home Evenimente Patru proiecte românești sunt în competiția New European Bauhaus 2022!

Patru proiecte românești sunt în competiția New European Bauhaus 2022!

Patru proiecte românești au șansa de a câștiga premiul New European Bauhaus 2022. Alături de alte 52 de proiecte înscrise în competiție, Healthy Places, ROD, Dăm Click pe România și Metakitchen candidează și au nevoie de votul nostru pentru a merge în etapa următoare.

Noul Bauhaus European este despre modul în care ne trăim viața de zi cu zi și cum putem să facem lucrurile mai sustenabil, mai inclusive și mai frumoase din punct de vedere estetic. În contextul provocărilor globale legate de schimbarea de climat, inițiativa Comisiei Europene de a finanța proiecte bazate pe durabilitate, estetică și incluziune este metoda prin care Uniunea Europeană încurajează cetățenii să promoveze un stil de viață mai sustenabil. În acest context, NEB (New European Bauhaus) continuă cu a doua ediție a premiilor prin care se recompensează excelența și creativitatea.

Proiectele au fost împărțite în patru arii tematice principale:

  • reconectarea cu natura;
  • redobândirea sentimentului de apartenență;
  • prioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoie 
  • necesitatea unei gândiri pe termen lung, care să țină seama de ciclul de viață în ecosistemul industrial.

Cum se derulează procesul de selecție?

Competiția se află în etapa în care candidaturile finaliștilor sunt deschise votului public. Oricine dorește să își selecteze favoritul se poate înscrie pe acest link și să confirme pe adresa de email că opțiunile sale sunt cele corect alese. Fiecare votant va trebui să selecteze trei candidaturi diferite din cadrul fiecărei componente și candidaturile care primesc cele mai multe voturi vor fi selectate pentru etapa următoare.

După finalizarea procedurii votului public, un juriu format din nouă membri vor acorda note în funcție de caracteristicile de durabilitate, incluziune și estetică ale proiectelor votate, precum și un echilibru geografic și de gen. În etapa finală, comitetul de evaluare, compus din reprezentanți ai serviciilor Comisiei, va verifica mai întâi corectitudinea întregului proces și va examina rezultatele votului public și propunerea juriului final și va stabili lista câștigătorilor selectați (câte unul pentru fiecare componentă și pentru fiecare categorie și doi câștigători desemnați prin vot public 10 în total) și a câștigătorilor premiului II (câte unul pentru fiecare componentă și pentru fiecare categorie 8 în total).

Platforma de vot este disponibilă aici.

În ce constă premiul?

Câștigătorii din cadrul fiecărei categorii și al fiecărei componente vor primi o sumă de bani (câte un câștigător per categorie în cadrul fiecărei componente, și anume opt câștigători în total):

  • 30 000 EUR pentru câștigătorii Premiilor „Noul Bauhaus european”
  • 15 000 EUR pentru câștigătorii „Staruri în devenire ale «Noului Bauhaus european»”

Câștigătorii premiului II din cadrul fiecărei categorii și al fiecărei componente vor primi o sumă de bani (câte un câștigător al premiului II per categorie în cadrul fiecărei componente, și anume opt câștigători ai premiului II în total):

  • 20 000 EUR pentru câștigătorii premiului II în cadrul Premiilor „Noul Bauhaus european” 
  • 10 000 EUR pentru câștigătorii premiului II din cadrul categoriei „Staruri în devenire ale «Noului Bauhaus european»”.

Câștigătorii desemnați prin vot public pentru fiecare componentă (în total două premii obținute prin vot public) vor primi 30 000 EUR în cadrul componentei A și, respectiv, 15 000 EUR în cadrul componentei B. Toți câștigătorii de pe locurile I și II vor primi, de asemenea, un pachet de comunicare (de exemplu, promovare plătită în massmedia, producerea unui scurt documentar, modalități de prezentare și de promovare a proiectului).

Care sunt proiectele derulate în România înscrise în competiție?

