home Incluziune, Politici Urbane & Guvernanță Urban Talk – Locuire socială

Urban Talk – Locuire socială

Statisticile arată că România se află peste media europeană, în ceea ce privește accesul la locuire. Totuși, există zone urbane, printre care mai ales orașele mici și mijlocii care au lacune majore în acest sens. În România, în momentul de față, nu se vorbește despre locuire ca un drept. Chestiunea locuirii este acum o problemă personală, iar situația administrativă a unor localități permite retragerea instituțiilor publice din soluționarea acestei probleme. 

Marginalizarea socială și accesul la locuire de calitate reprezintă adevărate probleme pentru un număr mare de bucureșteni. Vă propunem discuție în acest sens cu o serie de experți din domeniu: Irina Zamfirescu și Cătălin Berescu prezintă viziunea societății civile. Rareș Hopincă aduce în discuție posibilitățile administrației locale, iar Cătălin Trandafir ne vorbește despre o inițiativă inedită care vizează cartierului Zăbrăuți. Ca moderator, am avut plăcerea de a-l avea alături de noi pe Marcel Heroiu, din partea World Bank Romania. 

Este nevoie în primul rând de o asumare politică a acestei chestiuni, care să aibă loc de partea autorităților. Agenda publică trebuie astfel reformată pentru a aborda tocmai acest aspect social important al comunităților marginalizate sau defavorizate. Există așadar o lipsa de deschidere generalizată, iar politica publică trebuie să fie cea care inițiază un demers în soluționarea problemei locuirii. Mai mult, există o discrepanță majoră între politica națională și politicile sectoriale specifice, iar aceasta este cauza unei ineficiențe sistemice cu privire la locuire socială – ineficiență care este sinonimă, deseori, cu discriminarea sau rasismul. 

Ne concentrăm pe locuință, nu pe locuire și tocmai imposibilitatea de a diferenția între cele două  concepte precum și lipsa de deschidere către prioritizarea celei din urmă sunt probleme urbane reale. În aceeași ordine de idei, blocajele administrative, birocrația și ineficiența politică sistemică sunt factori care fac ca problema să fie una tot mai presantă și mai relevantă astăzi. 

Pentru București, este necesară o departajare administrativă clară de atribuții între primăria municipiului și primăriile de sector. De asemenea, politicile naționale de locuire trebuie să favorizeze implicarea dezvoltatorilor imobiliari în problema locuirii sociale prin implementarea unormecanisme financiare și unor proceduri sociale transparente. În ultimă instanță, inegalitatea locuirii este tot mai gravă și mai evidentă, iar această problemă morală trebuie rezolvată în primul rând prin eforturile oficialităților. 

Pentru a urmări întreaga discuție și pentru a afla detalii despre inițiativa care privește cartierul Zăbrăuți, vă invităm să vizitați pagina noastră de Facebook aici sau să intrați pe canalul nostru de YouTube:

Foto: Pinterest




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.