home Comunitate, Evenimente UHub începe campania Sustainable Timișoara

UHub începe campania Sustainable Timișoara

Sustainable Timișoara e numele campaniei demarate de UrbanizeHub România și colaboratorii săi, organizații, instituții și specialiști din diverse domenii. Conferințe, întâlniri, articole, propuneri, proiecte, pentru viitorul sustenabil al Timișoarei, toate se vor derula pe parcursul lunii iunie.

Campania a început la sfârșitul lunii mai, cu o întâlnire între UrbanizeHub,  Innovation 4.4, partenerul #UHub din Silicon Valley și primarul Nicolae Robu, vice-primarul Dan Diaconu și city managerul Robert Kristof.

În întâlnirea cu liderii administrației s-a vorbit despre oportunitățile și rețelele globale de investitori și start-up-uri de care orașul Timișoara ar putea beneficia, dar și de eventuale evenimente de inovare care s-ar putea desfășura în Timișoara până în 2021, atunci când orașul va deveni Capitală Culturală Europeană.

A fost un prim contact prin care Innovation 4.4 a dorit să cunoască nevoile orașului, să înțeleagă viziunea și să propună pe viitor diferite soluții de dezvoltare sustenabilă.

Campania va continua cu un proiect de mobilitate, propus de un grup de experți, arhitecți și peisagiști care propun  Timişoara Sustenabilă – Capitala Mobilităţii Durabile din România, un proiect-platformă colaborativă care integrează expertiza tehnică cu expertiza cetăţenească în scopul remodelării transportului urban sustenabil pentru Timişoara şi zona sa metropolitană.

Timişoara Sustenabilă – Capitala Mobilităţii Durabile le propune urbaniştilor, peisagiştilor, inginerilor în transporturi, arhitecţilor, grupurilor de advocacy, cât şi cetăţenilor 5 grupuri de colaborare pe 5 arii de interes:

(1) transportul cu bicicleta,

(2) transportul public cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul, “vaporetto”

(3) transportul cu autovehiculele nepoluante,

(4) traficul pietonal,

(5) traficul auto.

Deși Planul de Mobilitate Urbană a fost aprobat, inițiatorii acestui proiect doresc să aducă în discuție unele propuneri ce țin de transport urban  sustenabil, prin expertiza pe care o pun la dispoziție.

Un alt proiect sustenabil pentru Timișoara este dezvoltat de Expose Architecture cu sprijinul  Direcţiei Județene pentru Cultură Timiș, împreună cu partenerii lor (Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Timişoara, RUR-Biroul Teriorial Vest, Universitatea La Sapienza – Roma, Camera de Industrie şi Comerţ a Italiei).

Timișoara Premium Exposed City are ca scop creșterea, până în 2021, a numărului de clădiri restaurate, crearea și promovarea pe termen lung a branding–ului de patrimoniu la nivel de oraș, cu impact regional, național și european.

Concret, proiectul vizează identificarea unui număr de 20-30 de imobile din zonele istorice ale Timișoarei (Traian, Iosefin, Cetate), care vor fi promovate pentru a atrage investitori (finanţatori), în vederea restaurării.

Este vorba de acțiuni punctuale de tip parteneriat privat – privat (dar care, replicate pe mai multe imobile, au un impact la scară largă), între proprietarii imobilelor și finanțatori. Mai multe detalii despre acest proiect vor apărea pe UHub intr-un articol ulterior.

UrbanizeHub vă invită la un alt eveniment important, pentru un oraș verde și sustenabil, ce va fi organizat de EcoStuff pe data de 3 Iunie, incepând cu ora 9, pe râul Bega. Singurul eveniment din România de acest gen, Make it! Race it! Recycle it! este o competiție sportivă neconvențională care se adresează în special companiilor, organizațiilor și instituțiilor cu scopul de a învăța cum să recuperăm materiale, să le reutilizăm și să protejam mediul cu zâmbetul pe buze. La eveniment s-au inscris 21 de concurenți cu 25 de ambarcațiuni.

Pe data de 6 iunie începând cu ora 18.00 la Ambasada va avea loc un eveniment organizat de UrbanizeHub și Banca Mondială cu sprijinul mai multor actori din comunitate care fac ca lucrurile să să întâmple în domenii de regenerare urbană, IT și antreprenoriat, turism, incluziune. Despre acest eveniment, intitulat “Orașe magnet”, vom reveni cu amănunte.

Pe 7 iunie la FEAA (Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor) va avea loc o a doua dezbatere despre rolul orașelor magnet în dezvoltarea economică a României, iar pe data de 9 iunie un studiu elaborat de sociologi și experți ai Centrului de Politici Publice din Cadrul Universității de Vest va fi lansat după consultarea cetățenilor din Timișoara.

Pe parcursul lunii iunie vor apărea o serie de articole pe platforma UrbanizeHub, despre propuneri, idei și soluții de dezvoltare urbană sustenabilă a Timișoarei, articole venite de la studenții Universității de Vest și de la cetățeni ai orașului care doresc să se implice activ în modelarea orașului.

Aceasta este o primă campanie, iar pe viitor UHub va dezvolta genul acesta de campanii și în alte orașe din România, alături de partenerii potriviți, administrație, universități sau organizații implicate în soluții inteligente și sustenabile de dezvoltare.

Let’s shape the future of cities together! 

Join our community, join UrbanizeHub




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.