Orașele pot fi modelate de companiile private prin proiecte CSR (corporate social responsibility) gândite inteligent. E nevoie de implicarea businessului în realizarea unor proiecte care pot schimba fața orașelor, iar investiția de CSR-ul trebuie să depășească clasicele plantări de copaci sau organizarea unor maratoane.
Participanții la această discuție au fost Dragoș Tuță, Ambasada Sustenabilității – CSR with impact (stories from the Embassy) și Claudiu Butacu – EFDEN, iardiscuțiaa fost moderată de Grațian Mihăilescu, UrbanizeHub
Orașele au nevoie de o colaborare din partea tuturor actorilor, nu doar de la administrație ci și din partea business-ului. Discuția este despre cum se implică business-ul în orașele viitorului întrucât orașele au nevoie de o colaborare din partea tuturor actorilor dar și cum academia si business-ul pot lucra impreună prin proiecte care totodată pot pune presiune pe administratia publică.
Ambasada Sustenabilității
Noi suntem cei care cred cu tărie că atunci când companiile vor fi responsabile, nivelul de trai al românilor va crește.
Ne orientăm pe rezultate pe termen lung și lucrăm pe trei direcții. Prima este coagularea și dezvoltarea comunității celor care lucrează în mediul privat dar și celor care vor să vadă un mediu economic mai responsabil în România. A doua este existența și eficientizarea unui dialog cu Guvernul. Cea de-a treia este creșterea cererii de la consumatorul final către companiile private și nu numai, de produse, servicii și comportamente responsabile. Pe scurt, suntem un grup de oameni care trăiesc pentru generațiile viitoare.
Dragoș Tuță vorbește despre companiie care au început să ia în calcul impactul direct si indirect al actiunilor lor.
Oamenii din companii care au început să se pregatească personal în domeniul sustenabilității trebuie încurajati. Nu există compania perfectă, orice activitate umană poluează la un moment dat. Există însă câteva companii care sunt motivate de angajații lor care vor să facă o schimbare. Din păcate aceste companii sunt si cele pe care le criticăm. Să nu ii criticăm pe cei transparenți și să îi incurajăm și pe cei care vor depune efort să vorbescă despre asta. La Ambasada Sustenabilității, noi strângem alături de noi gașca managerilor responsabili și a companiilor responsabile.
În ceea ce privește colaborarea cu administrația publică, Dragoș precizează că aceasta nu prea există și că este o problemă generală în societatea actuală. Colaborarea este cheia dar de cele mai multe ori este blocată în mod inconștient. Rolul administrației este de a sprijini aceste proiecte însă administrația încă este dificil de implicat. S-a reușit totuși o comunicare cu Guvernul prin înființarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului unde există proiecte ce au succes.
Cum mobilizati societatea să se implice?
Avem porțile deschise, vin oameni să ne viziteze și se conectează cu noi. Exemplul de bune practici este cea mai buna metodă de a învăța și a schimba mentalități.
EFDEN
Efden este un ONG înființat de studenți care promoveaza sustenabilitatea prin case mai bune, produse și educație. Efden construiește, trece la un oraș sustenabil pe care încercăm să-l facem
Care sunt provocările voastre? De unde va luați finanțările?
Noi am pornit de la 0 într-o garsonieră 7 oameni. Am luat alte exemple de echipe din lume care reușesc și am incercat să aplicăm în romania. Din păcate nu a mers, partea de fundraising a fost o metodă de crowdfunding dar lumea ne vedea ca pe tocilari care construiesc o casa. Am schimbat strategia, ne-am orientat mult pe mediul public-privat. pe de o parte universitățile pregătesc studenții pe nivel teoretic. Apoi mediul public-privat se regasete din ce in ce mai des în nevoia de resurse umane și proiecte pe care să le implementeze. De asemenea există o oareșce responsabilitate socială la nivel de sustenabilitate, am întâlnit companii cu angajati care stau zi de zi la birou dar au veni 2-3 zile să se implice și să construiasca ceva.
90% din fundraising provine din zonele de specialitate: companii de arhitectură, construcții, produse sustenabile, pe care le-am convins să ne sprijine în primul rând cu know-how-ul lor, apoi produse, materiale și servicii. 10% sunt provocările date de transportul acestor case care nu este tocmai sustenabil.
Alte două proiecte au fost prezentate in cadrul panelului ca și exemple de succes în CSR. Țara lui Andrei proiect cu impact major in comunitățile din România finanțat de OMV Petrom și CEETRUS care tocmai au deschis un Community Hub pentru zona Drumul Taberei.
Concluzia panelului a fost că e nevoie de proiecte SMART și de implicare a domeniului privat în orașele din România. Pentru a urmări toată dezbaterea folosiți linkul următor: