home Comunitate Comunitățile din România ajută Ucraina

Comunitățile din România ajută Ucraina

Vom fi căminul pentru 500.000 de ucrainieni care fug din calea rachetelor. Aflați cum se implică chiar în aceste clipe comunitățile din România.

Românii și-au arătat solidaritatea încă din primele momente ale crizei. Aseară, sute de voluntari au așteptat la graniță, în Suceava, să-i întâmpine pe ucrainieni. Autoritățile județene se pregătesc să cazeze mii de refugiați, în funcție de cum evoluează situația din teren. La cum arată lucrurile, majoritatea ucrainienilor vor fi primiți în cele trei mari centre de cazare a migranților, anume la Rădăuți, Galați și Maramureș.

Galați a fost primul oraș românesc care a anunțat că le întinde o mână de ajutor refugiaților. Potrivit Mediafax, primarul Ionuț Pucheanu a declarat: „Suntem alături de vecinii și prietenii noștri ucrainieni, care învață și lucrează la Galați, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa și țara lor și avem speranța că acest conflict nemeritat se va sfârși cât mai curând”. Aflat la 350 km de Odessa, Galați are capacitatea de a caza în blocurile primăriei și în unitățile sportive persoanele care au nevoie de un acoperiș deasupra capului. Totodată, autoritățile pot să amenajeze tabere mobile pe stadioane.

Viceprimarul din Siret, Dan Sauciuc, a declarat pentru HotNews că s-a început deja pregătirea primelor locații pentru primirea refugiaților și urmează să se facă o triere astfel încât să poată fi direcționați în zone apropiate dacă situația o va impune. Vorbim aici de un alt punct de trecere de frontieră, anume Tereblecea-Siret, unde cetățenii ucrainieni au venit chiar și pe jos ca să scape din calea gloanțelor. Mașinile așteptau în cozi chiar și de 4 km.

În Sighetul Marmației, primarul Vasile Moldovan a explicat pentru Libertatea că majoritatea ucrainienilor se află în tranzit spre alte țări, cum ar fi Ungaria, Slovacia, Cehia, Italia sau din Vestul Europei, dar este conștient că situația este în primele faze. Orașul este pregătit să ofere cazare la internatul liceului forestier, sala de sport a liceului și pe stadion, în caz de nevoie, dar este important de menționat că pensiunile și hotelurile au fost angrenate în procesul de gestionare a crizei și oferă spații locative pentru refugiați.

În Tulcea, oamenii de afaceri din industria HoReCa au anunțat că pun la dispoziții pensiuni și hoteluri în mod gratuit pentru ucrainienii care pot face dovada cetățeniei. Exemplul le-a fost urmat și de oamenii locului, care își pun la dispoziție casele sau apartamentele.

Orașele românești înfrățite cu cele ucrainiene au arătat că sângele apă nu se face. Primarul Sinaiei, Vlad Oprea, a adresat o scrisoare omologului său din Chornomorsk: „Urmărim cu revoltă și îngrijorare situația extrem de gravă din Ucraina ca urmare a atacului Federației Ruse pe toate fronturile și care pune în pericol viața a milioane de civili. Vă transmis că sinăienii sunt alături de locuitorii orașului frate și vă rog să luați în considerare sprijinul nostru, de oricare natură ar fi el, în funcție de necesitățile pe care o să le identificați. Vă reiterez întregul nostru suport!”.

Comunitatea de români care nu se află în zonă de graniță poate ajuta fie cu traduceri, oferirea de cazare în alte orașe/țări sau donarea produselor de imediată necesitate. În acest sens, a fost creat grupul de Facebook UNIȚI PENTRU UCRAINA unde cei care pot oferi ajutor sau au nevoie de ajutor reușesc să comunice.

Sursă foto: Adevărul, Europa Liberă, Economica,

 




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.