home Evenimente, Proiecte & Orașe UrbanTalks: Cum să modelăm orașele din România

UrbanTalks: Cum să modelăm orașele din România

Lansarea cărții „Cum să modelăm orașele din România”, s-a realizat online în cadrul unui UrbanTalks. Cinci experți au povestit despre problemele cu care se confruntă orașele din România, dar și ce soluții ar stimula orașele să crească sustenabil

Pentru a afla pe larg cum văd experții dezvoltarea orașelor din România, vă recomandăm să urmăriți emisiunea și să citiți cartea, din care puteți citi cum 10 experți văd viitorul comunităților urbane din România. Cartea poate fi comandată pe site-ul UrbanizeHub pe acest link.

Decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Călin Hințea, a intervenit în cadrul discuției pe chestiunea leadershipului local. Din punctul său de vedere, instituțiile depind în continuare foarte mult de persoanele care le manageriază și schimbarea liderilor dintr-o comunitate poate afecta traiectoria de dezvoltare pe termen mediu și lung.

„Oriunde în lume schimbarea liderilor poate aduce schimbare, și în Statele Unite, și în Franța… Am trăit și eu în viața mea o perioadă la care visam la instituții perfecte unde chiar dacă se schimbă liderul nu se produc schimbări. Cred că leadershipul contează, persoana contează foarte mult oriunde în lume. O îngrijorare corectă pe care o văd și eu este că noi dacă avem o problemă mare în administrația din România, nu vorbesc de cea centrală ci de cea locală, nu avem nivelul minim de management. Nivelul managementului public în administrația locală din România este extrem de jos și nici măcar nu se conștientizează necesitatea unui efort național în domeniul acesta. Managementul este văzut ca un fel de hobby. Mergem acolo și ne asumăm. În 5 minute suntem manageri profesioniști în sectorul public. Din punct de vedere al leadershipului eu nu mi-aș face probleme foarte mari pe fond, cred că și profilul orașelor se schimbă, să știți. Eu am văzut Clujul în transformarea lui în ultimii 25 de ani. Lucrurile s-au schimbat, populația se schimbă, așteptările… Gândiți-vă că dacă Charles de Gaulle ar veni să candideze astăzi în Franța nu cred că ar avea succes. Trebuie să înțelegem și în trenduri. Orașele se schimbă, orașele medii și mici se schimbă. Eu am lucrat cu echipa mea în comunități rurale, în orașe mici depresive cum le zic, de exemplu într-o comunitate minieră. În ’90 a venit guvernul și le-a zis să plece toți acasă. Ei trăiesc din pensiile celor care au fost concediați. Este depresivă pentru că te duci și spui să facem ceva. Nu se poate! Păi hai să facem asta că acolo s-a putut. Nu se poate aici! […] Revenind, este o prolemă de management, liderii sunt foarte importanți pentru comunitate și ei influențează profund schimbarea sau lipsa de schimbare și comunitățile care câștigă sunt cele care știu să-și analizeze mediul și să folosească ce au ele ca avantaj competitiv”, a explicat profesorul Călin Hințea.

Profesorul Universității București, Dumitru Sandu, a discutat despre eșecul regionalizării și mecanismele de care are nevoie România pentru a rezolva problemele de cooperare între județe și regiuni. Exemplul pe care l-a dat este faimosul drum dintre Caraș-Severin și Hunedoara, care, din lipsa unui consens între administrațiile județene, se termină într-o pădure în loc să fie o punte între județe.

