home Proiecte & Orașe, Transport Sustainable Timișoara: soluții inteligente pentru parcare

Sustainable Timișoara: soluții inteligente pentru parcare

Timișoara s-ar putea folosi de noile tehnologii pentru parcare, ceea ce ar îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor și ar reduce nivelul poluării.

Orașul nu este cel mai aglomerat din România, dar ar putea deveni fară soluții preventive pentru decongestionarea traficului. Nu putem trece cu vederea faptul că tehnologia din zilele noastre ne-ar putea ușura existența dacă am folosi-o la capacitate maximă. O problemă importantă în Timișoara este parcarea, așa că autoritățile ar trebui să se gândească la implementarea unor soluții inteligente pentru ușurarea acestui proces.

Cum o mare parte din parcări sunt amenajate pe marginea străzilor circulate sau pur și simplu multe mașini sunt parcate pe o banda pe care s-ar putea circula, traficul s-ar decongestiona dacă aceste mașini ar dispărea din acele locuri și în locul lor ar apărea benzi funcționale.

Există metode prin care am putea sta mai puțin în trafic și ne-am putea bucura pentru mai mult timp de activitățile noastre zilnice. Primul exemplu este ansamblul rotativ construit să susțină de la 6 la 12 mașini pe spațiul de parcare destinat în mod normal pentru două mașini. Costurile pentru aceste ansambluri variază în funcție de numărul achizitiilor, dar având în vedere spațiul rămas liber pentru a fi reutilizat într-un mod  constructiv, par a fi o investiție foarte bună.

parcari inteligente 1

De prea multe ori durează mai mult plimbatul pentru a ne găsi un loc de parcare decât a durat drumul până la destinație. O altă soluție foarte utilă ar fi adăugarea de senzori de parcare în toate parcările din oraș și folosirea unei aplicații care sa te îndrume spre locurile libere de parcare din fiecare zonă. Această soluție nu ar ajuta doar decongestionarea traficului, ci și mediul, pentru că ar duce la scăderea nivelului de poluare.

Astfel de soluții cu senzori de parcare au fost implementate în orașe mari ca San Francisco, Los Angeles, Stockholm, Beijing, Shanghai, São Paulo. Un alt exemplu de bune practici este aplicația Roadify folosită în New York, prin care locuitorii pot indica locuri de parcare disponibile atunci când le eliberează sau când trec pe lângă ele.

Referitor la costurile implementării inițiativelor de mai sus, acestea ar putea fi împărțite între autoritățile publice, cetățeni, dar și marile corporații cu sedii în oraș, care ar avea un interes direct în a investi în acestea, datorită numărului mare de angajați care ar beneficia de efectele pozitive. Și dacă idei, potențial și fonduri există, nu ne rămâne decât să luăm inițiativă.

Într-o altă oridine de idei, dacă nu ai nevoie cu adevărat de mașină, mijloacele alternative de transport precum bicicleta, trotineta, skate-ul și rolele sunt cele care decongestionează cu adevărat traficul. Cu ajutorul lor, economisești bani, salvezi mediul și te menții în formă, situație în care ai doar de câștigat.

Autor: Ancuța Crețu, student, Universitatea de Vest Timișoara

Foto: 7est.ro; libelium.com; cre.tech




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.