home Evenimente UrbanizeHub este prezent la FOV Brașov

UrbanizeHub este prezent la FOV Brașov

UrbanizeHub participă astăzi la Forumul Orașelor Verzi, unde vom vorbi despre cum putem implica oamenii în conturarea viitorului orașelor.

Forumul Orașelor Verzi (FOV) este cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității de mediu, câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat. Anul trecut, FOV a luat naștere din dorința de a proteja natura, cu toții ajungând să o apreciem tot mai mult în timpul pandemiei. În acest an, din cauza războiului și amenințărilor ce țin de insuficiența energetică, tema ediției este „Găsește-ți Puterea”.  Scopul acestei conferințe este aducerea în atenția autorităților locale a celor mai bune practici, a tehnologiei de ultimă oră din domeniu și de a îi încuraja să ia măsuri cât mai bune pentru orașele și cetățenii lor.

UrbanizeHub va participa la panelul de Circular Economy unde vom vorbi despre cum facem community engagement și câteva dintre proiectele noastre prin care implicăm cetățenii în conturarea viitorului orașelor. Colegul nostru Mihai-Marian Ioniță ne va reprezenta astăzi la Brașov. Amintim mai jos câteva dintre proiectele derulate în ultimii ani și cu care ne mândrim.

Prioritățile Orașului Tău este cea mai mare consultare publică pe subiectul dezvoltare metropolitană și urbană din România până în acest moment, cu 120.000 de participanți. Prin parteneriatul cu Banca Mondială și Federația Zonelor Metropolitane am reușit să conturăm o viziune holistică pentru ceea ce înseamnă o Românie metropolitană în ochii cetățenilor.

UrbanTalks a ajuns la 10 ediții la care au fost invitați peste 250 de speakeri cu studii și ocupații în domenii diverse, de la experți în dezvoltare până la lideri din administrație și de la lideri de business până la reprezentanți ai societății civile.

Urban Innovation Hackathons a reușit să colecteze 48 de soluții venite de la tineri cu studii în inginerie, arhitectură, IT, urbanism și nu numai care vor să se implice în schimbarea orașului lor. Cu ajutorul proceselor de design thinking, echipele înscrise la concurs vin cu o propunere coerentă pentru a fi implementată în comunitate. Până în prezent avem 3 ediții derulate fizic la Iași, Timișoara și București și 5 ediții online.

Proiectul Liniei este unul dintre proiectele noastre prin care implicăm cetățenii în co-designul de oraș. Focusul a fost pus pe Strada Liniei din Militari (București), unde am lansat chestionare cu 3600 de răspunsuri și am provocat cetățenii să facă un design inițial al viitorului parc liniar cu ajutorul aplicației Furban. Proiectul a fost premiat la conferința „Cities of Tomorrow” organizată de AHK România.

Lugoj: Proximity a fost un concurs prin care am folosit tehnici de urbanism participativ pentru designul a cinci spații publice de proximitate din oraș. Am livrat către Primăria Lugoj prima temă de PUG elaborată împreună cu cetățenii din România. Cetățenii au selectat spațiile unde considerau că este nevoie de intervenție de urgență și apoi echipe de studenți la arhitectură au creat soluții pe baza acestor selecții, după care tot comunitatea a fost cea care a votat soluțiile câștigătoare împreună cu juriul de experți.

Lugoj: For Kids, by Kids este al doilea proiect implementat în acest oraș în care de această dată am implicat elevii într-un exercițiu de urbanism participativ. Aceștia au folosit hărți GIS pentru a marca traseele pe care le utilizează cel mai des pentru a merge cu bicicleta și au marcat problemele cu care se confruntă, după care această hartă a fost livrată autorităților locale pentru a fi remediate. Proiectul a fost finanțat prin New European Bauhaus în 2021.

Ne bucurăm de fiecare dată când avem ocazia să promovăm metodele de implicare a cetățenilor în diverse proiecte ce țin de viitorul orașelor și considerăm că Forumul Orașelor Verzi este un eveniment extraordinar pentru ideea de sustenabilitate în România. Împreună conturăm viitorul orașelor!




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.