Conceptul orașelor de 15 minute este popular din Paris până în Houston (Texas) și Seul. Ce face acest concept să reziste și să devină tot mai atractiv pentru administrațiile publice?
Răspunsul ni-l poate da istoria. Oamenii erau obișnuiți, înainte de apariția căilor ferate, să trăiască în comunități relativ reduse ca mărime în care puteau să își procure necesarul, să muncească și să își petreacă timpul liber totul la o distanță de 15 minute de casa lor. Districtele în care trăiau aveau funcții mixte, așa că nu existau motive să le părăsească pentru navetare. Dacă mergem în timpuri străvechi, pe vremea lui Alexandru cel Mare, putem vedea puterea pe care o aveau orașele din punct de vedere economic, militar și cultural. Intrarea lui în Babilon, orașul faimos pentru Grădinile Semiramidei și Turnul Babel, a legitimat proclamarea sa ca rege al Asiei. Cu alte cuvinte, orașele puternice de tip orașe-stat aveau o productivitate fantastică și erau capabile să atragă resursele necesare pentru dezvoltarea lor.
Odată cu revoluția industrială și intrarea în era automobilului, orașele au pierdut din polul de putere pe care îl aveau pentru că oamenii nu mai erau legați de locul în care trăiau și aveau posibilitatea să trăiască într-un orășel și să se deplaseze într-un oraș mai mare pentru a munci. Acest fenomen a avut două efecte asupra modului în care erau gândite orașele. Au fost create suburbii ca zone rezidențiale, bulevardele au devenit mai largi pentru a încuraja tranzitul, zone întregi au fost dedicate ramurii industriale a economiei, prețurile imobilelor au crescut și este mult mai dificil acum să îți cumperi o locuință decât era în urmă cu 50 de ani, există o problema legată și de migrația spre urban pentru că un miliard de oameni trăiesc în așezări improvizate în jurul orașelor, poluarea crește și mai sunt alte probleme de ordin distopic pe care nu le vom enumera.
Totuși, există un concept opus distopiei care nu merge în zona visătoare a utopiei. Este vorba de eutopie, care comprimă ideea de popor, muncă și loc. Marele gânditor scoțian, Patrick Geddes, a venit cu acest termen în secolul XIX. Pe scurt, planul său a fost să faciliteze un tranzit al societății de la un trai bazat pe salarizare pe unul bazat pe un buget vital. Geddes credea că salariile concentrează energia individului pe propriul interes în loc să le folosească colectiv pentru conservarea mediului înconjurător, evoluția societății și creșterea calității vieții. Chiar dacă societatea gândită de Patrick Geddes sună a Star Trek, ceea ce a scris este palpabil.
Orașul de 15 minute este un răspuns pentru multe probleme pe care le-a avut omenirea odată cu avansarea tehnologiei. Pandemia COVID-19 a fost un duș rece prin care am înțeles cât de importantă este comunitatea în care trăim. Dacă vreți să aflați mai multe despre comunitate, vă recomandăm ghidul semnat de UrbanizeHub pe care îl puteți accesa aici. Revenind la discuția despre orașul de 15 minute, putem pune că diversificarea este cea care stă la baza conceptului. Descentralizarea muncii, clădirea și menținerea relațiilor sociale și economice, configurarea străzilor astfel încât să ofere siguranță și să încurajeze mersul pe jos sunt soluții pentru problemele actuale și viitoare. Orașul de 15 minute încurajează legarea de relații de colaborare, oamenii încep să se cunoască unii pe ceilalți și se creează această coeziune despre care vorbeam.
În cele din urmă, orașele sunt factorul principal care leagă oameni și care oferă o identitate indivizilor. Nu trebuie să uităm ideea de bază, care este și principiul de suflet al UrbanizeHub: Împreună construim orașele viitorului!
Surse foto: Philly Mag, World Economic Forum
Idei din acest articol au fost preluate din World Economic Forum
