Creșterea rapidă a numărului de locuitori dintr-un oraș și atragerea forței de muncă cu venituri peste medii sunt o sabie cu două tăișuri pentru o comunitate care dorește să se dezvolte sustenabil. Pentru a rămâne un mediu inclusiv, oamenii trebuie să înțeleagă cum pot combate efectele gentrificării.
Gentrificarea este procesul prin care o zonă urbană săracă sau sub media veniturilor este schimbată odată ce rezidenți cu un venit mai mare se mută acolo, crescând calitatea ofertei de locuințe și atrăgând afaceri noi. Cu toate acestea, vechii rezidenți sunt de obicei înlăturați din cauză că nu își permit chiria și traiul în acea zonă din cauza creșterii prețurilor. Milano este un oraș care a luat în considerare revitalizarea cartierelor într-un mod care să nu exclude rezidenții din zonă pe bază de venit. Cu toate acestea, problemele persistă.
În anii ’60, cartierul milanez era preponderent locuit de muncitorii care lucrau la fabrica Pirelli din apropiere. Mafia a preluat controlul și l-a făcut un cartier periculos, cu probleme de criminalitate, jocuri de noroc ilegale și prostituție. Contextul a făcut ca oamenii să nu prospere și să rămână la un nivel de venit plafonat. Lucrurile s-au schimbat și acum rezidenții întâmpină o altă problemă: nu își mai permit să trăiască în un cartier mult mai frumos cu o calitate a vieții mult mai înaltă. Cei care sunt proprietari (75% dintre italieni) și lucrează pentru venituri medii spre mici aleg să-și vândă apartamentele pentru un profit bun și să se mute în altă parte. Cei mai puțini norocoși nu au altă variantă.
De la evenimentul World Expo 2015, Milano a împins puternic trendul de revigorare a cartierelor din oraș, ceea ce a atras un număr remarcabil de nou veniți. În mod natural, piața imobiliară a crescut și a apărut problema asigurării incluziunii sociale. Administrația publică a decis să construiască mai multe locuințe sociale. Anual, Milano construiește între 3000 și 4000 de locuințe, dintre care 30% sau 40% sunt rezervate ca locuințe sociale. Cu toate acestea, reprezentanții orașului consideră că numărul ar trebui să fie de minimum 8000 de locuințe sociale construite anual, având în vedere creșterea demografică rapidă.
Efectele gentrificării se resimt și în România, în orașele care au crescut rapid și au atras forță de muncă din sectoare economice bine plătite. Dacă avantajul țării noastre este că peste 95% dintre români sunt proprietarii locuințelor proprii și nu sunt un segment atât de vulnerabil ca persoanele cu venituri modice din Milano, gentrificarea produce efecte pentru tinerii care încearcă să pornească la drum în profesii cu venituri medii și întâmpină probleme în plata chiriei sau contractarea unui credit pentru un apartament supraevaluat.
Ce soluții există anti-gentrificare?
1.Implicarea comunității în dezvoltarea imobiliară. Piața locuințelor influențată doar de cerere este o rețetă pentru creșterea continuă a prețurilor. Administrațiile publice ale comunelor din jurul marilor orașe au fost și încă sunt fericite să dea autorizații de construcție pentru blocuri (chiar și între case) știind că vor beneficia la capitolul impozite de pe urma forței de muncă specializată care va lucra la oraș și va domicilia în sat. Dacă oamenii ar fi implicați și ar putea să participe la procesul de co-design al viitoarelor spații, împreună cu sectorul privat și administrativ, spunând ce așteptări au în privința funcționalității spațiului și a prețului pentru locuințe, atunci s-ar evita probleme ca aglomerarea urbană, creșterea costului traiului și dezvoltarea urbană haotică.
2.Controlul chiriilor. Administrațiile publice au opțiunea de a impune un plafon al chiriilor în anumite zone ale orașelor pentru a le ține sub control și a evita creșterea necontrolată. Mai mult, garanțiile depuse la început pot fi de asemenea limitate pentru a-i ajuta pe cei cu venituri modeste să poată plăti depozitul inițial către proprietar, care poate fi returnat integral sau reținut dacă acesta consideră că au fost produse daune locuinței de către chiriaș.
3.Taxarea spațiilor nelocuite. O practică a speculanților este să cumpere apartamente în zone cu potențial de gentrificare pe care să nu le închirieze, preferând să le țină goale și astfel lipsa opțiunilor de locuințe închiriabile să ducă la o creștere artificială a prețului. La final, speculantul va vinde apartamentul la suprapreț. Să nu mai vorbim de dezvoltatorii care întârzie intenționat livrarea locuințelor pentru a le vinde la preț mai mare. O taxă pe locuințele goale ar descuraja specula și gentrificarea zonală.
4.Construirea locuințelor pentru persoane cu venituri modeste în zonele cu potențial de dezvoltare ale viitoarelor cartiere rezidențiale. Prin crearea unor zone cu locuințe sociale în proximitatea cartierelor rezidențiale, se asigură o ofertă de locuințe la prețuri modeste prin competiția între dezvoltator și stat. Mai mult, se evită excluziunea socială, fiind o zonă deschisă tuturor categoriilor de venit.
5.Crearea unui program prin care chiriașii locuințelor sociale pot cumpăra ulterior locuința. Efectul acestei măsuri este că oamenii cu o situație socială modestă sunt încurajați să își îmbunătățească traiul și să devină proprietarii propriilor locuințe. Astfel, riscul de excluziune socială este redus și se evită situația în care gentrificarea crește prețul chiriilor peste valoarea maximă pe care acești oameni o pot plăti, fiind forțați ulterior să părăsească zona sau orașul.
Informațiile din acest articol au fost extrase din Politico și National Low Income Taxing Coalition
Sursă foto: American Planning Association,Libarts
