home Orașele Viitorului Cum se pregătesc orașele pentru ieșirea din carantină?

Cum se pregătesc orașele pentru ieșirea din carantină?

Acum că masurile de siguranță au început să se relaxeze în mai multe țări, orașele lucrează la strategii care să asigure o revenire treptată și sigură la normal.

Transportul public în orașe precum New York, Londra, Paris sau Milan este folosit de obicei de milioane de oameni în fiecare zi. Din cauza pandemiei însă, nimeni nu mai vrea să se urce într-un metrou aglomerat și să riște expunerea la virus, mai ales dacă acest lucru poate fi evitat.

În schimb, dacă toată lumea se îndreaptă spre mașina personală, orașele vor fi un ambuteiaj continuu, iar tot succesul de reducere a emisiilor de carbon de pană acum va fi inversat.

În Milano, ca și in alte orașe europene, s-a observat o creștere a numarului de automobile odată cu relaxarea carantinei, ceea ce ridică un semn de alarmă, mai ales datorită corelării între poluarea aerului și ratele mari de mortalitate ale virusului Covid-19.

De aceea, în multe orașe europene există o tendință de extindere a rețelelor de biciclete si a spațiilor pietonale, pentru a le oferi locuitorilor alternative mai sănătoase de transport.

Așadar, nu e o surpriză faptul că bicicletele au avut un success fantastic în această perioadă. Sunt modul ideal de transport, fiind rapide și convenabile, ne permit să fim activi, să păstrăm o distanță potrivită față de alte persoane și în același timp ajută la menținerea calității aerului.

VanMoof, producator olandez, vinde biciclete electrice online, ocolind complet magazinele tradiționale.  Vânzările au crescut dramatic față de anul trecut, pe toate piețele sale principale: în Germania cu +226%, în Marea Britanie cu +184%, în Olanda cu +140%, SUA cu + 138% iar în Franța cu + 92%. „Am fost mai aglomerați ca niciodată. Înregistrăm recorduri zilnice la comenzi si vânzări” (Adele Nasr – Avenon Bikes)

 

Cum se pregătesc orașele pentru acestă schimbare a mobilității?

Milano a început prin conturarea unei strategii de transformare a 35 de kilometri de infrastructură locală, care asigură piste de biciclete temporare și trotuare mai largi și în același timp scade limita de viteză pentru mașini.

În Berlin, unele locuri de parcare au devenit piste de biciclete de tip pop-up.

Parisul va investi 300 de milioane de euro pentru a construi piste de biciclete pe distanțe lungi, care conectează suburbiile cu centrul orașului, iar incepând cu 4 mai, centrul Bruxelles-ului devine zonă prioritară pentru bicicliști și pietoni.

O alta initiațivă interesantă este #Platz mobil in Viena, care transformă locurile pentru mașini în locuri pentru oameni:

In Olanda, orasul Rotterdam permite proprietarilor de restaurante să convertească spațiile de parcare din fața locațiilor în terase. Ba mai mult, le sunt oferite gratuit materialele necesare pentru a realiza transformarea.

 

 

Surse: citylab, citylab, theverge

 

 




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.