home Orașe Verzi Ce înseamnă planificare inteligentă a unui cartier pentru olandezii din Ultrecht?

Ce înseamnă planificare inteligentă a unui cartier pentru olandezii din Ultrecht?

Accesibilitate, diminuarea poluării, car-free și creșterea calității vieții. Acestea sunt doar câteva dintre cuvintele cheie pe care le putem folosi în momentul în care vine vorba de un cartier sau mai multe cartiere ce promit un mediu mai sănătos. Cum își propune Olanda ca în anul 2024 să dezvolte un cartier cât mai sustenabil, care încurajează pe cât posibil bicicleta în schimbul autoturismului personal?

Noul cartier Merwede va apărea în regiunea Utrecht din Olanda, zonă ce prezintă o conectivitate extrem de ridicată. La rândul său orașul a reprezentat și reprezintă o piesa de „puzzle” importantă în dezvoltarea Olandei. Acesta a continuat să se dezvolte și să se extindă din ce în ce mai mult, astfel în prezent ajungând să fie un oraș dinamic ce prezintă o dezvoltare rapidă, care promovează și susține mobilitatea blândă și nu cea invazivă și distructivă, promovează un stil de viață sănătos prin numărul mic de autovehicule, promovează mersul pe jos și încurajează mijloacele de transport alternative cum ar fi bicicletele, mașinile electrice, transportul în comun pe baza de energie electrică verde. Orașul încearcă o decarbonizare a mobilității prin abordarea cartierelor car-free sau parțial car-free și prin abordarea conceptului de green neighbourhood și green-roof.

Având în vedere faptul că olandezii încearcă să aibă un stil de viață cât se poate de sănătos și lipsit de diferiți factori poluanți (cum ar fi mașinile ce poluează în primul rând aerul, iar apoi construcțiile ce îmbracă orașul, ajungând în final să aibă un impact major asupra calității vieții omului), era de așteptat ca aceștia să pornească motorul schimbării către un viitor mai sustenabil, o rețea de autovehicule cât mai redusă, proiectarea unor cartiere ce promovează mersul pe jos, cu bicicleta sau cu un mijloc de transport în comun ce funcționează pe bază de energie verde. Toate aceste metode de mobilitate promovează conceptul de green neighbourhood și conceptul de car-free sau parțial car-free.

Acest oraș, aflat la doar 20 de minute, de mers cu trenul, de Amsterdam reduce în mod constant drumurile, găzduiește cea mai mare parcare din lume pentru biciclete, iar cele mai noi modele ale orașului includ un cartier fără mașini. Este unul dintre orașele cu cea mai rapidă creștere din țară, potrivit Diepeveen, iar oficialii se așteaptă să aibă 100.000 de rezidenți noi până în 2040, pentru o populație totală de 450.000). Aceștia au început în anul 2017 proiectarea unui cartier ce are în vedere limitarea mobilității autovehiculelor personale și publice. Acest cartier nou, Merwede, urmează să fie construit în locul unui sit industrial, va găzdui 12.000 de locuitori, 6.000 de locuințe, iar toate funcțiunile importante cum ar fi Gara Centrală din Utrecht și multe altele vor putea fi ușor accesate. Scopul acestui inovator cartier este de a fi un loc în care oamenii se pot relaxa, munci și trai într-un mod ecologic și plăcut.

Pe lângă alte principii pe care le urmează și multe facilități pe care le oferă cartierul va aborda o economie circulară, adică o economie ce luptă împotriva fenomenului food waste ce promovează crearea a cât mai puține deșeuri și reutilizarea acestora și folosirea redusă a noilor resurse.

Pentru a atrage și a reuni comunitatea, cartierul va cuprinde activități și funcțiuni destinate relaxării cum ar fi un skatepark, restaurante, cafenele, o sală de alpinism, etc. Cartierul va mai fi prevăzut cu o piață destinată restaurantelor și cafenelelor ( construită în locul unui fost depozit de biciclete), afaceri creative unde locuitorii pot descoperi spații destinate exclusiv acestora, pline de liniște și pace cum ar fi piețele și parcurile verzi.

Parcul Merwede o sa fie realizat de-a lungul canalului, iar traficul pentru mașini va fi unul lent, cu diferite rute special amenajate pentru a nu deranja cartierul asigurând legătura cu cartierele înconjurătoare și oraș. Firma care se va ocupa de acest proiect complex se numește Marco Brochmann, iar conform motto-ului green unless, cartierul o să cuprindă în mare parte blocuri de clădiri ce vor avea grădini de curte. În plus va exista un nou parc Merwedepark, care va oferi o experiență plăcută de mers pe jos de-a lungul canalului. Consilierul Utrecht-ului garantează că: „Va fi un cartier al orașului, cu toate dotările zilnice, cum ar fi un supermarket, școli primare și secundare și servicii medicale, la câțiva pași. Oamenii își pot face cumpărăturile, pot lucra și pot face sport în cartier și se pot relaxa pe o terasă de pe o piață a cartierului”.

Pentru a ajunge la ideea de cartier verde și sustenabil, proiectanții au în vedere conceptul de green roof și abordarea sistemelor de panouri solare. În același timp, apa din canalul ce se află în imediata apropiere a cartierului, va fi utilizată în cea mai mare instalație subterană de căldură și depozitare din Olanda. Situl de 24 de hectare, situat între două canale urmărește promovarea mersului cu bicicleta, deoarece orașul olandez a construit și promovat prima pistă de biciclete în 1886, iar acum un an a realizat cea mai mare zonă de parcuri de biciclete din lume dezvoltată pe înălțime ce găzduiește 12.500 de biciclete. Noul cartier va avea 6000 de case deservite de aproximativ 20.000 de biciclete, doua noi școli primare, centre de sănătate, un liceu, un centru sportiv, magazine și afaceri care vor servi în principal populației cartierului dar și restului orașului.

Cartierul va cuprinde și o parcare subterană cu 1800 de locuri, echivalent cu o mașina pentru fiecare 3 gospodării. Aceste locuri de parcare vor avea costuri ridicate tocmai pentru a descuraja utilizarea autovehiculului nociv. În schimb tuturor vehiculelor ce pot ocupa parcarea subterană nu li se va permite circulația în interiorul cartierului singurele vehicule care vor fi permise vor fi vehiculele electrice mici care vor servi pentru livrări de cumpărături, pentru îndepărtarea gunoiului și pentru urgențe de sănătate. Inspirația lui Brochmann și a colaboratorilor săi au reprezentat-o  proiectele la scară mai mică ale Parisului și o amenajare de 600 de locuințe în districtul Gemunte Waterbuilding din Amsterdam. El spune că : „Având această zonă fără mașini, putem proiecta spații fără regulile de camionetă de forță ale mașinii și, astfel, să ne concentrăm pe elementele esențiale pentru o zonă cu densitate mare, care este calitatea spațiului public, orașul la nivelul ochilor, verde , biodiversitate, adaptare la climă și locuri de întâlnire pentru interacțiune socială”.

Articol realizat de Matei Tudorache

Surse foto: Lingotto, liorssteinberg, Nieuwbouw




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.