Trei dintre jurnaliștii care au realizat reportaje despre orașele din România și le-au prezentat pe posturile naționale de televiziune au fost invitații lui Grațian Mihăilescu, la o nouă ediție a Urban Talks Live. Este vorba despre Elena Lasconi, Sanda Nicola și Cosmin Savu.
Subiectele discuției, la care au fost provocați cei trei, au fost legate despre felul cum sunt reflectate orașele în media, de ce e nevoie de implicare și schimbare de paradigmă și care va fi viitorul orașelor din România.
Cei trei au o experiență de peste 20 de ani de jurnalism și au relatat de foarte multe ori despre dezvoltarea sau stagnarea orașelor românești.
Orașe rămase în alte epoci
Fosta jurnalistă Sanda Nicola, aflată acum la un master, în Belgia, e de părere că românii s-au săturat să mai aibă răbdare cu administrațiile locale și consideră că revitalizarea și regenerarea orașelor trebuie grăbită pentru a stopa un nou val de emigrare.
„Noi ne-am izbit de orașele României, în primul rând în calitate de cetățean. Orașul ne-a ajutat, ne-a încurcat uneori, ne-a oferit marfă pentru reportaje extraordinare, dar, în cele din urmă, orașul ne-a ajutat sau ne-a împiedicat dezvoltarea și cred că de aici ar trebui să plece discuția, pentru că jurnalistul nu e o specie care reușește să se deplaseze deasupra lucrurilor cu care ne confruntăm cu toții în România. Eu nu am știut că o să dezvolt o pasiune pentru ce înseamnă dezvoltarea revitalizarea și regenerarea urbană, procese atât de necesare pentru ca orașele construite în vremea cealaltă să țină pasul cu omul modern, cu nevoile noastre de astăzi. Eu sunt acum la un master de turism și dezvoltare regională, început la Suceava și continuat aici, la Liege. Sunt chiar în faza în care redactez teza de disertație și unul dintre punctele importante în studiul meu este planificarea și amenajarea teritorială, ca motiv pentru cel de-al treilea val de emigrație românească. Oameni care s-au săturat, oameni care nu mai au răbdare cu primarii, oameni care își strâng toată viața în două valize, își iau copiii, pentru că vorbim despre familii care au obosit, s-au săturat și nu mai vor să albească pe centura Capitalei și care se mută în altă țară. Pleacă în căutare nu neapărat de venituri mai mari, de oportunități de carieră, ci în căutare de standarde de viață, de tihnă, de climat care să le permită să-și dedice timp familiilor, pasiunilor lor. Standarde care să-i reconecteze cu natura, iar asta e un aspect foarte important, neglijat de foarte multe dintre administrațiile orașelor noastre”, spune Sanda Nicola.
„Trebuie să ne implicăm”
Jurnalista Elena Lasconi s-a mutat din București și s-a stabilit la Câmpulung Muscel. A explicat că a părăsit Capitala pentru că își dorea un loc liniștit, unde să îmbătrânească. Fosta jurnalistă a deplâns starea în care a ajuns orașul în care s-a mutat și e de părere că românii ar trebui să se implice mai mult în administrația locală, să schimbe actuala clasă politică, acolo unde e cazul, nu doar să comenteze de pe canapeaua din sufragerie. Elena va candida, la următoarele alegeri locale, pentru funcția de primar în Câmpulung Muscel.
„E foarte greu de înțeles pentru foarte multă lume de ce am ales Câmpulung, care îi treaba!? A fost o pură întâmplare că, în urmă cu 15 ani, când s-a dat drumu la niște credite de nevoi personale, de vreo zece mii de euro, că așa am făcut eu totul în viața, pe credit, m-am gândit să-mi iau un teren și să îmbătrânesc undeva la curte, să-mi fac eu o căsuță de lemn. M-am apucat să caut, dar la 10.000 de euro, la vremea respectivă era SF să găsești ceva pe lângă București, mai ales pe Valea Prahovei, unde sunt și acum prețuri de te doare capul. Tot cautând a venit o colegă în redacție, care mi-a povestit că împreună cu niște prieteni au cumpărat o casă. Am intrat în legătură cu agentul imobiliar și uite așa am ajuns la Câmpulung și aici e locul unde simt că vreau să îmbătrânesc. M-am legat foarte mult nu de clădiri, ci de oameni, de natura de aici. La mine a fost o întâmplare, putea să nu-mi placă, pentru că totuși e o schimbare majoră, după 25 de ani de stat în București, în Pro Tv. Poate că sunt puțini oameni ca mine, dar eu asta simt ca vreau să fac. E un moment în viață când simți că vrei să faci ceva concret pentru comunitate, pentru oamenii din jur, pentru că altfel, dacă nu ne ridicăm de pe canapea și doar ne plângem de cine ne conduce, o să avem aceeași situație. E un fel de ipocrizie, doar să ne plângem! Trebuie să ne implicăm și să facem lucruri. Locul asta pentru mine e foarte important, pur și simplu m-am gândit că aici îmi este locul.
