Cum ar fi să te plimbi cu bicicleta și să primești bani pentru asta? Cum ar fi ca toți cei care folosesc bicicletele ca mijloc de transport să fie recompensați cu monede virtuale, care apoi să fie folosite prin blockchain?
Peste 100 de orașe din 44 de țări au găzduit Climatonul, cel mai mare hackathon din lume pentru acțiuni climatice. Sute de oameni din marile orașe din întreaga lume au participat la un hackathon de 24 de ore pe data de 27 octombrie pentru a accelera capacitatea noastră, la nivel de societate, de a răspunde la schimbările climatice la scară globală.
Organizat de Climate-KIC, inițiativa UE pentru inovare în domeniul climei, Climatonul a reunit provocările orașelor lumii cu oamenii care au pasiunea și abilitatea de a le rezolva. Mai multe date despre Climaton aici: climate-kic.org.
În România, Climatonul a avut loc în Brașov și Timișoara, iar echipa UrbanizeHub a fost prezentă la evenimentul de la Timișoara, organizat cu sprijinul Banat IT, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, ARIES Transilvania și al altor organizații.
Pedal, prima aplicație de ciclism bazată pe blockchain
Cum ar fi ca de fiecare dată când mergi cu bicicleta, fie că mergi la serviciu sau la o plimbare în timpul liber, să poți câștiga bani?
Unul dintre proiectele câștigătoare din Climatonul de la Timișoara a fost Pedal, o aplicație dezvoltată de o echipă de 3 persoane, ce încurajează utilizatorii să folosească bicicletele în loc să își conducă mașinile, răsplătindu-i cu monede virtuale în funcție de distanța parcursă pe două roți. Bineînțeles, aceștia trebuie să aibă la ei smartphone-ul, cu aplicația Pedal instalată.
Banii sub formă de token-uri numite Pedal Coin vor fi răsplătite într-un portofel virtual pe blockchain. Bicicliștii vor avea posibilitatea să vândă, să comercializeze sau să cheltuie aceste monede pentru bunuri și servicii odată ce vor fi acceptate de comercianți.
Întreaga motivație din spatele acestei aplicații a fost crearea unui catalizator economic pentru ca oamenii să-și reducă amprenta de carbon și să devină mai sănătoși în același timp. Blockchain-ul poate fi un mijloc de a stimula oamenii să se gândească mai mult la sănătatea lor și la mediul înconjurător.
Aplicația este încă la nivel de prototip și va fi disponibilă numai după ce monedele Pedal vor intra pe piață printr-o ofertă inițială de monede (ICO), care va începe undeva în jurul lunii februarie a anului 2018.