„Descentralizarea este un mare eșec, care nu este numai al politicienilor, este și al nostru, specialiștilor în domeniu, care nu au reușit să convingă publicul larg, specialiștii și politicienii de un fapt simplu elementar. În spatele acestui eșec, în spatele proastei funcționări a nivelului intermediar regional între cel central și cel local am putea marca un alt nume, nu descentralizare, ci lipsă de structuri de cooperare sistematice în România. Eu obișnuiesc să spun că România nu e bolnavă în primul rând de sărăcie, de corupție, dar e bolnavă de fragmentare. Polonezii numesc ceea ce vreau să spun eu defragmentare. România are nevoie de defragmentare ca un calculator. Dacă veți căuta pe internet «Drumul care se termină în pădure» veți găsi un titlu de ziar din 2013. În 2020, problema nu era rezolvată. Este lipsă de cooperare și este lipsă de cooperare pentru că deși avem asociații de dezvoltare intercomunitare, deși avem GAL-uri, structuri de cooperare teritorială ele nu pot ține locul unor structuri administrative de cooperare teritorială. În 1998 a existat Carta verde a dezvoltării regionale, unde au fost proiectate actualele opt regiuni de dezvoltare înainte de aderarea la Uniunea Europeană. La începutul regiunilor de dezvoltare din România, dacă vă uitați funcțional, actualele Agenții de Dezvoltare Regionale tot nu funcționează, deși au oameni foarte buni. Din n motive, tentativa de descentralizare administrativă din 2013 a eșuat, m-am bucurat să aud, în tumultul pandemiei și necazurilor pe care le avem în clipa de față, un politician din Nord-Estul țării vorbind necesitatea de a ne gândi la descentralizare. Acolo este o parte din rădăcini. Instituții care să funcționeze sistematic în a lega între ele județe. Povestea cu drumul care se termină în pădure, acolo este vorba de două județe care nu sunt în stare să colaboreze între ele. Iau bani europeni, dar nu sunt în stare să ducă mai departe lucrurile. Parte de vină este în ograda specialiștilor care nu s-au grăbit să susțină procesul în 2013, cu diferite motive că vezi Doamne designul pentru regiunile de dezvoltare nu e perfect. Nimic nu e perfect. Problema era că trebuia început și trebuie consolidate aceste chestiuni”, profesor Dumitru Sandu.

Drumul care se termină în pădure

Marius Cristea, expert în dezvoltare, a vorbit despre ce probleme vede în reforma administrativă și gestionarea resurselor de investiții. Din punctul său de vedere nu există lipsă de know-how în accesarea și implementarea proiectelor, dar trendurile de investiții nu corespund nevoilor comunității.

„Din punctul meu, nicio reformă administrativ-teritorială nu va rezolva nimic. Cred că vom 5-10 ani cu modificări de Constituție, cu chemat oamenii la vot, cu puși oamenii să schimbe buletine, cu primari din comunele desființate care vor vrea să devină viceprimari, va fi un mare scandal politic, poate va cădea la vot, poate nu va cădea. Mă întreb, la final, ce vom obține. Eu nu văd soluția în creșterea impozitelor și taxelor pe proprietate. Cel puțin în cazul localităților cu care lucrez eu, chiar dacă ar crește mâine de patru ori taxele, tot nu ar rezolva nimic. Eu văd soluția în zona de a dezvolta. Pe zona de investiții și fonduri europene s-au făcut progrese remarcabile. Sunt primării cu 10.000 de locuitori care gestionează proiecte de investiții de 100 milioane de euro. Nu putem vorbi despre o lipsă cronică de capacitate de implementare. Pe mine mă ocupă nu cadrul legal administrativ, ci reforma investițiilor publice. Avem 13.000 de sate în România cu o medie de 500 de locuitori pe sat și noi ne chinuim să ducem școală, grădiniță, apă curentă, gaz și așa mai departe în fiecare sat unde media de vârstă este de 70 de ani. Dacă mergi la oamenii respectivi, ei nu își doresc asta. A devenit o chestie de «hai să facem cât mai multe lucruri care sunt eligibile pe cât mai multe programe și să tăiem acolo panglici». Acolo cred că este problema esențială a României, ca banii pe care îi avem pentru investiții îi cheltuim extrem de prost. Se dau bani pentru creșe în vârful muntelui și nu se dau bani pentru creșe în comunele din jurul orașului unde oamenii fac naveta și ar avea nevoie de serviciul acesta sub egida acestei coeziuni teritoriale. Este ca și când ne propunem să avem toți același venit în viață, nu o să se întâmple niciodată într-o societate democratică. Nu vom avea nici în viitor localități care să ofere același standard de viață, este un lucru pe care trebuie să ni-l asumăm. Nici în America toate localitățile nu au performat la fel de bine și unele au dispărut. Probabil aici întrebarea etică pe termen mai lung este dacă e mai important să salvăm o comunitate sau să le asigurăm oamenilor de acolo cea mai bună șansă de dezvoltare. Nu cred că trebuie să punem salvarea localităților înaintea bunăstării individului”, a explicat Marius Cristea.

