home Comunitate, Orașele Viitorului, Societate Civilă, Tehnologie & Inovație UrbanReads: Investițiile la bursă pentru toți

UrbanReads: Investițiile la bursă pentru toți

Ce este bursa, de ce nu au românii încredere în alt gen de investiții decât cele imobiliare și cum putem schimba acest lucru? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Eva-Viorela Sfârlea și-a propus să răspundă în „Investițiile la bursă pentru toți”.

Ghidul creat de Eva-Viorela Sfârlea pornește de la o poveste personală despre cum a făcut prima investiție și cum a reușit în timp să acumuleze destule informații încât să simtă nevoia să le împartă cu persoanele care se află astăzi în aceeași etapă în care s-a aflat ea acum câțiva ani. Românii încă mai poartă în amintire înșelătoriile și schemele piramidale care promiteau prosperitate pentru majoritate și au făcut ca un grup restrâns de persoane să devină milioane peste noapte. Totuși, bursa de astăzi este mult mai deschisă și transparentă decât a fost în urmă cu 10-20 sau chiar 30 de ani.

De ce ne e frică de bursă? Pe de o parte, cel mai important element este lipsa de cunoștințe financiare de bază. Un studiu ne arată că suntem pe ultimul loc în UE la nivelul de cunoștințe financiare. De asemenea, românii au încă în amintire o serie de scheme frauduloase de îmbogățire rapidă care au condus la pierderea încrederii în instituțiile financiare. Există și o serie de mituri despre investițiile la bursă. În primul rând că este foarte complicat, că ai nevoie de cunoștințe avansate, că ai nevoie de o sumă mare de bani pentru a începe, că trebuie să tranzacționezi zilnic… Cred că mulți dintre noi avem în minte imaginea reprezentată în media a omului în costum, de regulă bărbat, care urmărește o serie de ecrane, se uită încontinuu pe grafice și este foarte stresat. Normal că ne e teamă, de ce am începe noi care nu știm aproape nimic? Lucrurile s-au schimbat între timp, cei mai mulți brokeri nu cer nici măcar un minim, nu trebuie să tranzacționezi zilnic, promovăm în acest ghid investițiile pe termen lung diversificate, nu trebuie să ai acces la informații sau ponturi pentru a avea succes. Trebuie doar să ai disciplină și răbdare

 

Inflația ne afectează pe toți indiferent de venitul propriu. În România vorbim deja despre o inflație situată undeva la 13% pentru 2022 pe care o vedem când facem cumpărături, când alimentăm mașina, mergem într-o vacanță sau primim facturile la utilizăți. Bursa reprezintă un mecanism de a reduce efectele negative ale inflației, însă este nevoie de răbdare pentru a beneficia la maximum de beneficii.

Care este rolul bursei? Practic, companiile strâng bani pentru a-și finanța dezvoltarea afacerii și recompensează investitorii. Putem obține două tipuri de venituri: din transferul titlurilor de valoare și dividende. Ce e important este să înțelegem instrumentele în care investim. Noi nu promovăm investițiile într-o anumită companie, noi promovăm educația. Dorim ca fiecare român să se apropie de domeniu și să înțeleagă în ce investește.Ghidul merge pe ideea investițiilor pe termen lung „buy and hold” și strategia Dollar Cost Averaging este una dintre cele mai simple strategii de aplicat. Practic cumperi în fiecare lună de o sumă fixă de bani în același moment pentru că nu te vei mai stresa să cauți momentul perfect deoarece, de cele mai multe ori, în medie nu vei reuși acest lucru. Ce înseamnă 100$ investiți lunar cu un randament mediu de 8%? În 15 ani vedem foarte clar că dobânda ajunge să fie aproape egală cu suma investită pe când într-un depozit aceasta ar fi ajuns la nici măcar o treime sau mai puțin

Este foarte important să înțelegem diferența dintre a juca și a investi la bursă. Un jucător caută câștiguri rapide, pe când un investitor caută randament pe durată lungă de timp. Warren Buffet spunea că dacă nu te gândești să ții o acțiune 10 ani atunci nu are absolut niciun rost să o cumperi pentru 10 minute. Bursa mai poate fi văzută ca un loc unde temperamentul și disciplina sunt mai importante decât intelectul și căutarea continuă de îmbogățire rapidă.

În ciuda unor evenimente majore de criză, în medie, bursa și-a revenit de fiecare dată. Bineînțeles că nu putem să garantăm câștigurile viitoare doar urmărind aceste grafice, dar ne putem face o idee cu privire la dinamica pieței bursiere și să nu ne panicăm când vedem că investițiile noastre au scăzut, există fluctuații temporare, pentru că noi știm că investim pe termen lung. […] Investițiile la bursă trebuie să fie pentru toți, ele nu mai sunt dedicate celor cu foarte mulți bani. Dimpotrivă, prin democratizarea inclusiv a procesului de înregistrare pe o platformă prin informațiile care sunt tot mai prezente în spațiul public chiar cred că investițiile la bursă pot deveni un instrument accesibil câtor mai mulți români. Din nou, inclusiv celor care au un anumit fond de investit cât și celor care nu au dar pot avea informația pe viitor și o pot da mai departe celor mici și putem să ajungem să schimbăm mentalitatea

Vă invităm să urmăriți intervenția Evei-Viorela Sfârlea pe canalul nostru de Youtube și să răsfoiți digital ghidul scris de ea pe următorul link.




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.