Discuțiile despre cum clădim comunitate continuă, de data aceasta cu experți în urbanism și dezvoltat proiecte care răspund dorințelor și nevoilor comunității. La cel mai recent UrbanTalks ne-au oferit input Irina Niculescu, Matei Bogoescu, Alberto Groșescu și Samuel Stancu.
Irina Niculescu, membru fondator al biroului de arhitectură Baab și membru în organizația „BAZA”, a vorbit despre importanța dialogului dintre comunitate și administrația publică. Dacă vrem să avem comunități active, care să preia inițiativa și să meargă cu propuneri către autorități, atunci abordarea primăriilor trebuie să fie mai deschisă și să permită alte canale de comunicare în afară de sesizări. „Preocuparea noastră pentru urbanism și urbanismul participativ a pornit din momentul când am devenit părinți. Gradul nostru de accesibilitate s-a modificat, am devenit mai conștienți de strada noastră și de ce se întâmplă cu orașul. Am încercat să facem o stradă mai bună, care să facă parte din comunitate, am început să facem mici proiecte, să discutăm cu grupurile de civice din zona unde locuiam și am început să dezvoltăm proiecte și studii cu Banca Mondială care au ca centru de discuții ce se întâmplă în centrul Bucureștiului, în țesutul istoric al orașului […] Legat de dinamica dintre autoritate și comunitate, aș spune că este foarte bine că au apărut grupurile informale de Facebook unde cetățenii sesizează nereguli și așa mai departe, dar avem nevoie de instrumente formale, în cadrul legislativ și în cadrul administrației pentru că, la ora actuală, felul în care comunitatea poate să comunice cu administrația este prin sesizare, care din start e ceva negativ, și prin dezbaterea publică atunci când apar proiecte. Trebuie să existe în administrație oameni care să întrețină comunicarea permanentă cu cetățenii, pentru că altfel apare un entuziasm la început și apoi se pierde. Avem foarte mare nevoie ca oamenii care lucrează drept consilieri de cartier să fie recunoscuți formal de cadrul legislativ al administrației […] Am participat la un atelier cu niște copii. Întrebarea de început a fost ce este o comunitate. Un copil de opt a spus că o comunitate este un grup de oameni cu un interes comun. Eu aș adăuga că este un grup de oameni cu un interes comun care sunt în dialog. Putem să avem un grup de oameni care folosesc o stradă, dar dacă nu discutăm despre stradă nu suntem o comunitate. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim în dialog o dată cu comunitatea și o dată cu autoritatea. Acestea sunt două lucruri care se intersectează cu ideea de a crea contexte și a vedea dacă oamenii adoptă aceste contexte. Dacă vii cu proiecte foarte mari și creezi dintr-o dată o super piață unde nu stă nimeni pentru că nu ai testat-o, nu ai cules date și nu știi dacă proiectul poate crea un loc, cum este exemplul cu Ateneul, unde noi am creat că dacă punem niște spații publice lumea va sta. Nu a fost așa. Avem nevoie de dialog și proiecte care nu sunt invazive și creează dialogul cu comunitatea”, a spus Irina Niculescu.
Matei Bogoescu, de formare atât ca arhitect cât și ca urbanist, ne-a vorbit despre cum urbanismul tactic poate lua pulsul comunității prin schimbări temporare de contexte care mai apoi să poată fi adaptate și implementate de către administrația publică. „Urbanismul tactic este un instrument al urbanismului participativ. Este un tool utilizat pentru a focusa atenția publicului asupra unei probleme care există în spațiul public. Să spunem că este unul din cele mai eficiente datorită faptului că presupune intervenții rapide, „«de gherilă», care nu au la bază prea multă planificare, cu materiale și obiecte ieftine prin care se forțează o nouă utilizare a spațiului public. De exemplu, montăm niște conuri pe stradă, vopsim asfaltul și creăm un spațiu redus pentru automobil și mai mare pentru pietoni, vedem cum reacționează publicul, vedem dacă începe să se obișnuiască cu noile condiții și această intervenție temporară poate să se materializeze într-o modificare definitivă a profilului și a utilizării spațiului. Este o diferență între instrumentul urbanismului tactic înțeles ca punte între planificarea top-down și oportunitățile care se nasc din spațiul străzii. Urbanismul tactic este acceptat tocmai prin natura sa temporară de către municipalități ca o posibilitate de testare și consultare publică. Sau există, acolo unde administrația publică nu are nicio deschidere către schimbare, ca instrument de gherilă și mai temporar, pe termen extrem de scurt, atrăgând atenția că există o problemă și poate naște soluții. Atenție! În urbanismul participativ există dialog nu numai cu administrația publică, ci și cu dezvoltatorii privați, pentru că există proiecte private blocate care nasc noi spații în oraș și unde dezvoltatorii privați sunt de acord să intre în dialog cu cei care doresc să activeze temporar acele spații pentru a le reda orașului. Pentru ca comunitatea să fie expert, trebuie să aibă cunoașterea empirică a spațiului în cauză, trebuie să îl utilizeze într-un mod activ. Problema la noi, și în București în particular, este că spațiul public nu există în mentalul colectiv al cetățenilor nu există decât ca frustrare continuă atunci când începi să te plimbi cu copilul în cărucior, dar nu există ca acel spațiu pe care natural vrei să îl iei în posesie, să îl utilizezi, în care să îți diversifici activitățile și în care vrei să socializezi. Există undeva, ca o umbră, un No Man’s Land, între punctele mele de interes într-o zi, prin care eu trec luptându-mă cu o mie de lucruri care mă enervează și abia aștept să scap de el, să intru într-un mall, să mă duc la locul meu de lucru și așa mai departe”, ne-a explicat Matei Bogoescu.
