home Comunitate, Cultură Urbană, Evenimente, Politici Urbane & Guvernanță, Regenerare Urbană „Orașul viitorului este despre ce își doresc cetățenii pentru cetățeni”. Urban Talks Brașov

„Orașul viitorului este despre ce își doresc cetățenii pentru cetățeni”. Urban Talks Brașov

Când ne gândim la participarea cetățenilor în viața publică, primul lucru care ne vine în minte sunt alegerile. Însă prezența când și când la urne este doar un singur fel în care oamenii își pot decide viitorul. Sunt foarte multe alte feluri în care cetățenii trebuie să participe pentru a se asigura că locul în care trăiesc le împlinește nevoile, de la cele de bază, până la cele superioare. Văzută în trecut ca un atribut destinat în trecut doar celor curajoși și vocali, participarea civică în procesul de decizie a devenit un ingredient de bază în dezvoltarea orașelor și în planificarea investițiilor și e susținută de la cel mai înalt nivel european.

Ca să fie puternice și sustenabile, orașele viitorului trebuie să își planifice dezvoltarea în urma unui proces colaborativ de bună calitate. Recent, UrbanizeHub a organizat la Brașov, cu sprijinul Comisiei Europene, evenimentul Urban Talks, a cărui deviză „Oamenii modelează orașe pentru oameni”, reprezintă de fapt rețeta care și-a dovedit succesul în multe țări considerate azi exemple de bune practici. „Trebuie să formăm această masă critică, de oameni care discută despre orașe și vor să aducă schimbarea, să creeze orașe smart și sustenabile. Oamenii modelează viitorul orașelor înseamnă că puterea stă în oameni, iar oamenii sunt în administrație, oamenii sunt în privat, oamenii sunt în ONG-uri. Cu cât avem un proces mai colaborativ, cu atât orașul va fi mai efervescent și va crește. Cu cât oamenii vor colabora, cu cât administrația va fi mai transparentă, cu atât vor atrage expertiză financiară și resurse umane”, a declarat în timpul evenimentului Grațian Mihăilescu, fondatorul Urbanize Hub România.

CITEȘTE ȘI: Cum pot orașele mici să devină competitive?

„Dacă înainte liderul venea și impunea viziunea, acum viziunea are în centrul determinări ei oamenii”

Flavia Boghiu este viceprimar al municipiului Brașov și a văzut cum s-a schimbat, odată cu trecerea timpului, procesul de luare a deciziilor în lumea civilizată. „În această perioadă trecem printr-o schimbare a paradigmei de leadership – dacă înainte liderul venea și impunea viziunea, acum viziunea are în centrul determinării ei oamenii și felul în carea ceștia văd  orașul. Aici ne aflăm într-o dilemă: Ce vor oamenii? Pentru că nu toți vor același lucru. Noi ne putem pune obiective mărețe pentru câțiva ani, că vrem să avem un oraș verde, mobilitate, dar nu toți locuitorii își doresc același lucru”, a spus Flavia Boghiu.

Ruptura dintre cetățeni și autorități: „Păi nu știu, primarul, ceva cu verde…”

Ea a povestit o întâmplare la care a asistat la Brașov, în timpul Forumului Orașelor Verzi, și care i s-a părut revelatoare pentru ceea ce înseamnă ruptura dintre autorități și oamenii de rând. „În timpul Forumului Orașelor Verzi, am avut câteva zile de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Fiind în autobuz, am văzut cum o doamna mai în vârstă încearcă să vizeze biletul și o alta îi spune: ‘- Nu, nu e gratuit! – Păi cum e gratuit?- Păi nu știu, primarul, ceva cu verde…’.

Ce mare diferență era între ceea ce vedeam noi, la discuțiile cu specialiștii, despre cum facem să ajungem cu emisiile de carbon la zero până în 2050 și omul de rând, expus pentru prima dată la Forumul Orașelor Verzi, care nici nu prea înțelege ce este, iar autobuzul este gratuit pentru că primarul ceva cu verde. Ca leadership, cred că asta este cea mai mare provocare: să vedem care sunt nevoile oamenilor, care este direcția în care ne ducem”, a punctat Flavia Boghiu.

