Orașul Lodz folosește tehnologia Age Tech pentru a acomoda nevoile persoanelor în vârstă. Autoritățile locale derulează un program prin care 500 de bătrâni vor primi brățări care să le monitorizeze starea de sănătate și să transmită date în timp real dacă există dificultăți.
Persoanele în vârstă cu probleme de sănătate din Lodz (Polonia) vor primi brățările inteligente care folosesc telemedicina pentru a interveni rapid atunci când este nevoie. Proiectul va furniza brățările către 500 de vârstnici care au suferit atacuri de cord și riscă să-și piardă conștința, au pierderi de memorie sau alte probleme din cauza unor tratamente. Dacă aceștia simt că au nevoie de ajutor, pot apăsa pe butonul SOS și serviciile de urgență vor fi notificate pentru a oferi asistența medicală necesară.
Pe lângă bătrâni, brățările oferă mai multă liniște și pentru familiile aparținătoare. Aceștia sunt notificați în timp real legat de starea de sănătate a rudelor, putând afla imediat temperatura, tensiunea, saturația și activitatea fizică a purtătorului brățării. Dacă ne gândim la costul pe care un asistent personal îl presupune, povara financiară este mult mai mare atât pentru cel în nevoie cât și pentru familia sa. Brățara rezolvă problema siguranței și a monitorizării stării de sănătate a purtătorului la un cost mult mai redus și dacă ar fi cazul de mutare într-un azil dedicat vârstnicilor. Una dintre problemele cu care se vor confrunta orașele este să creeze aceste centre de îngrijire. Totuși, chiar dacă ar exista aceste spații, bătrânii se confruntă cu problema acceptării că au nevoie de ajutor și trebuie să se mute din locuința în care cei mai mulți dintre ei și-au petrecut toată viața.
Din acest motiv, telemedicina trebuie promovată și inovațiile din acest sector sunt necesare. Prin furnizarea siguranței către bătrâni, acest segment de vârstă poate rămâne implicat în viața comunității. Dacă li se oferă un asistent digital care veghează asupra lor și contactează persoanele apropiate ca să le transmită cele mai recente modificări ale organismului sau comportamentului identificate, bătrânii își mențin gradul de autonomie și nu depind de cineva pentru rezolvarea chesiunilor cotidiene (mersul la cumpărături, mișcarea în aer liber, vizitarea rudelor, plata facturilor etc.).
Tehnologia dedicată îngrijii bătrânilor este unul dintre subiectele abordate în Orașul românesc 4.0, care prezintă soluții eficiente și reduse din punct de vedere al costului. Faptul că administrațiile publice au început să implementeze soluții în acest sens este un pas înainte către crearea unor orașe mai incluzive pentru toate categoriile de vârstă.
Informațiile din acest articol au fost extrase din The Mayor
Sursă foto: GrayingWithGrace