home Orașe Verzi, Orașele Viitorului, Politici Urbane & Guvernanță, Proiecte & Orașe Obiectivul UE: Fără emisii de gaze cu efect de seră până în 2050

Obiectivul UE: Fără emisii de gaze cu efect de seră până în 2050

Uniunea Europeană a stabilit o serie de direcții pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Orașele au un rol major pentru atingerea acestui obiectiv și trebuie să își asume poziția de lider în transformarea verde.

Emisiile de gaze cu efect de seră pot să fie  reduse prin utilizarea de energie din sursă regenerabilă. Soarele, vântul și apele ne ajută să aprindem lumina în casele noastre cu costuri financiare și de mediu mult mai reduse decât combustibilul fosil. Locuințele alimentate cu energie verde ajută la diminuarea amprentei personale de carbon. În 2020, doar în Suedia și Danemarca au fost salvate 3471, respectiv 3240 de tone de CO2 per capita. În România avem destul de puțini prosumatori, dar au fost salvate 0,49 tone de CO2. Este foarte important de menționat că România are un mix energetic divers cât se poate de verde care va ajunge în următorii ani să alimenteze locuințele, businessurile și sectorul industrial cu 85-90% energie produsă din surse regenerabile.

1/3 din emisiile de dioxid de carbon din UE sunt produse de clădiri și mare parte dintre emisii pot fi eliminate printr-o modernizare a locuințelor. În același timp, trebuie să acordăm o atenție specială pentru noile ansambluri rezidențiale, motiv pentru care trebuie să impunem anumite norme pentru noul patrimoniu construit. Dacă vrem o Europă în care mașinile electrice să devanseze autoturismele pe combustibil clasic, trebuie să oferim oamenilor posibilitatea să-și reîncarce bateria în proximitatea locuinței. În același timp, locuințele moderne trebuie să-și poată asigura o parte din necesarul energetic din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare.

Sectorul 2 București investește masiv în proiecte de eficiență energetică pentru blocurile deja construite și încearcă să le ofere oamenilor tot ceea ce au nevoie la o distanță de 15 minute de mers pe jos. Pentru a reduce dependența bucureștenilor de mașinile personale, au fost gândite rețele de 36 km de pistă de bicicletă care să conecteze locuințele de punctele de transport în comun și locațiile unde se deplasează.

Cluj-Napoca a venit cu o propunere de a crea un plan pentru cartiere de locuințe fără emisii de carbon prin tehnologia Digital Twin. Proiectul a câștigat finanțarea NetZeroCities și contribuie la obiectivul general al Clujului de a fi cât mai eficient energetic posibil. Orașul și-a asumat ca până în 2030 să planteze 100.000 de noi copaci și să reabiliteze malurile Someșului, care vor deveni coloana vertebrală a mobilității sustenabile din municipiu.

Tot la capitolul de economisire a energiei, putem vorbi despre electrocasnice. Aparatele pe care le folosim zi de zi trebuie să fie mai eficiente. Efortul este consolidat de planul de a lansa contoare inteligente, o monitorizare  și o certificare mai bună a sistemelor energetice. Până în 2030, țările au obligativitatea de a reduce consumul final de energie cu 38%.

Transportul pe calea aerului este dependent de combustibili fosili. Uniunea Europeană  le cere furnizorilor de combustibil pentru avioane să crească treptat ponderea combustibililor durabili, sintetici sau biocombustibili avansați. Zborurile din interiorul Uniunii sunt incluse în Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii care oferă stimulente companiilor care își reduc emisiile. Prin reducerea treptată a cotelor gratuite, companiile vor fi obligate să ia măsuri suplimentare de reducere a emisiilor.

Transportul pe mare este cea mai ieftină metodă de a duce lucrurile dintr-o parte în alta, dar asta nu înseamnă că este și cea mai sustenabilă formă de transport. Noile reguli impun navelor de peste 5000 de tone care fac escală în porturile europene să își reducă emisiile de carbon. Legislația nouă încurajează utilizarea unor combustibili mai durabil, mai ales în cazul navelor mari. Peste 90% dintre emisiile din sectorul maritim sunt cauzate de navele mari care se bazează pe combustibili fosili.

Soluția cu impactul cel mai mare pentru probleme de natură rămâne natura. Copacii și alte plante sunt agenți de aborbție de CO2. Uniunea Europeană țintește să crească progresiv metodele de absorbție naturală și să ajungă la 25% eliminare netă comparativ cu nivelul din 2019.

Tranziția verde trebuie conștientizată în primul rând de comunități și de faptul că un pas mic făcut într-un oraș va avea un imact major în următorii ani. Fără aplicarea obiectivelor europene în contexte locale nu putem vorbi de neutralitate climatică.

Din acest motiv Uniunea Europeană a lansat Misiunea 100 de orașe neutre-climatic până în 2030, din care fac parte Sectorul 2, Cluj-Napoca și Suceava. Trei orașe din România vor demonstra cum pot comunitățile să se transforme cu ajutorul unor intervenții în țesutul urban al orașelor.

Informațiile și pozele din acest articol au fost preluate din Europlus




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.