home Orașele Viitorului, Politici Urbane & Guvernanță, Proiecte & Orașe Barcelona Metropolitană ne învață de ce doar împreună putem reuși

Barcelona Metropolitană ne învață de ce doar împreună putem reuși

Timp de o săptămână, echipa UrbanizeHub s-a deplasat pe coasta spaniolă a Mediteranei pentru a afla mai multe despre Zona Metropolitană Barcelona. Am vorbit cu 30 de experți din diverse domenii, de la management și relații internaționale până la planificare urbană și managementul deșeurilor, am străbătut în total 700 km prin șapte municipii pentru a vedea cum proiectul scris pe hârtie ajunge realitate. Acum este momentul să povestim mai departe ce am învățat de la Área Metropolitana de Barcelona.

Área Metropolitana de Barcelona, pe scurt AMB, este entitatea care se ocupă de tot ceea ce înseamnă managementul serviciilor publice de interes pentru zona metropolitană. Transport metropolitan, clădiri, parcuri, servicii educaționale și sociale și altele intră sub administrația AMB. 36 de municipalități sunt parte ale zonei metropolitane, fiecare având un primar ca membru în Consiliul Metropolitan și apoi consilieri locali. În total, sunt 90 de membrii care se întâlnesc lunar pentru a discuta și dezbate pe tema proiectelor de interes pentru cetățeni.

Problemele majore pot fi rezolvate prin colaborare

Ca să înțelegem mai bine impactul pe care o asociere între orașe îl poate avea pentru probleme macro, putem să vorbim despre poluare. Spațiul despre care vorbim este prins între mare și munți. Asta înseamnă că aerul cu CO2 produs din diverse surse rămâne concentrat și este inhalat zi de zi de către cetățeni. Doi mari poluatori sunt aeroportul El Prat și portul, care sunt sub administrația națională și pentru care nu se pot crea cadre legislative la nivel de regiune. Ceea ce AMB a făcut a fost să se concentreze pe transport și clădiri.

Zona Metropolitană Barcelona are 95 km² de zone cu emisii reduse. Acest lucru se traduce prin faptul că există limitări de viteză de 20 sau 30 km/h, fiecare mașină are un abțibild cu norma de poluare și nu i se permite intrarea în acea zonă dacă nu corespunde standardelor. S-a pus mult accent pe crearea pistelor de bicicletă, extinderea zonelor pietonale și achiziționarea autobuzelor hibrid sau electrice. Procesul este unul lung, dar din primele rezultate vedem că există diminuări la nivelul indicilor de poluare. Oamenii care aleg să își mențină statutul de șofer și să dețină o mașină, și-au casat autoturismele vechi (11.000 în ultimii 2 ani) care nu le permiteau să se deplaseze prin zonele cu emisii scăzute și au cumpărat unele mai noi și mai eficiente cu consumul de combustibil.

Ceea ce încearcă AMB este să pornească un schimb de mentalitate, unul în care omul să se simtă mult mai confortabil cu mersul cu autobuzele, metroul sau pe jos. Pentru a încuraja oamenii să pedaleze de la domiciliu până la serviciu sau oriunde au nevoie, a fost implementat un sistem de bikesharing pentru rezidenții zonei metropolitane care funcționează pe bază de act de identitate. Pistele au fost gândite ca spațiu separat de stradă si clar delimitat prin borduri, opritoare sau palmieri, tocmai pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Directorul General AMB, Ramon Torra, ne-a povestit cum infrastructura de transport rapid se integrează cu cea deja existentă. Pentru un om este foarte important ca din momentul în care se trezește să știe că poate ajunge într-un timp scurt la serviciu sau să își ducă la școală copiii și apoi să își continue drumul către job. Conceptul de oraș de 15 minute este o utopie când vorbim de metropole de sute de mii sau milioane de oameni, dar asta nu înseamnă că la nivel personal, în viața de zi cu zi, nu se poate realiza acest lucru. Zona Metropolitană Barcelona investește masiv în acest lucru și a făcut din mobilitate un obiectiv principal pe termen mediu și lung.

Colaborarea este o tradiție de generații

AMB gestionează un buget anual de 2,3 miliarde de euro. Acest fond este constituit în mare parte din transferurile de resurse de la municipalități la oraș, urmat de taxele plătite de cetățeni și fondurile venite de la guvern. Barcelona este cel mai mare contributor dintre toate cele 36 de municipalități. Fiind și cel mai mare oraș din Zona Metropolitană, are și cei mai mulți consilieri la nivel de AMB. Ramon Torra, actualul manager general, a fost ales de cei 90 de membri ai Consiliului AMB, care la rândul lor au fost votați de cetățeni. În prezent, sunt patru partide care au reprezentanți prin consilieri și primari în consiliu.

Întrebarea de la care pornim discuția despre colaborare este: de ce? De ce acceptă Barcelona să trimită an de an sute de milioane către o organizație?

Răspunsul pe care ni l-a dat Xavier Tiana, directorul departamentului de relații internaționale, este istoria. De 40 de ani existau diferite autorități care se ocupau de aspectele regionale. De transport, de mediu, de managementul deșeurilor și așa mai departe. În 2010 toate acestea au fuzionat în AMB. Municipiile au înțeles că doar împreună se pot dezvolta armonios și oferi calitatea vieții pentru oameni, așa că au clădit peste această cultură a colaborării. Barcelona a înțeles că dacă vrea să evite problema supraaglomerării și a tuturor problemelor pe care le aduce, trebuie să ajute municipiile din jur să ofere șanse egale pentru locuitorii lor.

Acest lucru nu este, din păcate, înțeles la scară largă. Acest lucru duce la competiții în care orașele, din sentimentul că mai mulți oameni înseamnă mai multe fonduri, duc o luptă din care ies mai puțini câștigători decât dacă ar merge împreună cu un proiect de tipul zone urbane funcționale.

Vom povesti în articolele viitoare despre fiecare proiect vizitat care a fost un model de bune practici și o sursă de inspirație pentru noi. Sperăm să aibă același efect și pentru cei care vor citi despre ele, poate pentru prima dată.

Nu înainte să încheiem acest articol, dorim să le transmitem calde mulțumiri partenerilor noștri de la AMB.

Moltes gràcies per la meravellosa acollida i les coses que ens vas ensenyar!

Acest articol face parte din proiectul Comisiei Europene „Functional Areas in the EU”.




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.