Axa ‘BBC’, adicǎ autoritǎţile de la București, împreunǎ cu cele de la Brașov și Constanţa și-au propus implementarea mai multor proiecte comune. Unul din acestea constǎ în introducerea unor trenuri expres care sǎ facǎ legǎtura între munţii ţǎrii și Marea Neagrǎ, prin capitalǎ.
Primarii din Brașov, București și Constanţa au avut recent o întâlnire cu scopul stabilirii unor prioritǎţi pentru Axa BBC. Trenurile amintite sunt menite sǎ fie folosite de cǎtre turiști, navetiști și alte feluri de pasageri. Un comunicat al Primǎriei Brașov aratǎ cǎ liniile pot fi operate de cǎtre o companie care va primi compensaţii prin intermediul alianţei. În prezent, conform datelor disponibile pe site-ul CFR Călători un tren Inter Regio, parcurge cei 166 de kilometri dintre Braşov şi Bucureşti în 2 ore şi 50 de minute, iar un tren Regio în aproximativ 3 ore şi 45 de minute. Practic, dacă timpul s-ar reduce cu o oră, în tren ar putea ajunge de la Braşov la Bucureşti într-o oră şi 50 de minute.
Promovarea comunǎ între orașe este un alt pilon care definește Axa BBC. Cele trei municipalitǎţi își propun sǎ promoveze zona Brașov-București-Constanța atât ca destinaţie de turism cât și ca una propice pentru afaceri și investiţii.
Autoritǎţile locale din Brașov susţin cǎ aceastǎ promovare reciprocǎ se poate realiza prin realizarea unui portal web, prin conceperea unui ghid turistic comun sau prin introducerea unor autobuze turistice în zona. De asemenea, datoritǎ poziţiei importante a Aeroportului Otopeni, se va discuta introducerea unei modalitǎţi de transport direct de la Brașov și Constanţa cǎtre acest aeroport.
UrbanizeHub suștine astfel de iniţiative in mod activ. In cadrul evenimentului Urban Talks de la Timișoara a fost anunțată înființarea Alianței Orașelor din Vest, o colaborare între Timișoara, Arad, Cluj și Oradea, prin care administrațiile locale vor încerca să lucreze la proiecte mari care vor avea impact asupra întregii zone de vest a României. Vezi mai multe aici: Proiect unic între orașele din Vest anunțat la Urban Talks. De asemenea, vǎ recomandǎm o analizǎ competentǎ și exhaustivǎ a Axei BBC, a însemnǎtǎţii și a prioritǎţilor ei aici.
Potențialul axei BBC este fantastic având in vedere că zona funcțională urbană a alianței strânge probabil cele mai mari resurse umane și financiare din România: 3.7 milioane de cetățeni trăiesc in perimetrul axei BBC, adică aproape 18% din populația României, producând 33% din PIB și având un procent de 33% din turismul național, iar 41% din studenții înregistrați in România. Aceste cifre arată importanța acestei Alianțe de orașe și potențialul acestei zone de a lucra ca un motor de dezvoltare pentru restul României.
Surse: BizBrasov, UrbanizeHub
Decât trenuri expres care vor ajunge din Brașov până la Constanta,via București,care să ajungă în 4-5 ore conform prezentării dumneavoastră mai bine folosiți cercetările și realizările din 1969,referitoare la acea vreme la transportul mărfurilor între București-Ploiesti prin tunel vidat cu o viteză maximă obținută de 200 km/ora. Dacă atunci inv’69 au reușit una ca asta oare la posibilitățile actuale nu se poate folosi o așa realizare care este real implică niște costuri,dar veți putea transporta pe traseul de mă sus în mai puțin de 2,5 ote pt 200km/ora,desi la realizările actuale puteți ajunge la viteze mult mai mari si implicit timpi mult mai mici. Există fondurile europene și dacă nu veți tergiversa ani de zile cu hartoagele și birocrația,respectiv șpăgile balcanice atunci in maximum 5-6 ani am putea avea ceva unic in Europa care să dezvolte intradevar totul.