Pe 27 mai, UrbanizeHub și HILS Development organizează dezbaterea „București, Orașul Părinților”, un eveniment dedicat părinților din Capitală și viitorului copiilor noștri. Evenimentul va avea loc între orele 09:30 – 12:00, la Apollo 111, în Palatul Universul (Str. Ion Brezoianu 23-25, București).

Această întâlnire vine ca un răspuns la întrebarea: cât de prietenos este Bucureștiul cu familiile care trăiesc în el? În cadrul evenimentului vor fi prezentate rezultatele unui studiu recent realizat de Reveal Marketing Research, care explorează percepțiile și nevoile părinților din Capitală, iar apoi vom discuta împreună despre soluții concrete pentru un oraș mai bun pentru copii și părinți.

Ce discutăm?

De la lipsa parcurilor în cartierele aglomerate și orele petrecute în trafic, până la dificultățile de a echilibra viața profesională cu rolul de părinte – viața urbană pentru familii este o provocare. Aceste subiecte vor fi abordate într-o dezbatere cu invitați din administrația publică, urbanism, educație și sectorul privat:

Grațian Mihăilescu – fondator UrbanizeHub, membru în Mission Board-ul European pentru 100 de orașe verzi și inteligente

Paul Moldovan – Viceprimar Sector 6, București

Iulia Iana – Director Marketing, HILS Development

Claudia Oprescu – Coordonator Program Siguranță Online, Salvați Copiii, psihoterapeut

Moderator: Teodora Tompea, jurnalist

 

Agenda evenimentului

🕤 09:30 – 10:00 Welcome coffee

🗣️ 10:00 – 10:05 Deschidere – Teodora Tompea

🏙️ 10:05 – 10:10 Introducere: Iulia Iana, HILS Development

📊 10:10 – 10:30 Prezentare rezultate cercetare – Marius Luican, Reveal Marketing Research

🧠 10:30 – 11:30 Dezbatere: Cum facem Bucureștiul un oraș al părinților și copiilor?

🤝 11:30 – 12:00 Networking

 

De ce să participi?

Acest eveniment este o ocazie rară de a vedea cum pot colabora dezvoltatorii imobiliari, administrația publică și comunitățile pentru a crea un oraș mai echitabil și mai prietenos pentru familii. Vom analiza studii de caz europene, dar și exemple locale de bună practică, iar vocea părinților din București va fi auzită direct.

 

📩 Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate.

Completează formularul de înscriere aici

Cine suntem?

HILS Development este unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidențiali din București, cu peste 12.000 de locuințe construite. Prin proiectele lor din estul Capitalei, HILS promovează un stil de viață sustenabil, accesibil și adaptat familiilor moderne.

UrbanizeHub este o platformă dedicată inovației urbane și sustenabilității, cu o comunitate activă de experți, lideri și cetățeni implicați. Prin evenimente și proiecte, UrbanizeHub inspiră transformarea orașelor românești în locuri mai bune pentru toți.

🗓️ Ne vedem pe 27 mai, la Apollo 111. Hai să construim împreună un București mai bun pentru familii!

Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.