CITEȘTE ȘI: Călărim valul schimbării sau îl lăsăm să ne doboare? „Trebuie să ne întrebăm foarte serios care e balanța între administrație, cetățeni și experți”

„În lipsa viziunii, riscul este ca orașul să ni se întâmple și să ne trezim că nu e făcut pentru noi”

Aceasta a povestit că și ea, și primarul municipiului sunt întrebați adesea despre ce vor să facă într-o parte sau alta a Brașovului. „Nouă ni s-a părut cel puțin ciudată întrebarea. Nu cred că e despre ce vreau eu. Cred că aceasta este provocarea noastră, ca societate, să înțelegem că leadershipul nu mai este despre liderul providențial, care vine și face ce vrea el cu spațiul respectiv. Liderul este catalizatorul energiei din comunitate, care trebuie să aducă energia la un loc, să se asigure că își adună informațiile relevante și că ia deciziile pe care oamenii și le doresc pentru oameni. Din lipsă de viziune, riscul este ca orașul să ni se întâmple. Să ne trezim că decizii s-au luat fie că unui anumit lider i s-a părut că acolo trebuie să fie un cartier, ba nu, spital, ba nu, centrul comercial, fie că diferite forțe din diferite sectoare au pus presiuni încât să se ducă lucrurile într-o anumită direcție și să ne trezim, așa cum li se întâmplă multor orașe din zilele noastre, să ni se întâmple orașul. Să nu avem identitate, să ne trezim că nu știm cine suntem ca oraș și că orașul în care locuim nu pare a fi făcut pentru noi. Cred că genul acesta de evenimente, precum Urbanize Talks, au rolul este de a genera modele de gândire. Am încredere că Brașovul va deveni unul dintre orașele model, chiar și cu costurile politice pe care ni le asumăm uneori, de a pune întrebări. Ni s-a reproșat: ‘Ce dezbateți acolo? Luați decizii că de aia v-am pus.’ Este un cost pe care ni-l asumăm, tocmai pentru că orașul viitorului nu este despre noi. Astăzi sunt eu în fața dvs. peste un timp este altcineva. Orașul viitorului este despre ce își doresc cetățenii pentru cetățeni”, a afirmat Flavia Boghiu.

CITEȘTE ȘI: „Fără viziune, riscul cel mai mare este ca orașul să ni se întâmple”

Masă rotundă moderată de Mirela Mărcuț (Universitatea Oradea) cu reprezentanții Microsoft, Andreea Bulisache și UiPath, Răzvan Atim, în cadrul căreia s-a subliniat că orașele SMART se adresează oamenilor și sunt modelate pentru oameni. 

Cum stimulează Comisia Europeană participarea cetățenilor

Prezent la evenimentul Urban Talks prin apel video, Amodeo Francesco, Policy Officer DR Regio din cadrul Comisiei Europene, a vorbit despre cât este de important ca oamenii să fie implica în deciziile care au legătură cu investițiile. „Când investim, decidem viitorul acestei generații, a celei următoare și sunt multe feluri în care cetățenii pot participa pentru a influența viitorul prin investiții. Și politica de coeziune este despre investiții”, a explicat Amodeo Francesco.

Pentru a putea beneficia de participarea comunității, autoritățile trebuie să identifice toți stakeholderii relevanți, să vorbească pe limba oamenilor, să se asigure că decizia include toate punctele de vedere și să fie transparente, pentru a construi încrederea. „E important felul în care comunicăm, dacă vrem să informăm, și să îi facem pe toți stakeholderii să participe. E important felul în care creștem, această relație. Primul lucru important pe care trebuie să îl învețe autoritățile este să dea feedback și să explice de ce iau decizia”, a punctat oficialul european.

Procesul de implicare al cetățenilor nu este unul simplu. „Știm că participarea necesită capacitate administrativă, nu este atât de ușor să activezi cetățenii. De aceea Comisia Europeană oferă sprijin pentru creșterea participării și de aceea am decis să acordăm un grant pentru Urban Talks. Pentru că am dorit să stimulăm implicarea cetățenilor. Stimulăm implicarea cetățenilor în două feluri. Oferim suport tehnic autoritățile responsabile de programe, dar știm că există o societatetate cvilă foarte activă și trebuie să o sprijinim să creeze legături cu cetățenii,. Acest proiect (n.r. Urban Talks) reprezintă un exemplu foarte interesant al felului în care putem colabora cu cetățenii”, a spus Amodeo Francesco.

CITEȘTE ȘI:

Premieră la UrbanTalks Brașov! Comisia Europeană a lansat în România proiectul 100 de orașe verzi europene

Ecuația europeană pentru viitor: un sistem economic nou, sustenabil și de durată! Miliarde de euro vor merge spre tranziția verde




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.