Viaţa orașelor se poate rezuma la viaţa oamenilor care formeazǎ acel oraș.În dezbaterea încinsǎ privind comunitǎţile viitorului, modul de formare al acestora, condiţiile și premisele necesare, mulţi oameni uitǎ un lucru esenţial – pe ei înșiși. Omul este, în ultimǎ instanţǎ cel care aparţine unei comunitǎţi, omul este în final premisa necesarǎ a acelui oraș al viitorului, iar clǎdirea viitorului depinde exclusiv de acţiunile, dorinţele și aspiraţiile lui. Elementul necesar pentru formarea orașelor este nu doar comunitatea în sine, ci fiecare sub-element al acelei comunitǎţi – fiecare dintre noi.
În cadrul evenimentului “Orașe Magnet” organizat de UrbanizeHub, Dan Bugariu, fondator al Smart City și iniţiator al Upgrade My City, a vorbit despre orașe inteligente și despre importanţa comunitǎţilor urbane, într-o lume care se îndreaptǎ spre o urbanizare accelerată.
Trend-ul actual al urbanizǎrii este incontestabil și atât de puternic încât în urmǎtoarele decenii ne putem aștepta la o lume care nu va mai fi definitǎ de naţiuni, ci de orașe. Cifrele și statisticile actuale confirmǎ acest lucru, proiectând ca peste 75% din populaţia globului va fi în orașe în viitorul apropiat.
Cu toate acestea, cifrele nu conving omul de rând, pentru cǎ nu fac apel la propria persoanǎ. Oamenii trebuie totuși sǎ devinǎ conștienţi de aceastǎ evoluţie a orașelor, deoarece orașul este o parte integrantǎ a vieţii lor. Ne naștem în orașe, ne scriem povestea în spaţiul lor, evoluǎm datoritǎ lor și ne gǎsim semnificaţia și sensul în cadrul pe care îl oferǎ.
Orașele ‘magnet’ sunt o realitate a timpurilor noastre, iar cuvântul ‘magnet’ este deosebit de relevant pentru atracţia pe care aceste centre urbane o pot genera.
Orașul trebuie sǎ fie atrǎgǎtor, astfel încât sǎ-și determine propriii oameni sǎ rǎmânǎ și pe cei din afarǎ sǎ-i atragǎ. Însǎ cum devine un oraș un adevǎrat magnet?
Luând exemplul orașelor care au crescut de la zero, rǎspunsul nu stǎ în structuri și tehnologie, ci mai degrabǎ în oameni si energia pe care ei o emanǎ. Dedicarea și implicarea oamenilor pentru propriul oraș si pentru viitorul propriei comunitǎţi este esenţialǎ.
Termenul de ‘people engagement’ este unul extrem de întâlnit astăzi. În ciuda faptului cǎ este un instrument folositor pentru a determina oamenii sǎ se implice în lucrurile care contează este un proces greu de implementat.
De ce este atât de dificil sǎ implici oameni, sǎ îi faci sǎ se preocupe de treburi importante – de probleme care depǎșesc strict sfera personalǎ? Care este cel mai bun mod de a implica oamenii in viaţa unui oraș?
Aceste probleme au fost discutate de Alex Glod într-un alt eveniment organizat de UrbanizeHub, numit Urban Talks. Lumea de astǎzi este martora unor realizǎri remarcabile aparţinând instituţiilor moderne. Progresul este incontestabil în domenii ca reducerea sǎrǎciei, creșterea economicǎ rapidǎ sau avansarea tehnologiei. Acestea sunt doar câteva manifestǎri ale unei lumi care se dezvoltă rapid.
Cu toate acestea, în ciuda acestor realizǎri ale lumii moderne, omul de rând nu pare sǎ împǎrtǎșeascǎ aceeași viziune largǎ ilustratǎ de statistici. Așadar trebuie sǎ ne întrebǎm, de ce este atât de dificilǎ implicarea acestui om de rând în probleme care privesc întreaga comunitate?
Glod pune aceastǎ reticenţǎ a implicǎrii pe seama copilǎriei fiecǎrui individ, legând-o de educaţia fundamentalǎ, orientarea pǎrinţilor oferitǎ propriilor copii, modul de a trata angajaţii în cadrul unei companii și chiar a interacţiunii interpersonale din mediul online.
