buchARTest, o inițiativă de regenerare urbană prin artă murală, caută concepte noi pentru cel puțin 3 picturi murale pe tema despăduririlor și a protejării pădurilor.
Așadar, dacă ai o idee ce ar îmbrăca frumos un perete sau știi pe cineva care ar avea, intră pe site-ul organizației și înscrie-ți ideea în apelul de proiecte, până la data limită de 8 iulie.
„Am învățat pe pielea noastră ce înseamnă să ne oprim forțat, să lăsăm pustii locuri care ne aparțin, să ne retragem speriați, să nu mai pulsăm viață în organismul urban. Am ajuns la stadiul în care am putea înțelege mai bine, prin empatie, pădurea. Pentru că de ani de zile pădurile din Romania trec prin aceeași dramă: sunt oprite forțat din a crește, le sunt pustiite locuri îndrăgite, animalele se retrag speriate, viața pulsează din ce în ce mai greu în organismul naturii. Pădurea ar trebui să vină la oraș, să se așeze la masa discuțiilor și să negocieze cu noi soluții. Dar ea are o datorie seculară de a-și ocroti ecosistemul zi și noapte. Nu are cum să iasă din casă!” spun reprezentanții buchARTest.
Câteva detalii despre apelul pentru proiecte:
Înscrierea se realizează completând acest formular.
Selecție
Selecția va fi făcută de echipa buchARTest împreună cu un juriu a cărui componență va fi anunțată ulterior. Organizația este devotată incluziunii sociale și egalității de șanse, astfel decizia va fi luată pornind de la concepte, nu de la identitatea artistului. buchARTest își rezervă dreptul de a departaja conceptele în funcție de aspectele logistice implicate.
Regulament
-
Conceptele pot fi trimise până la data de 8 iulie 2020, 23:59 prin intermediul formularului dedicat. Conceptele depuse după termenul limită sau prin intermediul altor mijloace nu vor fi luate în considerare.
-
Nu este obligatoriu ca propunerea de concept să fie creată în baza șabloanelor oferite de noi, însă este recomandat, pentru că sunt situații când respectarea șablonului poate ajuta juriul să înțeleagă mai bine perspectiva propusă de concept.
-
Un aplicant poate trimite concepte pentru mai mulți pereți completând formularul de înscriere o singură dată. Dar fiecare concept trebuie să fie însoțit de informațiile solicitate în formularul de înscriere. (Detalii sunt oferite în formular.)
-
Conceptele vor fi evaluate de un juriu a cărui componență va fi anunțată ulterior.
-
Autorii conceptelor selectate vor fi contactați înainte de publicarea deciziei privind selectarea conceptului.
Proporții pentru pereți
Șabloanele pentru pereți pot fi descărcate de aici.
Foto: Cosmin Dragomir