home Comunitate, Cultură Urbană, Orașele Viitorului, Societate Civilă Cum putem schimba comportamentele din societate?

Cum putem schimba comportamentele din societate?

De ce simțim o presiune de a ne comporta într-un anumit fel în alte țări și în România avem o cu totul altă abordare în situații similare? Csibi Magor a abordat tema în cadrul ediției aniversare UrbanTalks, unde a vorbit despre valorile aspiraționale, pe care ne dorim să le avem, și cele reale, pe care le manifestăm.

Csibi Magor a ocupat mai multe poziții în cariera sa, de la europarlamentar, lector universitar până la funcții de conducere în organizații internaționale. A lucrat pentru WWF în România, după care a fost promovat ca director executiv în cadrul World Wide Forest, în Coreea de Sud. S-a întors acasă pentru a-și pune cunoștințele în materie de leadership în valoare la compania Trend Consult, care se ocupă cu schimbarea comportamentelor din organizații și societate. Experiența internațională l-a format atât profesional cât și ca experiență de viață. Din acest motiv, ne-am bucurat să îl avem alături de noi pentru a ne vorbi despre cum putem schimba comportamentele societății românești.

Avem o boală grea în societatea noastră. Boala lui „să se”. Suntem total nemulțumiți de orașele noastre, spunem că nu e bine cu poluarea din Iași, București, Brașov, dar cineva să rezolve pentru că noi avem lucruri mult mai importante de făcut și nu avem timp să ne implicăm. Eu, de exemplu, m-am mutat din Seul tocmai pentru că 65 de zile dintr-un an nu puteai să ieși din casă fără să porți o mască pentru a te proteja de poluare. Sunt niște probleme absolut reale, dar problema e că această delegare nu funcționează. M-am gândit ce aș putea să aduc eu din domeniul meu ca să vă dau idei. […] Când mă duc la companii, ei îmi spun să le schimb organizația. Ne raportăm la strategia generală harvardiană care spune că plecăm de la o viziune. Ne imaginăm o realitate care nu există în acest moment. Hai să ne imaginăm cum arată un București în care nu stăm ore în șir în trafic, în care putem să respirăm, unde există și pietoni, mame cu cărucioare și așa mai departe. Teoria spune că viziunea trebuie tradusă într-o misiune, facem o strategie, obiective, taskuri și ca toate aceste lucruri să funcționeze facem niște reguli, procese și proceduri. Însă organizațiile și-au dat deja seama că dacă fac doar aceste lucruri nu ajung la rezultatele dorite. […]  Chiar dacă am avea o viziune absolut clară, problema noastră cea mai mare e că, ce ne imaginăm noi că fac oamenii, nu fac în fiecare zi

Csibi Magor a dat un exemplu despre cum penalizările nu sunt o metodă eficientă pentru a crea comportamente constructive. Într-o grădiniță din Israel, părinții nu ajungeau la timp pentru a prelua copiii și acest lucru genera atât costuri cât și probleme pentru cei care trebuiau să îngrijească micuții. Pentru a rezolva întârzierile cuprinse între 5 și 15 minute, organizația a creat o amendă de 500 de dolari pentru fiecare oră de stat peste program. Ceea ce s-a întâmplat este că timpii de întârziere au crescut pentru că și dacă ajungeau cu un minut peste termen trebuiau să achite penalizarea. Părinții nu își mai asumau comportamentul deoarece știau că nu se pot încadra în termen și au existat cazuri în care copiii au stat și două-trei ore peste program.

Valoriile pot fi aspiraționale și pot fi reale. Valorile aspiraționale sunt despre cum ar trebui să ne comportăm. Noi spunem cum ar trebui să vină 1 decembrie și cum ar trebui să arate România. Care parte ți-o asumi tu, ca cetățean, despre cum ar trebui să arate România? Cum arată valorile noastre aspiraționale și reale? … [Este o dezbatere pe care trebuie să o promovăm în UrbanizeHub].

Atâta vreme cât nu înțelegem de ce oamenii conduc cum conduc, care sunt valorile, care sunt credințele care îi determină să se comporte într-un anumit fel nu avem ce să schimbăm în orașele noastre. Majoritatea spune că fiecare este prea mic pentru a face schimbarea. De ce? Pentru că nu înțelege care comportamente personale ar putea să aducă niște schimbări în societate. Dacă mă gândesc că aș vrea să trăiesc în altfel de orașe decât cele pe care le avem în acest moment, aș duce discuția să vedem pe baza comportamentelor noastre reale existente în orașele noastre, ce fel de valori avem la modul real. S-ar putea să ne uităm la ele și să nu ne placă și s-ar putea să discutăm punctual ce putem să schimbăm la nivelul credințelor noastre, normelor noastre comportamentale și la nivelul comportamentelor noastre individuale zilnice

Vă invităm să urmăriți întreaga intervenție a lui Csibi Magor pe canalul nostru de Youtube.




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.