home Politici Urbane & Guvernanță, Proiecte & Orașe UrbanizeHub începe turneul european!

UrbanizeHub începe turneul european!

După succesul pe care l-am avut în cadrul campaniei Politica Urbană a României, UrbanizeHub pornește către orașe europene pentru a discuta cu lideri din administrație despre cum putem să transformăm orașele în zone vibrante, verzi și productive, despre importanța colaborării și gândirii macro a proiectelor cu impact regional.

Proiectul se concentrează pe 12 zone funcționale selectate dintr-un total de 50, care se află în opt state membre ale Uniunii Europene. Acestea sunt Kaliskz-Ostrowska (Polonia), Cracovia (Polonia), Brno(Cehia), Oradea, Cluj, Caraș-Timis, Valea Jiului și Ialomița de Vest Fierbinți-Târg (România), Lacul Balaton (Ungaria), Trencin (Slovacia), Zagreb (Croația) și Atena de Vest (Grecia)

Zonele urbane funcționale ale Uniunii Europene sunt motoarele de dezvoltare ale întregului continent. Administrația eficientă, comunitățile proactive și inovația sunt punctele forte pe care este construită o astfel de zonă. Aceste lecții despre cum poți să dezvolți un oraș sustenabil pot fi colectate și distribuite către alte administrații publice care fac din sustenabilitate o prioritate. Comisia Europeană și Banca Mondială vin ca suport pentru zonele urbane funcționale prin acest proiect pilot care își propune să promoveze colaborarea, dezvoltarea sustenabilă, bunele practici și soluțiile inovatoare. Suntem bucuroși să facem parte din acest proiect care deschide drumuri în Europa.

UrbanizeHub pleacă în turneul Zonelor Urbane Funcționale din Europa!

În 2020 am vizitat orașele din România pentru a lua pulsul administrației, mediului de business și societății civile pe probleme ce țin de dezvoltarea locală. Am vorbit cu lideri urbani din București, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Reșița, Galați, Valea Jiului, Iași și alte orașe care depun eforturi constante pentru a oferi o mai bună calitate a vieții pentru cetățeni. De data aceasta pornim în călătorie prin Europa ca să discutăm cu stakeholderi din sfera administrației, businessului și ONG despre cum putem să dezvoltăm orașele sustenabil. Am început deja cu Caraș-Timiș, după care am pornit spre Oradea și Cluj-Napoca.

Caraș-Timiș

Primul proiect despre care am vorbit este unul de pionierat pentru România și se referă la parteneriatul Reșița—Timișoara—Caraș-Severin—Timiș pentru introducerea primului tram-train regional pe hidrogen care va conecta Reșița și potențialul său turistic de Timișoara și aeroportul orașului. Acest lucru va însemna o conexiune sustenabilă între cel mai important motor economic al Vestului României și municipiul reședință de județ care face pași activi înspre tranziția de la oraș post-industrial la oraș verde.

Zona Metropolitană Cluj

Cluj-Napoca prioritizează transportul public sustenabil, unde putem vorbi atât despre reînnoirea flotei de autobuze cu unele electrice dar și de crearea celui de-al doilea sistem metro din țară. Datorită avalanșei de dezvoltare care a făcut din Cluj-Napoca un oraș magnet și cel mai important centru de business din Transilvania, foarte mulți oameni au fost atrași către comunitatea clujeană și s-au stabilit acolo. Ca urmare, administrația publică a creat un plan pentru introducerea unui sistem de metro pentru Cluj-Napoca, Florești și Gilău, dar și pentru un tren metropolitan pe ruta Gârbău, Baciu, Cluj-Napoca, Apahida, Jucu și Bonțida.

Zona Metropolitană Oradea

Administrația orădeană este cunoscută la nivel național pentru modul în care a înțeles să facă administrație și în special pentru atitudinea proactivă când vine vorba de atragerea investitorilor. Succesul se datorează Agenției pentru Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care între timp a început să se ocupe de întregul județ Bihor. Compania publică unde Municipiul Oradea este shareholder majoritar a reușit să atragă 425 milioane de euro și să creeze 9500 de locuri de muncă. ADLO a reușit să genereze proiecte în parteneriat cu instituții publice pentru promovarea conceptului de școală duală și cu ONG-uri din județ în domeniul educației. La nivel național și chiar european, Agenția reprezintă un model de bune practici pentru crearea de poduri de dialog între mediul de business și administrația publică.

