Proximity definește ideea spațiilor publice care nu își mai îndeplinesc funcția și au nevoie de intervenția unor specialiști, cu consultarea populației. UrbanizeHub și-a asumat rolul de facilitator între cetățeni și primărie în ceea ce privește spiritul civic, implicarea populației, lucrarea în echipă și punerea comunității în centrul atenției.
Rețeta marca UrbanizeHub conturată de colegul nostru, Radu Vânturache, și implementată în Lugoj îmbină vocea comunității, opinia experților și planul administrației pentru dezvoltarea spațiilor publice. Proiectul este unul de pionierat pentru că nicio administrație publică din România nu a mai livrat o temă de proiect privind actualizarea PUG-ului cu implicarea populației.
„Noi am pornit cu Primăria Lugoj într-o activitate de urbanism participativ și să fie o activitate cu final pragmatic, adică să le dăm un livrabil care să le fie de folos (ei aveau intenția oricum să își actualizeze Planul Urbanistic General și orice PUG are nevoie și de o temă de proiectare). După ce am livrat structura temei de proiectare ne-am dat seama că sunt câteva capitole care ar fi interesant să fie supuse opiniei specialiștilor. Fiind o temă de proiectare cu o conotație de viziune, nu neapărat de lege, ne-am dus către studenți, ei nefiind constrânși de cadrul legislativ. La capitolul <Viziune> am identificat mai multe dimensiuni: educațională, socială, economică. În cadrul dimensiunii sociale, ne-am adresat populației și am legat partea de activitate a temei de proiectare cu partea de viziune ce ține de obținerea opiniei unor specialiști în devenire”, a explicat urbanistul Radu Vânturache.
Spațiile publice din Lugoj de pe lista inițială au fost în număr de 27, dar în urma analizării celor care se pretează pentru concursul de idei s-a ajuns la 20. Cetățenii orașului Lugoj au votat din listă primele 5 spații care au nevoie de intervenție urgentă. Din cele 300 de răspunsuri colectate timp de o săptămână a fost realizată selecția și au fost introduse în concurs. Studenții de la arhitectură care au participat au elaborat două planșe, una pentru viziune și una pentru detalii. Elementele din partea de viziune urmau să ajungă în tema de proiectare privind actualizarea PUG-ului, iar planșa de detalii ajunge pe masa ADP Lugoj, autoritatea capabilă să amenajeze spațiile.
„După ce am lansat concursul Proximity, ne-am dat seama că am creat un brand. Cu alte cuvinte, este o abordare scalabilă. UrbanizeHub cu Proximity poate să se ducă oriunde, în orice oraș din țară unde primăriile simt nevoia de a interveni asupra spațiilor publice cu ajutorul specialiștilor, dar și cu implicarea populației. Este o rețetă prin care noi, UrbanizeHub, mergem să discutăm cu autoritățile locale și populația, identificăm spațiile publice, stabilim o ordine în ce privește intervenția acestora și pentru ca primăria să nu ajungă să contracteze prin achiziții publice o firmă despre care nu știi dacă livrează cele mai bune soluții pentru comunitate în ceea ce privește activarea spațiilor publice se poate organiza acest concurs național de idei, nu de soluții, pentru studenții arhitecți urbaniști sub umbrela Proximity. Studenții elaborează proiecte, primesc premii iar primăria are la final un portofoliu de proiecte. La Lugoj au fost șapte proiecte foarte bune, din care primăria poate să îl aleagă pe cel mai bun. După ce au fost finalizate proiectele, a existat un juriu de specialitate dar este important și ca populația să se exprime asupra proiectelor. Participarea la luarea celor mai bune decizii nu s-a finalizat unde populația a stabilit top 5 spații publice, ci populația a fost invitată să își exprime punctul de vedere și în ceea ce înseamnă proiectele realizate de studenți. 80% din valoarea notei a fost dată de juriu și 20% de către populație”, a punctat Radu Vânturache.
Tema de proiect urmează să fie lansată în dezbatere și populația poate participa în 21 martie. Deja a fost lansată o serie de chestionare pe educație, economie și componenta socială prin care se cere un input al lugojenilor privind spațiul public. Primăria Lugoj așteaptă părerea școlilor și agenților economici la dezbaterea din 21 martie pentru a putea discuta despre cum văd ei orașul în următorii 10 ani.
Colegul nostru Samuel Stancu, cel care a coordonat Proiectul Liniei, a participat la implementarea Proximity și ne-a spus câteva cuvinte despre cum și de ce este important să ceri părerea oamenilor când vrei să dezvolți spații publice: „Am întrebat care este spațiul lor public preferat, cum folosesc locul, ce le place, ce nu le place și am creat tot felul de workclouduri, statistici și i-am întrebat ce fel de intervenții consideră necesare. La final, le-am cerut să aleagă top 5 spații pentru amenajare. Pe baza chestionarelor și consultării, s-a făcut concursul și studenții au luat în considerare ce au zis oamenii. Am primit de la studenți niște lucrări de calitate, mi se par niște proiecte reușite. Este un model de bune practici pentru România pentru că deși sunt incluse în documentațiile de urbanism aceste consultări publice sau dezbateri pe soluții, ele sunt tratate foarte ușor și oamenii nu sunt prezenți. Și se organizează mult mai târziu în documentație, când există deja planurile care trec prin consilii. Prin faptul că noi am încercat să includem părerea oamenilor asupra spațiilor publice încă din faza incipientă este un lucru foarte bun”.
Partea de consultare a populației include întâlniri, dezbateri și expoziția organizată timp de două săptămâni în care proiectele puteau fi observate de cetățeni și fiecare avea coduri QR ca să își exprime punctul de vedere cu privire la idei încă o dată. În perioada următoare, proiectele vor fi expuse public încă o dată și oamenii se vor putea exprima din nou cu privire la cele declarate câștigătoare. Putem spune că populația s-a aflat într-un proces de consultare continuă, din septembrie până în 23 martie.