Orașele viitorului au nevoie de antreprenori și lideri urbani care să gândească proiecte sustenabile pe termen lung. Raluca Munteanu, Business Developer Manager IULIUS, și Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, au discutat despre nevoile investitorilor și proactivitatea administrației publice, ce urmăresc marile companii și ce strategii fac orașul mai atractiv pentru mediul de business.
Discuția din cadrul UrbanTalks Oradea a pornit de la rolul pe care administrația și investitorul îl joacă în dezvoltarea sustenabilă a unui oraș și impactul pe care îl doresc să îl aibă în comunitate. Cum ar trebui înțeleasă contribuția mediului de business în creionarea orașelor viitorului?
„Noi încercăm să ne aliniem cu nevoile comunităților în care suntem prezenți și dacă vorbim de un oraș al viitorului cu siguranță este un oraș despre oameni. Observăm că aceste nevoi se schimbă. În zece ani, timp în care și noi am făcut shiftul de la un dezvoltator axat pe centre comerciale, ne-am dat seama că nevoile comunității nu mai sunt doar lucruri de conveniență. Dacă vorbim despre birouri, toți cei care lucrează într-o companie nu se uită doar la remunerația financiară, ci la calitatea jobului, își doresc un sentiment de apartenență, de calitate a locului de muncă. Pe partea de retail, vorbim despre destinații mai degrabă decât simple locații în care ți-ai făcut cumpărăturile și ai plecat. Vorbim despre locații care sunt integrate cu orașele. Ce este foarte specific în proiectele noastre este faptul că sunt investiții foarte amble. Când discuți despre investiții de sute de milioane de euro, deja nu mai discuți doar despre tine pentru că în mod inevitabil trebuie să găsești o aliniere cu strategia orașului. Noi așa pornim, de la analiza nevoilor orașului și încercarea să ne sincronizăm cu ele. Obiectivul când construim ceva este să fie cât mai bine integrat și să nu simți că este un proiect. Orașele viitorului sunt orașe despre oameni, în care fiecare lucrează indiferent de domeniu având ca principal reper nevoile și tendințele care se întâmplă în societate”, spune Raluca Munteanu, Business Developer Manager IULIUS.
Orașele care știu să încheie parteneriate la nivel local între toți stakeholderii au un plus în ochii unui investitor care dorește să dezvolte afaceri în zonă. Cum sprijină Oradea investitorii și cum îi atrage?
„În primul rând, suntem sinceri. Niciodată nu prezentăm situații care nu sunt în conformitate cu realitatea și care nu pot fi verificate de investitor. Întotdeauna le recomandăm să verifice toate informațiile pe care noi le furnizăm. Întotdeauna suntem concentrați pe parteneriate. Cred că ce a reușit Agenția de la Oradea să facă și poate într-un mod diferit față de alte autorități locale este deschiderea pe care am avut-o pentru parteneriate pentru a fi atenție o dată la ce se întâmplă cu mediul educațional din Oradea și județ, cum putem să lucrăm împreună, cum putem să conectăm mediul educațional cu mediul antreprenorial, care sunt nevoile companiile, cum facem retenția forței de muncă. Aici sunt câteva întrebări la care nu sunt niște răspunsuri ideale, nu sunt niște criterii care funcționează de fiecare dată. Aplicăm mai multe metode, mai multe strategii și încercăm să facem retenția forței de muncă. Ce am observat în anii de când conduc agenția este că majoritatea tinerilor din Oradea nu cunosc care sunt posibilitățile pe care orașul le are. Legat de cum atragem investitorii, prezentăm o dată o infrastructură bine pusă la punct, încercăm să fim o echipă de profesioniști care răspunde la toate întrebările și încercăm să prezentăm mediul în care ei vor activa așa cum este el. Spunem că există o lipsă a forței de muncă în Oradea, dar spunem și că există programe pentru învățământ dual, programe pentru educație integrată, programe care sunt împreună cu Universitatea din Oradea, programe care se desfășoară în parteneriat cu companii locale. Sigur, poate că rezultatele nu sunt extraordinare și surprinzătoare, dar ele există și an de an vedem că numărul elevilor, parteneriatelor, companiilor locale care doresc să de dezvolte crește. Cred că suntem pe direcția bună, învățăm în fiecare zi, suntem axați mereu pe a învăța și a fi deschiși la idei și soluții noi. Asta le recomand întotdeauna autorităților locale: să aibă deschidere, curiozitate și aplecare spre a cunoaște și a ști”, a explicat Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea.