Are atât de mult potențial orașul asta! Văd clădiri istorice în care cresc copaci, balconul în care a fost Carol, acolo crește un copăcel. Pe mine mă doare sufletul! Puterea ți-o dau și oameni și asta e foarte important. Orașul se identifică cu primarul. Ideea e că, eu aș vrea ca atunci când oamenii vorbesc de Câmpulung, să revină la ceea ce a fost odată, dar să se raporteze la secolul 21. Puțini știu că băile de aici erau cunoscute între cele două războaie, ca cele din Evian și Davos. Orașul are o arhitectură superbă, dar cel mai tare mă doare că acest oraș, nu numai că este împărțit în două și traversat de râu și de-o cale ferată, dar e tăiat în două și din punct de vedere al comunității și am observat că nu există treaba asta de comunitate unită și asta mă doare foarte tare”, povestește Elena.
Edili lipsiți de viziune
Cosmin Savu este cunoscut pentru reportajele marca „România, te iubesc” și a vorbit la Urban Talk Online despre cum a văzut în toți acești ani administrațiile din România. Lipsa de viziune a celor care conduc administrațiile locale e principala problemă în opinia lui Cosmin. Jurnalistul consideră că majoritatea edililor nu gândesc pe termen lung, ci își urmăresc doar scopurile electorale de moment.
„Noi avem norocul de a fi și cetățeni și jurnaliști și să vedem și prin ochiul subiectiv al cetățeanului, dar și să ne detașăm puțin de comunitățile în care mergem. Călătorim foarte mult și vedem foarte multe lucruri și bune și rele. Da, sunt foarte multe aspecte pozitive în administrații. Poți să vezi orașe, comunități care avansează. Din păcate, însă, sunt foarte multe zone rămase în alte epoci. Mă tot gândeam cum ar trebui condusă o comunitate sau cum ar trebui să arate o administrație. Din experiența acestor ani, eu, mi-am dat seama că lipsește viziunea în cele mai multe locuri. Noi nu știm unde dorim să ajungem. Vrem să asfaltăm strada, să avem o grădiniță lângă noi, dar nu avem o viziune de viitor. În majoritatea administrațiilor lipsește viziunea asta. Iar ea este dată de programul electoral, dacă vrei să-i spui așa.
Trebuie să ai o viziune nu pentru un mandat, trebuie să gândești nu pentru patru ani, ci pentru opt sau pentru 12. Cu siguranță, o comunitate, un oraș o comună nu se schimbă în patru ani, poate nici în opt, dar dacă tu ai niște planuri, proiecte o viziune pe care să o urmezi, o să o urmeze și ceilalți, cei cu care poți să faci echipă. Administrația unui oraș înseamnă mult mai mult. Administrația înseamnă specialiști. Un edil, un primar, cu asta trebuie să vină: cu viziune. Să vină cu o echipă, să știe să facă echipă chiar și cu cei din opoziție, trebuie să știe să fie deschis, să primească să inoveze. Chestiile astea sunt deficitare la noi, Puține comunități, puțini lideri și puțin leadership există. Putem lua câteva exemple, dar puține. Oradea, de exemplu! În Oradea e un primar care învață în fiecare zi. Omul ăla știe citească, să se uite, să-și reînoiască planul, proiectele. El știe ce vrea să facă astăzi, mâine și unde vrea să ajungă, dar pentru asta se uită și în alte părți. Sunt foarte încântat să văd câte un om din asta, care pe lângă faptul că e foarte pasionat și știe ce vrea. La noi majoritatea lucrurilor se fac cu cârpeli. Când se apropie un an electoral, hai, repede să-i asfaltăm strada.
Uite, vorbim de București, planul de urbanism general. Bucureștiul nu are PUG! București, în 2020, nu are o viziune urbanistică aprobată, pe care să se lucreze. PUG-ul este din 1999, aprobat în 2000, a expirat în 2010! A început o licitație și se lucrează pe hârtie la un al PUG. Între timp s-au cheltuit vreo 2,5 milioane de euro. Problema e că proiectul a fost blocat. Dar cine ar fi trebuit să-l facă, Universitatea Mincu din București, îl ține blocat, pentru că între timp se fac PUZ-uri, se fac derogări în sectoare și apar cartiere noi, tot felul de aberații, care aduc bani în buzunarul unor șmecheri. Aici e o altă poveste, pentru că un PUG ar trebui să fie transparent, ar trebui să fie public, ar trebui să fie accesibil pentru oricine. În continuare suntem dependenți de funcționarul de la ghișeu, dar în momentul în care l-ai vedea public, pus să dai clicuri pe el…Ordinul arhitecților din București a făcut un proiect, din 2016, care este public, dar este o asociație neascultată.
