După 1989, planificarea teritorială, cunoscută în comunism drept sistematizarea teritoriului, a fost văzută ca un rău al societății. Din acest motiv, Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale a fost abolită. Planificarea teritoriului era realizată la nivel central fără să se mai țină cont de nevoile și dorințele cetățenilor.
În prezent, se pot observa consecințele dezvoltării haotice ale orașelor din România. Dezvoltarea în ultimii 30 de ani a fost lăsată pe seama investitorilor imobiliari. Interesul acestora este profitul imediat pe care îl pot obține prin vânzarea unei locuințe și nu prin crearea unei comunități care să aibă sentimentul apartenenței la locul respectiv. O astfel de populație pe termen lung se va implica mult ușor în viața societății.
O soluție pentru dezvoltarea sustenabilă și eficientă a orașelor din România este planificarea colaborativă, susținută de un instrument foarte necesar într-o societate tot mai avansată din punct de vedere al tehnologiei, anume GIS (Geographic Information System).
Abordarea participativă este dificil de realizat într-o societate fără o cultură a implicării, însă nu imposibilă, deoarece multe în orașe din România (Constanța, Cluj-Napoca, Reșița, Oradea, etc.) administrația publică locală a înțeles importanța și valoarea cetățeanului. Au reușit să stimuleze societatea mai puțin activă, în primul rând prin încrederea că cetățeanul este un om cu nevoi și dorințe, pe care vrea să și le exprime. În al doilea rând, aceștia au recurs la informarea cetățeanului cu privire la terminologia de bază și prin explicarea beneficiilor aduse de urbanismul și planificarea participativă. În al treilea rând, au dovedit perseverență, deoarece construirea relației de încredere între cetățean și administrația publică este un proces continuu de comunicare și de deschidere.
Datele, ideile, nevoile și proiectele rezultate în urma consultării populației pot fi foarte ușor puse la dispoziția specialiștilor și a cetățenilor cu ajutorul GIS-ului. Acesta este un instrument de analiză prin care cei interesați pot găsi într-o variantă vizibilă și transparentă o bază de date actualizată permanent despre cum, cât și unde se poate dezvolta orașul. Mai mult, este interactiv întrucât, specialistul poate avea o viziune de ansamblu la dezvoltarea viitoarelor proiecte, dar și cetățeanul poate sesiza punctual problemele orașului.
Ajungând la concluzia că orașele sunt pentru oameni și cu oameni, soluția pentru schimbarea orașelor din România este planificarea colaborativă, adică implicarea activă a cetățeanului, proces facilitat de administrația publică locală prin încredere, deschidere și utilizarea diferitelor instrumente.
Pentru mai multe detalii legate de subiect, urmăriți urban talk-ul despre planificare și urbansim.
E o mare problemă privind optica alterată din care vedeți lucrurile. Așa cum nu există și nimeni nu deține un adevăr absolut, tot așa o rețetă care a avut succes într-un loc nu puteți avea așteptarea absurdă să aibă același succes, la acceași scară, transpus în alt loc, fiindcă apar o serie de particularități. Fiecare oraș trebuie să își găsească propriile avantaje competitive pe care să le fructifice maxim, care ajută la DIFERENȚIEREA și UNICITATEA lui în raport cu celălalte. Voi realizați ce haos și nebuloasă ar fi dacă așa cum doriți, s-ar implementa mot-a-mot aceleași principii, aceleași măsuri, și totul ar fi perfect liniar? Poate acuma v-am deschis ochii puțin…
În privința mentalității, comunitățile și oamenii trebuie să fie încurajați să fie trendsetter-i/pionieri, de copycat-uri și fake-uri suntem sătui toți…
Mergând pe această idee, Reșița nu ar trebui să viseze sau să copieze Timișoara, cum făcea zilele trecute dl. Popa într-un interviu, aruncându-se în comparații complexate gen ”Ce are ea, și nu am eu?” vorba melodiei, ci să își găsească PROPRIUL DRUM și PROPRIA STRATEGIE.
Întru totul de acord, asta zic și eu, că să nu mai spun că dă dovadă de un oarecare egoism/soi de obsesie ciudată de control și de distrugere a identității personale să spui cuiva ce și cum să facă. E ca în viață. Frână, de cum și până când, de unde până unde? Lasă să se dezvolte în propriul ritm, ce dracu te bagi tu, nu sunt factori de decizie delegați să se ocupe de asta, cu studii doctorale, post-universitare și de formare continuă ce te bagă în buzunar cu CV-ul și pregătirea și expertiza lor ce însumează mai mulți ani decât ai tu de viață? Poți veni cu sugestii, dar nu îți aroga drept de veto în a te opune/aprobă ce face o autoritate, că singurul prost în ecuația asta tu ieși. Ei nici nu te remarcă de acolo de sus unde se află.