Investițiile de milioane de euro nu sunt doar despre generarea unui profit, sunt despre integrarea proiectelor cu tipologia și viziunea de viitor a orașelor. Totodată, un investitor trebuie să fie atent la competiția cu ceilalți antreprenori la nivel internațional când dorește să ofere un serviciu sau să vândă un produs către firmele care activează la nivel global. „Suntem prezenți în Iași, Cluj, Timișoara. Valoarea proiectului Palas are peste 300 milioane euro, Timișoara la fel, în Cluj am lansat o investiție de 500 milioane euro. Sunt valori foarte mari, este aproape cât tot bugetul municipalității într-un proiect. Noi nu putem să le facem singuri, lucrăm foarte aproape cu administrația și ca în orice relație lucrurile sunt uneori mai lente, alteori mai rapide. Per total, lucrurile merg într-o direcție bună, am avut susținere peste tot pe unde am fost. Nu putem aduce ca reproș pretenția ca o administrație publică să se miște la fel de repede ca un investitor privat. Pentru noi, cea mai mare presiune este legată de timp. Este important ca partea de avizare să se întâmple într-o manieră fluidă astfel încât să poți să construiești și să livrezi chiriașului în termenul solicitat de el. Dacă ne gândim la Palas Campus în Iași, unde chiriașul este compania Amazon, vorbim de un contract de 35.000 mp, un astfel de contract când chiriașul alege deja nu mai compară Timișoara cu Cluj, Iași, Oradea, Brașov… el se uită la toată Europa Centrală și de Est, se uită care sunt orașele cu universități puternice, care sunt costurile pentru real estate, ce costuri de salarii ai și competiția nu mai este la nivel național. Noi, ca să putem atrage și securiza un astfel de client, trebuie să dovedim că avem proiecte de calitate, universități puternice și o administrație care ne susține ca să putem livra proiectul în timpul pe care ei ni-l cer”, spune Raluca Munteanu.
Alina Silaghi a menționat că succesul în atragerea investitorilor ține de colaborarea între diferitele organisme ale administrației publice și crearea de contexte astfel încât resursa umană să se poată dezvolta profesional și să dorească să trăiască în oraș: „Cea mai importantă resursă este întotdeauna omul. La toate conferințele la care am participat, focusul a fost pe centrarea asupra nevoilor utilizatorului, cetățeanului. La Oradea încercăm să fim atenți la aceste nevoi. Investitorii vin din punct de vedere economic așa cum spuneam pentru infrastructură, locație, viteză de lucru, eliberarea autorizației de construcție în șapte zile, proiecte de infrastructură majoră, un intermodal, un terminal cargo, proiecte de centru de transfer tehnologic cu universitatea… acestea sunt niște puncte cheie care arată că orașul are o strategie. Strategiile de creștere a mobilității prin care urmărim conectarea Oradei cu tot ce înseamnă zonă metropolitană arată că ne dorim ca tot ceea ce facem să fie pe termen lung și sustenabil. De ce vorbesc de sustenabilitate? Pentru că ne gândim cum să construim panouri de energie solară pe terenuri acoperite de cenușa de la CET 2, ne gândim cum să utilizăm apa geotermală, cum să folosim resursele pe care le avem și colegii mei care scriu proiecte cu finanțare europeană iau în calcul această componentă de sustenabilitate. Fiecare dintre noi încearcă să pună umărul”.
Discuția moderată de Eva-Viorela Sfârlea, unul dintre autorii „Orașului Românesc 4.0”, poate fi urmărită în videoul de mai jos.