatea acestora în toate zonele locuite, ceea ce duce la necesitatea transportului pe distanţe lungi, implicit la costuri ridicate. Urmatorul articol va aborda in detaliu situatia automobilelor, a emisiilor si a amprentei de carbon.
Surse: Tmrow, GME, WorldNuclear
Foto: Phys, OfficePrinciples