Zilele trecute a fost anunțat de către noul Guvern Programul de Guvernare pentru 2018-2020. Din păcate, orașele și dezvoltarea acestora nu reprezintă o prioritate pentru guvern, cuvântul urban fiind de negăsit în textul Programului de Guvernare.
Conform Băncii Mondiale, cele mai mari opt orașe din România concentrează aproape 22% din populație și generează aproximativ 53% din PIB-ul țării, iar zece județe din cele 42 produc 70% din business-ul României şi au 80% din totalul angajaților din companii.
Provocǎrile sociale și economice curente cer soluţii rapide și directe. Doar prin niveluri nou-definite de putere pentru orașe și cetǎţeni putem sǎ gǎsim aceste soluţii. Orașele trebuie sǎ clǎdeascǎ o viziune care sǎ-și aibǎ rǎdǎcina în caracterul lor distinct și sǎ caute o versiune unicǎ a propriei existenţe.
Orașele trebuie sǎ gǎseascǎ acel element revoluţionar – un factor de schimbare sau chiar o serie de intervenţii care pot schimba o așezare urbanǎ și o pot transforma într-o competitoare la nivel inter-local. Dar pentru a ajunge acolo, ele trebuie sprijinite prin politici urbane, prin fonduri sau prin libertate de decizie.
În România, politicieni și cei care fac politicile publice, nu au realizat încă importanța orașelor sau a descentralizării. Deși peste tot in lume, indiferent de statutul administrativ și modul de functionare al statului, orașele primesc din ce in ce mai multa putere de decizie, fonduri și libertate de expansiune și dezvoltare, la noi totul funcționează din ce în ce mai centralizat, fără fonduri prea mari de investiții, care oricum sunt realizate politic fără nicio legatură cu planurile de dezvoltare, și fără putere de decizie atunci cand e vorba de proiecte strategice de dezvoltare (ex. centura din Timișoara). Totul e de la București!
În loc de descentralizare, în România asistăm la un proces de centralizare economică. Bucureștiul de astăzi are o pondere dublă față de cel de pe timpul lui Ceaușescu, comparând cu PIB-ul din 1985. România devine tot mai dependentă economic de capitala ei, iar acest lucru se vede din taxele colectate anul trecut.
Toate măsurile din noul Program de Guvernare anunțat nu au legătură cu politicile urbane de dezvoltare, ci se focusează pe cheltuieli legate de salarii sau pensii.
TVA scade de la 19% la 18%, salariul minim net creşte cu 100 de lei pe an, iar pentru cei cu studii superioare cu 150 de lei pe an, punctul de pensie creşte cu 60%, eliminarea impozitului pe dividende, familiile vor fi încurajate să aibă cât mai mulţi copii, Salariul mediu brut în România va depăşi 1.000 euro în 2020, Acordarea a 1.600 – 1.800 lei/an pentru fiecare copil dintr-o familie. Acești bani vor fi daţi doar pentru copiii care au cel mult 10% absenţe nemotivate.
Într-o lume globalizată în care comunitățile, orașele, se dezvoltă și produc din ce in ce mai mult, într-o lume în care guvernanța urbană pe mai multe niveluri devine obișnuință, România devine un stat centralizat care nu încurajează dezvoltarea locală sau urbană.
Este clar că pentru a atinge un anumit nivel de dezvoltare, pentru a crește economic ca țară, trebuie să încurajezi și să stimulezi comunități și orașe. Prin măsuri macroeconomice, care țin mai mult de consum decât de stimularea investițiilor și a antreprenoriatului nu se ajunge departe.
53% din PIB e adus de 8 orașe. De ce nu se incurajează acest trend firesc de dezvoltare și de ce nu se stimulează și alte orașe pentru a crește performanța economică? Refuzăm să înțelegem că economia unei țări e dusă în spate de orașe și refuzăm să creăm politici urbane adecvate.
Pentru ca România să devină o țară competitivă trebuie să investească în orașe, deoarece orașele sunt motoarele de dezvoltare economică.
Foto: World Bank
