În ultimii ani, orașele moderne au evoluat, extinzându-și granițele. Extinderea orașelor mici din întreaga Europă este un factor care se bazează pe o nouă abordare stabilită de urbaniștii zilelor noastre. Se încearcă astfel o abordare sustenabilă în organizarea noilor zone de locuit din periferiile orașelor europene. Această tendință este cunoscută mai ales pentru facilitatea mobilității …
De ce orașele din Moldova pot deveni printre cele mai performante din UE în următorii zece ani, este întrebarea la care încercăm să răspundem în cadrul acestui editorial. Niște oameni deștepți au spus la un moment dat că singurul lucru cert pe care îl știm despre viitor, este că va fi diferit. Înainte de acești …
Dincolo de noul (a)normal al vieții cotidiene, pandemia dă naștere și unor proiecte de evoluție inovatoare în direcția dezvoltării urbane. La nivel global, 20 de orașe au fost incluse în cercetarea ESI ThoughtLab – CITIES 4.0 – orașe care au atins un stadiu semnificativ al progresului în ceea ce privește SDG-urile Națiunilor Unite (obiective de …
Cum ar proiecta experții orașele viitorului, de la regiuni la camere, fiind educați de lecțiile trecutului și anticipând provocările viitorului? Experții preconizează, faptul că populația lumii va ajunge până în anul 2050, la 9,8 miliarde de oameni. Astfel 6,7 miliarde de oameni, reprezentând 70% din această populație în plină expansiune, ar urma sa locuiască în zonele …
Proiectul ArkDE Street Moves este un concept suedez de planificare urbană a orașului, ce a luat amploare în Suedia, începând cu toamna anului trecut. Acesta a început ca un experiment în timpul pandemiei Covid-19. Astfel, soluțiile sale se concentrau pe minimizarea nevoilor locuitorlilor, precum accesarea a cât mai multor facilități fără a călători pe distanțe …
Spațiul urban este prin definiție un loc sau o suprafață cu întindere limitată. Această definiție vizează deci, încadrarea spațiului între niște delimitări, dar nu se referă și la ce tip de acțiuni se pot desfășura în interiorul său. Așa cum oamenii nu pot fi doar niște existențe inerte în lume și sunt într-o perpetuă mișcare, …
Obiectivul principal asumat de festivalul SISAF este revitalizarea spațiului urban prin artă. Fațade deteriorate și calcane inestetice au devenit centre de animare a comunității locale, dar și obiective de interes pentru turiști. În condițiile actuale, în care răspândirea COVID-19 ne-a obișnuit să petrecem tot mai mult timp în case, inițiativele care sprijină intervențiile artistice în …
În centrul Barcelonei, una din trei străzi va deveni în curând ”axă verde”, care prioritizează pietonii și bicicletele în locul mașinilor. Pe acele străzi, 21 de intersecții vor deveni piațete publice, așa încât nimeni nu se va afla la o distanță de mai mult de 200 metri de un mic parc. Astfel, orașul oferă mai …
Kópavogur este primul oras din Islanda care a reușit să atingă Obiectivele Dezvoltării Sustenabile (ODS). Un efort de colaborare între actorii importanți ai comunității a fost motorul care a facilitat atingerea acestui obiectiv. Rețeta succesului, pare să includă, din nou, colaborarea între oficialități, societatea civilă și sectorul privat, implementarea subsidiarității și sustenabilității în general. Webinar-ul …
Comisia Europeană este unul din cei mai buni prieteni ai României. În ultimii ani, CE a fost instituția cea mai vocală și cea mai convingătoare (ei au pus și bani mulți la bătaie) în susținerea dezvoltării urbane în România. Au trebuit 30 ani de tranziție pentru ca România să își pregătească o Politică Urbană proprie, …