Primarii Alianţei au avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Comisiei Europene la Timișoara, cu scopul pregǎtirii unor proiecte folosind fonduri europene. Alianţa încearcǎ sǎ îmbunǎtǎţeascǎ mobilitatea și accesibilitatea între orașe, sǎ susţinǎ dezvoltarea economicǎ și socialǎ și sǎ creascǎ performanţa administraţiei locale și regionale. Un tren de mare vitezǎ pare a fi primul mare proiect al alianţei.
Reprezentanţii Comisiei Europene și-au arǎtat aprecierea faţǎ de Alianţa Vestului, pe care o privesc ca pe un model de asociere regionalǎ. S-a discutat, la aceastǎ primǎ întâlnire, o pregǎtire a unor proiecte regionale care sǎ vizeze cele patru orașe și care sǎ fie finanţate din fonduri europene.
Obiectivele primarilor sunt multiple, iar pe lângǎ cele amintite anterior, se vorbește de construirea a douǎ spitale regionale (în Cluj și Timișoara) din fonduri europene. Conform presei prezente la eveniment liderii orașelor Arad, Cluj, Timișoara și Oradea au prezentat reprezentanților Comisiei proiectele regionale, respectiv naționale de interes strategic. La rândul lor, Reprezentanții Comisiei Europene au furnizat o serie de informații privind posibilitățile de obținere de fonduri direct de la Bruxelles, pentru exercițiul 2021-2027. Încă o dată, inițiativa Alianței Vestului a fost apreciată de experții de la Bruxelles și considerată model de bună practică, de multiplicat in Uniunea Europeană.
În ceea ce privește trenul de mare vitezǎ, acesta ar fi menit sǎ lege cele doua capitale de regiune, Cluj și Timișoara, prin Oradea și Arad. Proiectul mare vizează îmbunatățirea infrastructurii din toate punctele de vedere. Sistemul rutier și cele conexe necesită îmbunătățiri, astfel încât trenurile sǎ poată atinge o vitezǎ de 160 km/h. Dacǎ Guvernul României este de acord cu un astfel de proiect, nu existǎ impedimente pentru finanţarea directǎ prin fonduri europene.
Alianţa Vestului este o iniţiativǎ unicǎ și inovatoare, admiratǎ atât la nivel naţional cât și european. Astfel de proiecte pot genera mai ușor orașe smart, eficienţǎ regionalǎ și localǎ și pot aduce schimbǎri benefice comunitǎţilor urbane. Alianţa Vestului a fost anunţatǎ pentru prima datǎ în cadrul Urban Talks, conferinţa UrbanizeHub, de la Timișoara.
Surse: ZiuadeCluj, OpiniaTimisoarei, StirideCluj
Foto: Urban Talks, OpiniaTimisoarei
Nu vreau sa aduc un afront, dar personal mi se pare ca fiecare isi urmareste interesul in aceasta alianta.
Timisoara – sa recapete Spitalul Regional promis in campanie de PSD si taiat de la finantare in stilul caracteristic ce consacreaza partidul.
Clujul si Oradea – modernizarea caii ferate si alipirea la coridoarele pan-europene feroviare de transport Orient Est-Mediteranean (Arad-Timisoara-Lugoj-Herculane-Craiova-Calafat) aflat in pregatire, respectiv Rin-Dunare (Arad-Deva-Sighisoara-Brasov-Bucuresti-Constanta) in executie.