Totul pare a se rezuma, Glod explicǎ, la un sentiment de rușine, la impresia cǎ un ești destul de bun, cǎ nu aparţii unei comunitǎţi, cǎ te distanţezi de lumea din jur. La rândul lui, acest sentiment provine din obiceiul poreclelor, al violenţei din școli, iar mai apoi a violenţei instituţionalizate. Toate acestea sunt instrumente cu care am fost obișnuiţi sǎ fim “puși la locul nostru”.
Alex Glod argumenteazǎ faptul cǎ acest sentiment de rușine reprezintǎ o emoţie atât de complicatǎ încât oamenii nu sunt în stare sǎ o suprime în sine ci au tendinţa sǎ o suprime în relaţiile inter-personale. Astfel, oamenii proiecteazǎ acest sentiment mai departe și creeazǎ un cerc vicios recurent.
Având in vedere cǎ acest cerc vicios afecteazǎ societatea în multe feluri, ruperea lui trebuie începutǎ cu rezolvarea problemei consumaţiei compulsive. De exemplu, consumarea compulsivǎ a mass-mediei poate reprezenta un viciu care le oferǎ oamenilor un sentiment fals cǎ aparţin unei comunitǎţi. În acest proces, oamenii ajung în final sǎ se simtǎ deconectaţi.
Ca o analogie la comportamentul uman ideal, Glod vorbește despre ce face o omidǎ înainte de a se transforma in fluture. Mai exact, înainte de transformare, omida consumǎ o cantitate mare de mâncare, iar apoi se oprește din consum, la fel cum oamenii la rândul lor ar trebui sǎ lase deoparte emoţia negativǎ produsǎ de sentimentul de rușine. Acest proces duce la identificarea și rezolvarea atât a fricii de eșec cât și a sentimentului de vulnerabilitate înainte ca o transformare beneficǎ sǎ se poatǎ produce.
Ilustrarea emoţiilor nu reprezintǎ o slǎbiciune, iar urmarea acestui proces de terapie intra-personalǎ este începutul perfect pentru procesul de transformare. Mai mult, vindecarea poate sǎ se manifeste o datǎ ce omul cunoașe tiparul repetitiv personal cât și propria empatie și înţelegere.
Empatiacǎtre sine duce, la rândul ei, la empatie cǎtre alte persoane. O datǎ ce omul înţelege ce înseamnǎ sǎ fii deconectat, respins, rǎnit și dezamǎgit, lucrurile se pot schimba. Creativitatea, compasiunea, empatia, iubirea și bunǎtatea apar o datǎ ce rușinea și emoţia negativǎ este extrasǎ din noi.
În cele din urmǎ, iubirea poate ajuta la schimbarea lucrurilor în aceastǎ lume – nu acea iubire clasicǎ romanticǎ, ci mai degrabǎ una asociatǎ cu dedicarea personalǎ, curajul și eforturile de care este capabil un om. Proiectul Teach for Romania, de exemplu, are ca scop încǎ din prima zi de curs, sǎ îi facǎ pe studenţi sǎ se simtǎ demni de respect.
Aceastǎ transformare de care oamenii sunt capabili nu reprezintǎ doar o transformare pentru sine, ci una pentru societate, astfel incât ea poate sǎ inspire alţi oameni și sǎ-i determine sǎ urmeze acest model benefic. Orașele ar fi astfel niște locuri incredibile pentru întreaga societate.
În urma acestei analogii, Glod conclude prin a afirma cǎ cel mai important element in clǎdirea unui oraș al viitorului nu este infrastructura, ci oamenii. Cu cât avem mai multǎ empatie pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru, nivelul de implicare crește și putem crea lucruri incredibile.
“Odatǎ ce îţi ridici aripile și îti împǎrtǎșești povestea, oferi un sentiment inspiraţional. Cel mai bun mod de a implica și imputernici cetǎţenii de mâine este sǎ facem asta cu noi înșine, oferind un exemplu a ceea ce vrem sǎ vedem în lume. Singurǎtatea nu își are locul aici… mai important este prietenul de lângǎ noi și comunitatea care, o datǎ formatǎ, poate lǎsa lucrurile sǎ meargǎ natural cǎtre efectul benefic scontat.”