FOTO europafm.ro
Când nu ai lucrurile astea, nu ai habar unde te duci, totul e de pe o zi pe alta, totul e pe cârpeli și calitatea vieții, pentru că despre asta e vorba, nu crește. Ăsta trebuie să fie scopul unei administrații, să crească calitatea vieții. Eu sunt născut la Avrig, într-un orășel, pe vremea aia era comună, am făcut școala la Sibiu și m-am mutat la București. Pot să-mi dau seama acum că nu au existat viziunile astea. Nu există! Astăzi suntem deficitari, se fac proiecte, care de multe ori sunt aruncate, doar pentru a se cheltui banii”, crede Cosmin Savu, jurnalistul PRO TV.
Fondurile europene sunt accesibile pentru toată lumea
Sanda Nicola a ținut să combată ideea că România nu este sprijinită prin programe de finanțare de către Uniunea Europeană. Fosta jurnalistă consideră că fondurile puse la dispoziție de U.E. ar putea ajunge în orice comunitate atâta timp cât primarul este interesat să le atragă.
„De fiecare dată când încercăm să găsim niște exemple de bune practici, găsim Oradea și Ciugud. Să le dea Dumnezeu sănătate acestor primari, pentru că ei sunt dovada că se poate. Și aș vrea să ne folosim de aceste exemple, ca să combatem un discurs extrem de periculos, din ce în ce mai folosit de societatea noastră, cum că România nu ar fi beneficiat de pe urma Uniunii Europene așa cum ar fi trebuit. Primarul de la Oradea, primarul de la Ciugud sunt exemple că, atunci când primarul are chef să facă treabă și este conectat la ceea ce Uniunea Europeană poate să facă, pentru dezvoltarea comunităților locale, acele comunități automat înfloresc. Dar, repet, sunt doar niște insule și pare că acești primari sunt niște extratereștrii. Nu, nu sunt! Sunt niște oameni care doar sunt conectați la tot ce se întâmplă în Europa.
În acest sistem, în care noi suntem parte a Uniunii Europene, a crescut extrem de mult importanța unei comunități locale. Astăzi, un primar de Bordeaux sau de Lion, este mult mai puternic decât orice ministru din Franța. Și are capacitatea de a influența și de a avea un impact direct asupra vieții cetățeanului. Asta aș fi vrut să văd la primarii din România, poate că nu e timpul trecut. Dar vreau să văd ambiția de a schimba în bine viața cetățeanului. Asta am sperat de la actualul primar al Capitalei. În momentul în care Gabriela Firea câștiga alegerile, fără să fi fost parte din bazinul ei electoral, mă bazam pe faptul că e o tipă ambițioasă care vrea să lase o urmă, vrea să ne dovedească tuturor ce poate ea să facă, dar efectul este dezastruos. Uniunea Europeană prin toate programele de finanțare poate să sprijine primarul de oriunde, din România, să prospere acea comunitate. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat până acum”, spune Sanda.
Importanța unei echipe de specialiști, în administrația locală
Cei trei jurnaliști sunt de părere că pentru a putea dezvolta orașele, primarii nu trebuie să fie specialiști în foarte multe domenii. Esențial e să atragă lângă ei oameni care știu ce au de făcut.
„Ideea e foarte simplă. Nu ai nevoie de doctorat în treaba asta. Trebuie doar să-ți placă oamenii și să-ți dorești să faci lucruri pentru ei, să nu te consideri tu miezul. Dacă aduni în jurul tău oameni de calitate, oameni pricepuți în domeniul lor, tu nu poți să le știi pe toate, dar trebuie să aduni în jurul tău oameni de calitate, nu oameni care dau șpagă ca să fie angajați pe diferite funcții.Ăsta este începutul și modul în care schimbi lucrurile. Dacă tu ești un om iubitor de oameni și aduni în jurul tau oameni pasionați, care se pricep, eu cred ca se pot schimba lucrurile” afirmă Elena Lasconi.
Sanda Nicola este uimită de cât de mult își pun amprenta emigranții români în marile orașe ale lumii, dar spune că, în același timp, România are de suferit.
