home Orașe Verzi, Politici Urbane & Guvernanță, Proiecte & Orașe, Regenerare Urbană PNRR, o șansă pentru dezvoltarea orașelor inteligente emoțional

PNRR, o șansă pentru dezvoltarea orașelor inteligente emoțional

Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România va primi 29,2 miliarde de euro -14,2 miliarde sub formă de granturi și 15 miliarde sub formă de împrumuturi. Teoretic, putem folosi banii pentru orice. Practic, vor fi finanțate doar proiectele care contribuie la reducerea amprentei de carbon și care oferă mai multă justețe spațială în fiecare comunitate. Nu, PNRR nu ar trebui să fie pentru construcția de autostrăzi dar, în cazul României, Comisia Europeană a înțeles că fără scoaterea din izolare a unor comunități, prin interconectare rutieră, nu poate fi vorba nici de dezvoltare durabilă. Și, atunci, Comisia a zis ”da, dar să fie autostrăzi verzi”.  De altfel, cuvintele cheie din discursul Ursulei von der Layen, pe care ar fi bine să nu ne facem că nu le-am auzit, sunt: ”verde” și ”generațiile viitoare”. Pe românește, avem bani de investiții, dar suntem obligați să construim pe baze sustenabile, cu obiectivul clar de a le lăsa copiilor noștri orașe în care să aibă un stil de viață sănătos și incluziv. Eu le zic ”orașe inteligente emoțional”, dar pot foarte bine să fie și sate.

Orașele inteligente emoțional

În orașul care nu e doar ”smart”, ci și inteligent emoțional, conceptul de ”well-being” stă la baza deciziilor administrației, iar ceea ce se construiește se face pentru cetățeni, nu în dauna lor. Este uimitor faptul că psihologia, disciplina cea mai preocupată de comportamentul uman și de bunăstarea emoțională, a fost aproape absentă până recent din gândirea, politica și practica regenerării urbane, însă am observat că se dezvoltă tot mai mult o aripă de cercetare a efectelor orașului disfuncțional asupra psihicului. ”Urban malaise” i se pune în literatura științifică, se referă la stările de rău provocate de situațiile stresante cu care ne confruntăm zilnic, șoferi și pietoni deopotrivă, și nu, nu trece cu medicamente, ci doar cu planificare urbană făcută cu cap.

Orașul inteligent emoțional optimizează problemele de mobilitate, dar se concentrează mult mai mult pe accesibilitate, ținând cont că starea generală de bine a individului e favorizată de mișcarea în aer liber, expunerea la lumină naturală și socializare. Arhitecții și urbaniștii preocupați de acest subiect au găsit soluția: ”orașul sfertului de oră”. Acest curent, din ce în ce mai popular inclusiv printre arhitecți și urbaniști români, prevede ca regenerarea urbană să faciliteze accesul cetățeanului la toate serviciile de care ar avea nevoie, în cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta. O astfel de amenajare teritorială ar face ca aproape de casa fiecăruia dintre noi să existe parcuri mari cu diverse spații de joacă, creșă, școală primară și gimnazială, liceu, policlinică, secție de poliție, magazin alimentar, piața de legume și fructe, galerie comercială, zonă de leisure cu restaurante, cafenele, terase, o bibliotecă, sală de sport, sală de spectacole, coafor, curățătorie chimică, florărie, farmacie etc. Conceptul îi aparține expertului în orașe inteligente Carlos Moreno, profesor de urbanism la Pantheon-Sorbonne, iar primarul Parisului, Anne Hidalgo, și-a asumat viziunea acestuia când și-a propus să demareze transformarea ecologică a orașului. 

Acest model de planificare urbană conduce, evident, la o distribuție mai echitabilă de bunuri, servicii și oportunități, însă are și alte virtuți și ar merita o dezbatere mai amplă. Cu atât mai mult cu cât, veți vedea, principiile sale sunt perfect compatibile cu obiectivele PNRR și cu cele ale Mecanismului pentru Tranziție Justă. O parte din banii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor veni din Fondul pentru Tranziția Justă, care finanțează programe menite să producă acele transformări de practici societale impuse de schimbările climatice și prevăzute în Pactul Verde (Green Deal). Dacă planurile noastre nu întrunesc aceste condiții, atunci nu pupăm banii, în ciuda faptului că suntem nominalizați între marii beneficiari ai acestor alocări bugetare. E esențial, așadar, să ne astâmpărăm un pic entuziasmul că ”vin banii!” și să ne gândim bine la ce înseamnă tranziția justă, în ce măsură ne constrânge și ce șanse de dezvoltare ne așterne înainte.

Tranziția justă și vocabularul ei criptat

Prevederile Green Deal obligă statele, companiile, comunitățile regionale și locale să treacă prin transformări sociale care ar putea fi dificil de gestionat. Așa s-a născut nevoia de ”tranziție justă”, ca o garanție că bunăstarea socială și economică a comunităților va fi protejată când se face trecerea la un alt model economic. Strategiile de dezvoltare trebuie elaborate prin democrație participativă, adică prin consultarea tuturor părților interesate, numite cel mai adesea „stakeholders”. Tranziția de succes ar trebui să aducă mai multă democrație, mai multe ”locuri de muncă verzi”, adică în industrii nepoluante, și mai multă ”reziliență”. Dacă rezistența, cu care e confundată uneori, înseamnă să stai drept și să înduri o situație cauzatoare de stres fără să i te opui, reziliența presupune să te îndoi cu  flexibilitatea unui copac în bătaia vântului, fără să te lași doborât, și să revii la poziția inițială mai puternic și mai încrezător. 

Omenirea a mai trecut în istoria ei prin transformări socio-economice, însă diferența majoră între tranziția justă și revoluțiile industriale anterioare este intenționalitatea. Transformările de acum sunt orientate către o viziune predefinită asupra unei societăți în care fiecare cetățean este ”stakeholder” când vine vorba despre cum va arăta locul în care trăiește și este încurajat să își revendice dreptul de a trăi sănătos și de a nu fi marginalizat. Planul Național de Redresare și Reziliență aduce României șanse istorice de modernizare dar, pentru a profita cu adevărat de aceste oportunități, e nevoie de guvernanță pro activă la toate nivelurile – național, regional, local, si de un management care să direcționeze tranziția spre rezultate atractive din punct de vedere social și, obligatoriu, durabile din punct de vedere ecologic.

Articol apărut și în Smart City Magazine.

 

Despre autor: Sanda Nicola este expert în sociologie urbană și dezvoltare regională și a devenit colaborator al UrbanizeHub. După o carieră de douăzeci de ani în televiziune, a ales să urmeze un parcurs academic, în prezent fiind cercetător doctorand la Universitatea din Liège, Belgia. Proiectul ei de cercetare analizează strategiile de dezvoltare post-minerit din regiunile carbonifere ale Uniunii Europene.

 

Foto articol: EuroNews, CarlosMoreno, YesMagazine




Alăturându-te comunității de urbanizeri, primești acces gratuit la 2 rapoarte UrbanizeHub.

Te vom ține informat în legătură cu cele mai noi idei, proiecte și opinii despre orașele viitorului și dezvoltarea urbană durabilă.
Trimițând acest formular sunteți de acord cu Politica de confidențialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =

Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.
Holler Box