home Comunitate, Cultură Urbană, Incluziune, Orașele Viitorului, Politici Urbane & Guvernanță Tragedia Bucureștiului și 10 așteptări de la viitorul primar

Tragedia Bucureștiului și 10 așteptări de la viitorul primar

Tragedia Bucureștiului este paradoxală. Capitala României are unii dintre cei mai productivi oameni din Europa și una dintre cele mai proaste administrații publice de pe continent. Pe deoparte este capitala din Europa cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani și cu un PIB pe Cap de Locuitor (ajustat la puterea de cumpărare) peste bună parte din capitalele europene – meritul, incontestabil, a celor ce muncesc zi-de-zi în București. Pe de altă parte, pe Indicele privind Calitatea Administrației Publice, elaborat de către Comisia Europeană, Bucureștiul este pe ultimul loc în UE – nu printre ultimele locuri – ci pe absolut ultimul loc.

Această disonanță se reflectă și în disparitatea dintre performanța economică a orașului și prețurile imobiliare. Bucureștiul se numără printre capitalele europene unde ai nevoie de mai puține salarii medii pentru a cumpăra un apartament. Acest lucru este bun pe de o parte – permițând bucureștenilor un acces mai facil la o locuință proprie. Pe de altă parte, prețurile imobiliare scăzute sunt și o reflecție a stării deplorabile în care se află capitala noastră – cu trotuare sparte de ani buni în buricul târgului, cu clădiri ce stau să cadă pe noi, cu mașini călare pe fiecare trotuar și cu poluare ce toarnă zilnic straturi de mâzgă și gri pe fațadele clădirilor și pe pereții plămânilor noștri.

Din păcate, perspectivele de viitor nu par a fi foarte roze și sunt șanse să găsim Bucureștiul la fel de gri și peste 4 ani. Trolii de pe rețele de socializare spun că orașul va primi primarul pe care îl merită. Noi credem că Bucureștiul merită mai mult și ne-am dori să avem o administrație publică care se ridică cel puțin la nivelul performanței economice a orașului.

 

Fotografie de Czapp Árpád. Sursa: www.pexels.com

Problema este că în aproximativ două luni vom avea alegeri locale în România și încă nu este clar care vor fi candidații ce își propun să preia cârma orașului. În mod evident, neștiind exact cine vor fi candidații, nu a avut loc deocamdată nicio discuție mai substanțială pe prioritățile Bucureștiului. Propunerile par să fi fost făcute pe grabă iar calculele politice momentan dau cu virgulă. De programe electorale lansate pentru consultare nici nu mai vorbim. Sperăm ca această lipsă de dialog, ce denotă de fapt și o lipsă de respect profund față de fiecare dintre noi, să nu persiste până în momentul în care va trebui să punem ștampila pe candidatul preferat.

În dorința că vom avea o discuție vie pe prioritățile Bucureștiului și dezbateri publice pe soluțiile candidaților, includem aici o listă de 10 așteptări de la candidați și, bineînțeles, de la viitorul primar:

1. Nu ne mai spuneți că ne veți da apă caldă. Este epitoma tragediei Bucureștiului că în 2024 încă discutăm despre lucruri ce ar trebui să fie normale într-un oraș cu o performanță economică de invidiat. Nici nu trebuie să mai spunem că nu este normal să ne spălăm într-un lighean, să ne rupem picioarele în trotuarele sparte și ocupate de mașini sau să facem slalom cu căruciorul printre mașini. Este absurd, inuman și de neacceptat. Când orașe mult mai mici au reușit demult să rezolve aceste probleme de bază, ele ar trebui tranșate rapid și în București. Soluții există – trebuie doar un dialog deschis cu specialiști din diferite domenii.

2. Implicați cetățenii și expertiza. Nu ținem minte ultima dată când un primar al Bucureștiului a făcut consultări reale pe dezvoltare sau când a colaborat cu alți stakeholderi importanți. Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Bucureștiului a fost finalizată de către Banca Mondială acum 4 ani. Până în acest moment SIDU nu a fost adoptată de către Consiliul General, chiar dacă SIDU reprezintă un document necesar pentru accesarea fondurilor europene – atât pentru Primăria Generală cât și pentru primăriile de sector. Mai rău este și faptul că nu a existat nicio dezbatere reală cu cetățenii pe prioritățile Bucureștiului Poate măcar acum, la spartul târgului și în plină campanie electorală, vom avea o astfel de dezbatere. Și da, dorim mai mult decât apă caldă în orice moment al zilei.

3. Comunicați eficient. Bucureștiul este un mamut economic, cu un PIB mai mare decât cel al Bulgariei sau al Serbiei – este practic o țară într-o țară. Asta înseamnă că actualul sau viitorul primar al Bucureștiului trebuie să dialogheze eficient cu o multitudine de actori, de la ministere naționale, la companii publice gen Apa Nova, la Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov, primăriile de sector, Consiliul Județean Ilfov, Prefectura, dezvoltatori și firme private, ONG-uri, cetățeni. Momentan, Bucureștiul este într-un fel de război rece – cu cine și de ce, nu ne este nici nouă clar. Ce ne este clar este că nu putem să avem încă 4 ani fără implementarea unor mecanisme eficiente de dialog.