Sociologul Bogdan Nadolu a discutat, printre altele, despre problema cu care se confruntă orașele unde nu a existat o planificare clară a modului în care zona metropolitană ar trebui să funcționeze. Exemplul la care s-a referit este Timișoara, care încearcă să rezolve problema cartierelor construite din dorința de a oferi spații locuibile la un preț avantajos pentru constructor și cumpărător, dar care generează probleme cum ar fi lipsa utilităților și serviciilor în zonă, trafic și poluare.

„Timișoara este primul centru urban care a avut un plan de dezvoltare metropolitană la începutul anilor 2000. Că a rămas la nivel de plan este partea a doua, dar se discuta despre cum va arăta marele spațiu metropolitan. Nu s-a și urmat planul respectiv. Avem zonă metropolitană dar avem în aceeași măsură și câteva exemple de nu foarte bune practici de dezvoltare a unor cartiere dormitor care după ce s-au umplut cu locatari și-au dat seama că este nevoie de servicii, funcțiuni și nu prea mai este loc. Timișoara începe tot în premieră dezvoltarea în partea de Nord a unui spațiu metropolitan all-inclusive, adică gândind înainte de a construi ce anume se va întâmpla acolo în următorii 10 ani, cu absolut toate serviciile urbane, cu tot ce ține de transport, să zicem un areal de locuire al unor oameni care realmente să fie fericiți. De ce a existat această tendință de dezvoltare naturală de la o revărsare urbană spre teritoriile adiacente și spațiile metropolitane? Pentru că atât s-a putut, adică intenția administrației orașului de a crește astfel de cartiere metropolitane versus intenția UAT-urilor învecinate de a beneficia de creșterea bugetului datorită noilor veniți a dat această rezultantă. […] Fără o proiectare adecvată a extinderilor metropolitane, invariabil vor apărea probleme pentru că totul se reduce la prețul metrului pătrat și la beneficii directe din vânzare-construire. După ce se încarcă tot spațiul cu construcții apar probleme imposibil de rezolvat. Sperăm că de aici încolo se pot trage suficient de multe învățăminte din dezvoltarea haotică neplanificată și vom avea niște suburbii care vor ieși din statutul de cartiere dormitor spre care și de la care se fac zilnic o oră sau două într-un ambuteiaj nesfârșit”, a punctat Bogdan Nadolu.

Victor Giosan, expert cu experiență în administrația centrală, a concluzionat că implicarea aduce dezvoltare pentru comunități. Condițiile pentru ca oamenii să fie dornici să se implici sunt să existe cadrul care să le faciliteze interacțiunea cu administrația, să aibă încredere în administrație și administrația să fie transparentă.

„Sunt absolut convins că implicarea aduce dezvoltare. Cred că lipsește încrederea între administrație și public, între aleșii locali și public. Asta nu se poate rezolva decât printr-un efort al leadershipului ales local de a crește nivelul de participare, de transparență, a introduce mecanisme de planificare participativă cât mai eficiente și cât mai largi și informația să circule, să existe conexiuni de baze de date. Lucrurile trebuie proiectate într-o manieră coerentă, unitară și la nivel central și la nivel local. Dacă întrebați acum la ministerul de finanțe care este nivelul fiscalității impozitului pe proprietate într-o comună sau alta din România, nu vă pot spune. La nivelul acesta suntem. Este fundamental ca informația să circule și este fundamental ca aceste baze de date să fie interconectate, dar este nevoie de o viziune coerentă și unitară pentru acest lucru și eliminarea acelei fragmentări. Este extrem de important ca nivelul de participare să crească pentru ca nivelul de încredere să crească și să crească presiunea publicului asupra aleșilor locali. Eu cred foarte mult în acest lucru: dacă presiunea publicului va crește, și calitatea administrației va crește”, Victor Giosan.

„Cum să modelăm orașele din România” poate fi comandată pe acest link.

Sursă foto: Sate romanesti, Glasul HD




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.