home Politici Urbane & Guvernanță Orașele Românești au adus România în clubul țărilor dezvoltate

Orașele Românești au adus România în clubul țărilor dezvoltate

Alo, alo, surori și frați, stați puțin și nu mânați, lângă noi vă așesați și cuvântul mi-ascultați: E oficial că România este o țară dezvoltată! Banca Mondială a publicat datele pe 2019 (vedeți aici) și se pare că România s-a alăturat grupului select al țărilor cu venit pe cap de locuitor ridicat. Datorăm această performanță istorică Uniunii Europene și am povestit în acest articol de ce Uniunea Europeană este probabil cea mai grandioasă realizare a omenirii. În acel articol am discutat și despre importanța orașelor în împingerea economiei către un nivel superior. Este de ajuns să menționăm, că în România (și acest lucru este valabil pentru orice țară dezvoltată) orașele și zonele lor urbane funcționale generează 97% din output-ul economic al României. Fără orașe puternice nu putem avea regiuni puternice și o economie națională performantă.

În mod evident, Bucureștiul a jucat un rol covârșitor în performanța economică a României, generând cam 25% din PIB-ul României. Câștigă însă în proeminență orașe secundare precum Cluj, Brașov, Constanța, Timișoara, sau Iași, cu ponderi tot mai mari în economia națională. Acesta este un lucru foarte bun, căci, pe termen lung, o pleiadă de orașe secundare puternice e vitală pentru ancorarea economiei Românești. În acest sens trebuie să urmăm modelul Germaniei, unde Berlinul nu a jucat după 1945 un rol economic important din motive istorice și politice. Un Berlin divizat și slăbit, a permis însă dezvoltarea mai multor orașe secundare puternice, care, în timp, au transformat economia Germaniei în cea mai performantă economie din UE. Londra și Paris au eclipsat orașele secundare din Marea Britanie și Franța, și în timp au dus la lărgirea ecartului între regiunea capitalei și restul regiunilor. Ele au acum capitale puternice și regiuni slabe – ceea ce explică, în parte, și Brexitul.

Nota bene, nu advocăm pentru o slăbire a Bucureștiului (un București puternic este absolut vital pentru România acum), ci pentru o întărire a orașelor secundare (și prin extensie, a orașelor terțiare, ș.a.m.d.). Un Cluj, Brașov, sau Constanța puternice, pot ajuta la ancorarea economiilor regionale și la propagarea dezvoltării în restul regiunilor. Volkswagen și Audi nu își au sediul în Muenchen sau Stuttgart, ci în Wolfsburg și Ingolstadt.

Clujul are deja un PIB pe cap de locuitor asemănător cu al Bucureștiului și undeva la 150% din media UE. Constanța este undeva la 107% din media UE, iar Brașovul este cu puțin sub media UE. Pe de altă parte Ghimbavul, lângă Brașov are cel mai mare PIB pe cap de locuitor (vezi analiza noastră aici) din România – este un fel de Wolfsburg al României. De altfel, toate localitățile din jurul unui oraș puternic au performat bine în ultimii ani (vedeți harta de mai jos).

pastedGraphic.png

                                                           Sursa: Banca Mondială 2020

Având în vedere că anul acesta și anul următor se vor lua câteva decizii cruciale în ceea ce privește modul de organizare al fondurilor europene, având în vedere că urmează alegeri locale și alegeri parlamentare, aceste date pot, sperăm noi, încuraja decidenții din România să acorde o atenție mai mare dezvoltării urbane în anii următori. Noi ne vom continua oricum pledoaria în acest sens și de urat vom mai ura. Să vă luptați și voi pentru orașele și comunitățile voastre! Și nu uitați că Doar Împreună Putem Modela Viitorul Orașelor. 

Sursă Cover Foto:  Shutterstock




One thought on “Orașele Românești au adus România în clubul țărilor dezvoltate

  1. Nu știu pentru tine dragă autor, dar dacă pentru mata 12.000$/an adică 1.000$ pe lună e venit ridicat, înseamnă că ești ceva neam de slugă umilă ce spală closete pentru 50 de lei pe noapte.

Comments are closed.

Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.