Pentru orice comunitate, investiţiile reprezintǎ aer curat. Fǎrǎ investiţii nu există prosperitate, nu există locuri de muncǎ, inovare, progres, bunǎstare. Alǎturi de celelalte douǎ rapoarte care vor fi lansate cu ocazia Urban Talks în București (10-12 mai), UrbanizeHub vǎ propune un îndrumar pentru comunitǎţile locale care abordeazǎ tocmai tematica atragerii investiţiilor private.
Îndrumarul este adresat tuturor comunitǎţilor din România și primarilor acestora. Mai ales orașele mari și dinamice pot adopta aceste soluții pe cont propriu. În cazul localităților mai mici, eforturi similare se pot derula în asociere, la nivel zonal/județean. Principalul scop al îndrumarului este de a atrage atenţia asupra oportunitǎţilor pe care aceste investiţii le reprezintǎ pentru orice comunitate si de a explica, in detaliu, modalitatile diferite de atragere a investitorilor.
“Parteneriatul dintre comunitatea locală și investitorii privați trebuie să se bazeze pe proactivitate, încredere și predictibilitate. De multe ori, investitorii noi, mai ales cei străini, au nevoie de servicii specializate pe întreg ciclul unei investiții: de la primul contact cu oportunitatea de nivel local până la alegerea locației, implementarea și eventual extinderea investiției.”
Se vorbește despre dezvoltarea economicǎ localǎ, despre identitatea și dorinţele investitorilor, despre localism și se explicǎ, în detaliu, „cum sǎ te promovezi” – relaţia cu autoritǎţile, aprobǎrile necesare, crearea unei imagini favorabile, abordarea investitorilor, promovarea prin diferite cǎi, consolidarea și pǎstrarea investiţiilor și actorilor lor, servicii de facilitate a investitiei etc.
Vǎ invitǎm sǎ descoperiţi mai multe despre orașe sustenabile, creative și smart la evenimentul Urban Talks din Timișoara, în perioada 4-6 Octombrie. Acest îndrumar, precum și alte douǎ rapoarte care vizeazǎ România metropolitanǎ și Bunele practici în dezvoltarea urbanǎ vor fi lansate cu prilejul acestui eveniment marca UrbanizeHub. Luaţi-vǎ bilet aici!