Metropolisul Cracovia

Prima noastră oprire din turneul european este în Polonia, în orașul Cracovia. Orașul mizează pe transparență și pe contractul nescris de colaborare între cetățeni și administrația publică, motiv pentru care a dezvoltat o bancă online de date divizată în patru secțiuni. Acestea cuprind rapoarte, informații privind demografia, statistici experimentale și  studii sociale. Prima secțiune pune la dispoziție rapoarte anuale despre oraș, a doua se referă la prognoza pe următorii ani până în 2050, cu hărți ale districtelor în format GIS, a treia secțiune oferă date despre situația demografică și venitul orașului, ultima fiind cea unde se publică rezultatele chestionarelor ce țin de calitatea vieții în oraș precum și linkuri către analize făcute la nivel național despre Cracovia. Informațiile sunt gestionate astfel încât cetățenii și administrația să își facă o privire de ansamblu cât mai fidelă realității când se gândesc la ce ar trebui modificat în orașul lor în domenii ca mobilitatea, spațiile publice, turismul, antreprenoriatul, siguranța publică, educația și așa mai departe. Astfel, societatea civilă poloneză este privită ca partener și invitată să ia parte la procesul de luare a deciziilor ce țin de oraș.

Trenčín

Joi vom părăsi Polonia și vom ajunge în Trenčín, Slovacia. Orașul cu o populație de aproximativ 72.000 de cetățeni a dezvoltat un program de revitalizare urbană prin intermediul culturii cu numele de „Cultivarea curiozității”. Programul a fost gândit pentru a servi orașului ca argument pentru aplicația la titlul de Capitală Culturală Europeană și este divizat pe trei piloni: CommonGround, PlayGround și NewGround. Aceștia se referă la proiecte dedicate patrimoniului natural și cultural, generării de oportunități pentru dezvoltarea industriilor creative sau activităților culturale și aducerea comunității împreună pentru a putea contura viitorul urban. Până acum au fost generate 50 de proiecte primite foarte bine de către programul CCE și faptul că Trenčín a adăugat sustenabilitatea ca țintă pentru reinventarea sa este un mare plus și vom vedea cum se desfășoară lucrurile în 2026, anul când orașul va fi Capitală Culturală Europeană împreună cu Oulu (Finlanda).

Zona Metropolitană Brno

Vineri suntem în Brno, Cehia, un oraș care încearcă să aducă administrația publică mai aproape de cei 700.000 de cetățeni prin intermediul tehnologiei. Brno iD – Do it online este numele inițiativei prin care cetățenilor li se oferă posibilitatea de a-și crea o identitate electronică destinată accesării serviciilor oferite de oraș. În prezent, ID-ul digital poate fi folosit pentru achiziționarea biletelor de transport în comun și s-a creat un e-shop al serviciilor publice oferite de oraș. Se așteaptă ca în viitor cetățenii să poată folosi Brno iD pentru servicii ca transportul public, managementul deșeurilor, turism, bibliotecă, grădină zoologică, sport, parcare, vouchere cadou și un modul de votare și consultare publică. Acesta este un element important prin care orașul se apropie de cetățeni și dezvoltat recent. Este important de menționat că între 2017 și 2018, orașul a fost parte a unui proiect de cercetare și a beneficiat de analiza unor experți care au venit cu sfaturi pentru planificarea spațială astfel încât cetățenilor să le fie mai facil să interacționeze și să coopereze cu reprezentanții orașului pentru derularea unor acțiuni comunitare.

Aglomerația Kalisko-Ostrowska

Luni ne întoarcem în Polonia, la Kalisko pentru a discuta despre dezvoltarea zonei din punct de vedere sustenabil. Orașul Kalisko va crea un plan pentru adaptarea la schimbările climatice pentru 2030 care a fost gândit pornind de la cetățeni. Prin intermediul site-ului TeRRIFICA, cetățenii au putut să își spună opinia despre cum percep ei schimbarea de climat și ce experiențe au avut legat de acest lucru. Planul de adaptare pentru Aglomerația Kalisko-Ostrowska va conține o componentă analitică și o parte de diagnoză focusată pe nevoile cetățenilor și pe baza cărora se vor dezvolta acțiuni viitoare care să asigure reziliența și siguranța comunității. Pe lângă componenta de consultare publică, platforma este și una prin care se crește gradul de conștientizare al pericolului pe care schimbările de climat îl pot avea asupra vieții fiecărui rezident.

În următoarele săptămâni vom traversa Europa. Vă invităm să veniți alături de noi în această călătorie. Zonele urbane care colaborează și implică oamenii în viitorul lor reușesc de fiecare dată să depășească provocările neprevăzute. Sinergiile create sunt adevărata putere a acestor zone pentru că împreună modelăm viitorul orașelor!

Sursă foto: Radio Infinit, Lonely Planet, Welcome to Bratislava, Property Listings, Aegean Air, EUniverCities




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.