„Eu studiez impactul comunității de români asupra regiunii capitalei Bruxelles, unde românii sunt deja a doua comunitate de străini, după francezi. Studiez motivele plecării de acasă, corelat cu impactul pe care îl au ei, acum, asupra cartierelor unde locuiesc și care până acum câțiva ani erau locuite de migranții musulmani. Cele 19 comune ale Bruxellesului, parte dintre ele aveau populație majoritar musulmană. În mijlocul lor crește comunitate de români. Existe niște puncte comune, pe care viața de emigrant le presupune pentru fiecare, indiferent de unde au venit, dar există și diferențe foarte clare care țin de aspecte culturale. Gândiți-vă că, aici, antreprenorii din construcții își fac treaba cu mână de lucru din România. Imaginați-vă că nu doar muncitorii de pe șantiere, vorbim de muncitori care au devenit atât de indispensabili antreprenorilor belgieni, încât au creat nevoie și de arhitecți români și de manageri români. Deci acești oameni au creat nevoia de angajați cu studii superioare. Este fascinant, dar frustrant să vezi că Vestul se reconstruiește cu mână de lucru românească și pe noi cade casa”, crede Sanda Nicola, care consideră românii nu mai au răbdare să aștepte ca România să le ofere ceea ce deja găsesc în orașele din Vest.
„E foarte important ca fiecare dintre noi, în calitatea de cetățean, să fie mult mai interesat de administrația locală, de factorii care determină calitatea vieții, pentru că vorbeam de orașe mari ale României, care au prosperat economic și par că traiul e bun acolo, dar și felul în care mă raportez eu se schimbă de la un an la altul. Nevoile pe care le aveam la 25 de ani, la 30 de ani, nu mai sunt aceleași ca la 40, când am un copil. În momentul în care aleg comunitatea în care vreau să trăiesc, țin cont de cu totul alte aspecte. Acum e vorba de a pune rădăcină pentru copilul meu și de ai proiecta un viitor, nu mai e vorba despre să-mi fie mie la îndemână, să am de unde ajunge la serviciu, să am un non-stop de unde să pot să-mi cumpăr pâine noapte, la 3. Am cu totul alte nevoi: vreau să fiu lângă un parc, vreau să am școli bune, vreau să am o policlinică bună în preajmă, vreau să trec de la transportul cu mașina personală la transportul în comun, să fiu foarte bine interconectată cu regiunea unde trăiesc. Ori lucrurile astea nu știu dacă le găsesc, la ora actuală, în România. Unii oameni au venit în Vest doar pentru câțiva ani, să-și strângă niște bănuți, să-și facă un rost. Dar te obișnuiești cu ceea ce găsești aici și apar copiii și nu îți mai vine să-i aduci acasă și o ținem așa, dintr-o criză care antrenează o altă criză identitară și încă o criză, doar pentru că nu ne facem ordine acasă”, susține fosta jurnalistă.
Elena Lasconi crede că românii ar trebui să nu se mai mulțumească cu puținul pe care administrațiile locale îl oferă.
„Totul pornește de la educație. Asta e cea mai mare problemă, pentru că am fost educați și ne-am autoeducat să ne mulțumim cu puțin. Eu asta văd că se întâmplă în jurul meu. Dacă eu spun că nu e ok să fie o groapă în șosea sau să nu ai apă în secolul 21 sau canalizare, aud replici de genul: doamnă, există gropi și în București. Da, dar în Elveția nu există! Dacă, măcar o dată am fi ieșit toți din țară, am fi văzut că lucrurile astea nu sunt normale, să nu ne mai mulțumim cu foarte puțin.
Și pe mine mă doare sufletul că nu pot să renunț la mașină, că nu pot să merg cu bicicleta că nu am piste, că nu am transport în comun, că nu pot să mă urc în tren să fac doar trei ore până la București, sunt o grămadă de lucruri. Cred că ne-a îndepărtat foarte mult de ceea ce înseamnă natură, ecologic, sănătos și asta am văzut în foarte multe locuri din România, nu doar în orașele mici sau în comune, unde se taie pădurile, se deversează mizeria în pârâie. Ca să-ți dorești să te întorci acasă, nu cred că ai nevoie doar de funcționari zâmbitori la primărie, doar de clădiri renovate, ci de un loc în care să te simți bine. Asta simt că lipsește și aici, în Câmpulung. Sunt sigură că în foarte multe locuri e la fel. Trebuie să-ți fie drag să te întorci acasă! De exemplu, nu există un stadion, unde să poți face galerie echipei de fotbal de la tine din localitate. Nu e ok să fie așa, să se întâmple lucrurile astea. Asta unește comunitatea, lucrurile care te fac să te simți bine, să-ți fie drag să te întorci. Să-ți fie drag să faci parte din comunitatea respectivă”, consideră Elena.
Cei trei jurnaliști consideră că lucrurile pot fi schimbate, iar comunitățile locale trebuie să pună presiune pe administrații, să se implice, să facă voluntariat și să nu mai permită ca orașele să stagneze.
