Viitorul orașelor este numele campaniei derulate de UrbanizeHub în perioada 4 Octombrie – 29 Noiembrie. Campania a fost lansată în cadrul Urban Talks Timișoara. Până în prezent peste 1.200 de persoane din societatea civilă și aproape 100 de primari, city manageri și președinți de CJ au răspuns la întrebările noastre, întrebări legate de planificarea fondurilor euopene în exercițiu 2021-2027. În acest sens, campania este singurul proces consultativ de o asemenea anvergură, desfășurat în România.
Consultarea, este elaborată pe două direcții distincte: publicul larg și reprezentanții administrației locale. De ce e important acest proces? Ne dorim să dobândim o înțelegere profundă a perspectivelor ambelor grupuri, să găsim punctele comune, dar și eventualele divergențe, cu scopul de a facilita o mai bună colaborare între toți actorii implicați în viața unui oraș, de la cetățeni până la primari.
Vrem ca vocile membrilor administrației locale să fie ascultate la nivel național și european. De asemenea, este importantă o viziune comună de dezvoltare pentru perioada 2021-2027, iar rezultatele acestui proces de consultare vor ajunge pe masa Comisiei Europene și a Guvernului României.
La întrebarea Cum vedeti actualul model administrativ cu 41 de judete, 103 municipalitati, 217 orase si 2861 de comune am avut raspunsurile : 8.6% efficient, 14.8% centralizat, 24.7% prea multe UAT-uri, 36% birocratic, 47.8% e nevoie de reforma
Răspunsurile din partea liderilor din administrație sunt și ele spre o nevoie de planificare mai spre local, mai spre beneficiar a fondurilor europene pe 2021-2027.
64,6% din lideri au cerut PO-uri facute pe nevoile fiecarei regiuni, iar 22% isi doresc ca ADR-urile sa aiba mai multa putere, dar sunt ok cu un singur PO regional. 11% din primarii si city managerii chestionati isi doresc un PO special pentru zonele metropolitane. Aproape 80% doresc sa aiba fonduri europene care sa fie cheltuite in colaborare cu alte UAT-uri ceea ce inseamna ca liderii din administratie inteleg necesitatea unor colaborari pentru macroproiecte de infrastructura, sanatate si educatie.
Până la sfarșitul lunii se mai poate vota pe siteul nostru. https://urbanizehub.
Rezultatele campaniei vor ajunge la Comisia Europeană și la Guvernul României pentru a fi luate în considerare atunci când documentele privind planificarea fondurilor europene pe 2021-2027 vor fi elaborate. Noi am realizat această campanie cu speranța că vocile și nevoile beneficiarilor și ale societății civile își vor găsi loc în viitorul cadru financiar european.
CoverPhoto: Gehl Arhitects