Alberto Groșescu a povestit despre activitatea ARCEN, care în ultimii doi ani s-a concentrat foarte mult pe urbanismul participativ prin proiectul Străzi Deschise. Alberto ne-a vorbit despre cât de important este să răspundem nevoilor oamenilor: „Nevoile reale ale comunității le poți afla prin interacțiune, dar ele sunt mai simple și oamenii se pot adapta. Oamenii sunt mult mai deschiși decât am crede. De multe ori, atunci când definim niște nevoi ne gândim la niște obiective foarte înalte, dar de multe ori oamenii se pot adapta și pot adăuga plus valoare anumitor contexte […] S-a întâmplat de multe ori să ne plimbăm și parcă vedeam dimensiunea unui experiment, vedeam modul în care se animau în zona Amzei și, cu tristețe, modul în care nu se întâmpla nimic lângă Ateneu, chiar dacă exista un spațiu comercial destul de atractiv și frecventat de oameni. Am încercat să analizăm obiceiurile oamenilor, adică unde s-ar așeza, unde s-ar plimba. În 2020, când a fost prima ediție a proiectului, țin minte că priveam cu atenție porțiunea între Națiunile Unite și Bulevardul Elisabeta din Calea Victoriei. Erau oameni care își cumpărau chestii to go și nu aveau unde să stea. Am încercat să mergem pe mai multe dimensiuni. Ce am făcut, a fost să mergem pe trei direcții. Am mers către utilizatorii care au interacționat cu zonele pietonale în perioada asta, am făcut un chestionar direct pe stradă și online, dar și către comercianți pentru a observa perspectiva lor și, evident, către rezidenți. Am încercat de fiecare dată să mediem o relație între nevoile lor și capacitatea de acțiune a autorităților, dar pot exista soluții. […] Îmi doream să văd pe oricine că are o intervenție și au durat săptămâni până să văd prima persoană că ia o chitară și cântă pe stradă”.
Colegul nostru, Samuel Stancu, a vorbit despre proiectul de urbanism pe care l-a implementat în Sectorul 6 din București și cum s-a desfășurat codesignul stațiului din zona liniei de cale ferată. „Noi am pornit de la analize, am avut analizele multicriteriale, am analizat studii de caz pentru a vedea ce fel de proiecte putem găsit atât în țară cât și afară și după am început studiul socioantropologic. Am consultat toți actorii, comunitatea și administrația, și am încercat să creăm o privire de ansamblu asupra zonei. Toate au culminat cu o dezbatere publică la care a participat un număr surprinzător de oameni și am observat că s-a creat o comunitate destul de frumoasă în jurul Proiectului Liniei. Cred că pagina de Facebook a fost liantul între comunitate și administrație pentru că răspundeam punctual la întrebări, au văzut că există interes și s-au simțit băgați în seamă. Pe partea digitală, am avut un parteneriat cu Furban, care este o platformă de codesign digital. Avem o bucată de pământ delimitată unde cetățeanul poate să facă design cum ar face în orice joc de construit, cum ar fi Sims. Este un Sims pentru cetățeni care au ocazia să propună exact ce vor să fie în locul respectiv. Această aplicație ajută comunitatea să vadă ce au votat ceilalți, să vadă ce design s-a propus, și ajută și administrația pentru că pot să vadă cum vizualizează cetățenii zona respectivă. Legat de participare, am avut 60 de persoane la început, după ce am trimis linkurile s-au înscris cam jumătate și în jur de 10 persoane au făcut propuneri. Ce cred eu că au fost cauzele sunt faptul că a fost un proiect pilot și platforma nu era atât de bine optimizată, dar cel mai mult cred că a influențat foarte mult că nu suntem obișnuiți să fim băgați în seamă de administrație și să ne întrebe cum vrem să arate în spațiu până la ultimul detaliu. Cred că se poate rezolva cu timpul chestia asta și cu inițiative din partea administrației pentru a implica cât mai mult cetățenii”, a spus Samuel Stancu.
Vă invităm să urmăriți pe larg întreaga discuție pe canalul nostru de Youtube. De asemenea, puteți citi ghidul nostru aici.
Sursă foto: Ziarul de Iași, Ziarul Lumina