4. Făceți-ne mândri că suntem bucureșteni. Într-un chestionar elaborat ca parte a Politicii Urbane a României cetățenii din diferite orașe din România au fost întrebați cât de mulțumiți sunt că trăiesc în orașul lor. Bucureștiul a ieșit sub media tuturor orașele mari din România și chiar sub media unor orașe mici. Pe primele poziții au ieșit Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia și Brașov – o simplă căutare a acestora pe site-ul nostru lămurește de ce aceste orașe se află în top. 

5. Fiți mai prezenți la nivel internațional. Bucureștiul este într-un con de umbră de mulți ani. Nu este prezent la Bruxelles mai deloc, deci nu participă la discuțiile ce definesc prioritățile pentru orașele din UE. Nu este prezent la niciun târg pentru investitori și nu depune niciun efort de a aduce în capitală mai multe locuri de muncă și mai bine plătite. Nu este parte a unor eforturi globale de a face lumea mai bună. De exemplu, Primăria Generală nici măcar nu a aplicat pentru Misiunea Comisiei Europene pe “100 Orașe Neutre din Punct de Vedere Climatic până în 2030”. Noroc cu Sectorul 2, că a scăpat Bucureștiul de la rușinea de a nu a avea nicio inițiativă concretă pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Sectorul 2 a aplicat pe Misiune și a pregătit și un Plan de Acțiune pentru Tranziție la Neutralitate Climatică – din păcate, planul este pregătit numai pentru o felie din capitală.

6. Pregătiți proiecte ambițioase. Momentan, Bucureștiul nu are pregătite documentații tehnice pentru proiecte majore. Se merge în mare cu proiecte pregătite în trecut. Riscăm, ca atare, să avem câțiva ani fără proiecte majore în implementare (!!!). Problema este că pregătirea acestor documentații tehnice durează mult timp. Dacă nu se inițiază noi proiecte cât mai rapid există o șansă foarte mare să avem un viitor mandat ratat. Ideal, aceste proiecte majore ar trebui să intre în consultări reale cu cetățenii – un lucru care nu s-a prea întâmplat în București de foarte mult timp.

7. Faceți parcuri în loc să “salvați” petice de verdeață. Clujul dezvoltă vreo 12 parcuri noi, inclusiv unul de 45 de hectare. Au și un program masiv pe coridorul verde-albastru de-a lungul râului Someș, la nivel metropolitan – cu colaborare între 4 primării de culoare politică diferită. La București se tot povestește de 35 ani despre dezvoltarea coridorului verde-albastru de-a lungul Dâmboviței, cu singurele proiecte implementate efectiv venind din rândul societății civile (meritul unor ONG-uri implicate). Doar sectoarele au reușit să mai realizeze câteva parcuri și zone verzi.

8. Inovați!. Un oraș ce a ajuns la nivelul de dezvoltare al Bucureștiului trebuie să inoveze pe bandă rulantă iar administrația publică trebuie să creeze un mediu propice pentru antreprenori și cercetători. Reșița, de exemplu, are un program de sprijin al start-up-urilor. Oradea are un sistem de parcuri industriale și tehnologice. Cluj a fost la un pas de a ajunge Capitala Inovării din UE și este printre primele 10 orașe din UE (primul din Europa Centrală și de Est) cu Planul de Acțiune pe Tranziție la Neutralitate Climatică aprobat de Comisia Europeană. Între timp la București am reușit să mai schimbăm încă un kilometru de conductă.

9. Atrageți fonduri europene. Dacă în mai toate orașele din țară veți găsi peste tot panouri pentru proiecte finanțate cu fonduri europene, în București trebuie să le căutați mult și bine. Din fericire, primăriile de sector au mișcat mai bine aici însă Primăria Generală este repetentă an de an.

10. Dezvoltați un București pentru toți bucureștenii. Bucureștiul este acum un oraș dur – dificil de navigat pentru bătrâni, persoane cu dizabilități sau străini. Este un oraș unde nu putem să ne lăsăm copiii să se joace în siguranță. Este un oraș fără o distribuție teritorială echitabilă a spațiilor publice și a spațiilor verzi. Fiecare bucureștean ar trebui să aibe acces la un spațiu public de calitate la mai puțin de 5 minute de casa sa. Dezvoltarea unui București pentru toți bucureștenii presupune și o colaborare mai bună între Primăria Generală și primăriile de sector. Nu va fi posibil să creștem calitatea vieții pentru bucureșteni fără o colaborare eficientă între primării. De asemenea, este necesară o colaborare mai bună a Primăriei Generale cu Consiliul Județean Ilfov și primăriile din jurul Bucureștiului, având în vedere că mulți bucureșteni locuiesc în suburbii acum și capitala atrage forță de muncă de pe un teritoriu foarte mare.

 

Fotografie de Adrian Sulyok. Sursa: www.pexels.com

Lista aceasta ar trebui să fie de fapt mult mai mare. Știm și că atinge câteva subiecte sensibile. Este necesar să ieșim din bula noastră și să ne activăm. Sperăm că vor fi cât mai mulți bucureșteni care vor cere mai mult de la candidatul preferat – pentru că orașul și locuitorii merită mai mult. Merităm mult mai mult și este absurd că ne-am obișnuit în ultimii ani să cerem atât de puțin sau să ne mulțumim cu puținul ce ni se dă. 

Noi, cei din comunitatea UrbanizeHub, ne dorim să vedem aceste subiecte în dezbaterile publice viitoare pentru funcția de Primar General. Pentru că un oraș poate evolua doar dacă există idei, viziune, planuri, dezbateri și implicare!






Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.