Healthy places candidează la categoria redobândirea sentimentului de apartenență. Proiectul derulat în Timișoara a făcut ca orașul să recâștige două grădini comunitare care funcționează drept locuri pentru dialog, experimentare cu principii durabile și împărtășire a cunoștințelor legate de grădinărit și desginul spațiilor. Printr-un proces de co-desging și co-creare a grădinilor, membrii comunității au participat la regenerarea spațiului urban nevalorificat și au creat un spațiu de reconectare al omului cu natura. Intervenția a fost concepută printr-o consultare largă, iterativă, în timp ce intervențiile în sine (ateliere participative, îndrumare a voluntarilor și a membrilor comunității, lucrări comandate etc.) s-au adaptat în timp la nevoile, interesele și capacitatea diferitelor persoane și grupuri care au participat la transformarea spațiului.

Healthy Places, Timișoara

ROD este al doilea proiect candidat cu tema de redobândire a sentimentului de apartenență. Derulat în Piatra Neamț, proiectul a reușit să redea publicului pentru uzul comun o stație de încălzire veche pe care au convertit-o într-un spațiu comunitar. Astfel, spațiul este un loc unde au loc evenimente axate pe cultură, tradiții și meșteșugurile locale, dar unde se dezvoltă totodată abilități și gândirea creative, spiritul de implicare și de învățare reciprocă pentru copii, adulți și familii. Astfel, comunitatea se bucură de 300 mp și 8 săli dedicate activităților specifice: sală pentru copii, bibliotecă pentru citit și relaxare, atelier de creație și meșteșuguri, sală pentru training-uri și întâlniri, două locuri pentru voluntari și două săli mari pentru evenimente.

ROD, Piatra Neamț

Dăm Click pe România candidează la secțiunea de gândire pe termen lung care să țină seama de ciclul de viață în ecosistemul industrial. Proiectul nu s-a desfășurat într-un oraș anume, fiind derulat la scară națională prin care se încearcă reducerea decalajul educațional care continuă să se adâncească, mai ales în detrimentul copiilor din medii defavorizate din România. Proiectul răspunde nevoii școlilor și copiilor din zonele vulnerabile, oferind infrastructura necesară pentru a desfășura cursuri TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) sau a altor activități care pot ajuta elevii să dobândească abilități digitale de bază. Pe lângă donarea PC-urilor și echipamentelor către școli, prin atelierul educlick organizat de Ateliere Fără Frontiere, angajații veniți din medii defavorizate sunt învățați cum să recondiționeze echipamente pentru a-și dezvolta îndemânări necesare pe piața muncii. De la începerea proiectului în 2020, aproximativ 30.000 de elevi și profesori și 30 de adulți vulnerabili au fost beneficiari direcți ai proiectului.

Dăm Click pe România

Metakitchen candidează tot la categoria de gândire pe termen lung care să țină seama de ciclul de viață în ecosistemul industrial. Cei de la Metakitchen au creat o masă rotundă pe care au împărțit-o în cinci segmente dedicate zonei culinare, meșteșugului și arhitecturii. Activitățile s-au concentrat pe recuperarea rețetelor gastronomice istorice și cultivarea unei grădini cu soiuri vechi de legume, revitalizarea arhitecturii de pământ, recuperarea sau generarea de noi materiale de construcții pe bază de cânepă, crearea de materiale textile naturale vopsite cu plante și procesarea fermentației. Astfel, proiectul s-a concentrat pe valorificarea specificului național și pe promovarea practicilor sustenabile din zona culinară și arhitecturală.

Metakitchen

UrbanizeHub a derulat în 2021 un proiect finanțat de New European Bauhaus, prin care am implicat elevii unui colegiu din Lugoj într-un exercițiu de urbanism participativ prin care am mapat zonele pe unde circulă cu bicicleta, problemele cu care se confruntă și soluțiile propuse de ei, care au fost apoi transmise administrației locale spre soluționare. Colegul nostru Mihai Ioniță, project manager al Lugoj: For Kids by Kids, va prezenta proiectul ca parte a EIT New European Bauhaus Community la Festivalul New European Bauhaus. Tot în cadrul festivalului vor fi anunțați câștigătorii competiției.




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.