Ce inseamna urbanism operational? Cum s-a reusit regenerarea urbana a Barcelonei?
În cadrul urbanismului operațional, decizia stă în mâinile administrației publice. Aceștia își dau acordul de a efectua o amenajare urbană de proporții, ce va afecta cu siguranță mediul natural și antropic. Propunerea poate veni însă din altă parte. Pentru finalizarea unui proiect, administrația este obligată să angajeze un antreprenor urban, care la rândul său își poate aduce alți colaboratori.
Urbanismul operațional este format din trei faze: pre-operațională, operațională și post-operațională.
Barcelona este un oraş dinamic, care îmbrăţişează şi exprimă deopotrivă vis, speranţă, noutate. Oraşul soarelui, al culorilor şi al temperamentului latin în formă pură.
Jocurile Olimpice din anul 1992 din Barcelona au reprezentat o ”rampă de lansare” pentru orașul în sine. Au fost atrase foarte multe investiții publice, dar și private, ce au dus la îmbunătățirea vieții urbane. Cu acest prilej s-au rezolvat probleme la nivelul infrastructurii, căilor de comunicație, dar au avut loc și renovări ale locurilor lăsate în paragină.
Pentru amenajările necesare au fost alese 4 zone urbane neglijate, iar satul olimpic a fost amplasat pe o zonă industrială abandonată. Orașul a fost tratat mai degrabă ca o sumă a tuturor cartierelor, nu a fost divizat în zone disctincte.
Problemele sociale din oraș puteau distruge Jocurile Olimpice, dar s-a găsit o soluție, pe care probabil nu mulți ar lua-o în vedere. În cartierul cu cea mai crescută criminalitate, El Raval, străzi întregi de clădiri au fost demolate, iar în locul lor s-au construit: Muzeul de Artă Contemporană, zone de cumpărături, zone studențești și o stație de poliție.
Ca urmare a tuturor aceste evenimente, în anii: 1991, 1992, 1995, 1997, 1998, Barcelona a avut o creștere a Produsului Intern Brut mai mare decât cea a Spaniei, și chiar a Uniunii Europene. Din aceast fapt, putem concluziona că Barcelona nu doar s-a ”pus pe picioare ” într-un timp relativ scurt, dar și-a și menținut această poziție, fiind și astăzi unul dintre cele mai apreciate orașe din Europa.
Modelul de regenerare al Barcelonei, ar trebui să fie un exemplu pentru toate orașele ce își propun să schimbe ceva. Nu este neapărat nevoie de un eveniment de o astfel de anvergură pentru a propune o schimbare a mediului urban.
Sursa: Geographyfieldwork (Urbanism)
Poze: Alba, 123rf, Barrabesmil