Fenomenul economiei colaborative (sharing economy) a luat amploare acum aproximativ un deceniu ca răspuns la criza financiară din 2008. Ca urmare a crizei, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă și s-au confruntat cu dificultăți economice; astfel, oamenii au căutat noi modalități de a câștiga bani, precum și de a avea acces mai ieftin la diferite resurse.
În prezent, lumea se confruntă cu o altă criză, care pare să aibă un impact și mai grav asupra economiei globale. Însă de data aceasta, pandemia de coronavirus îi obligă pe oameni să rămână separați fizic, multe țări impunând măsuri stricte de distanțare socială menite să prevină răspândirea virusului.
Acest fapt are clar consensințe negative, elementul de bază al economiei colaborative reprezentându-l interacțiunea și schimbul de resurse între colegi. Au apărut mai multe rapoarte conform cărora uriașii din industrie au fost puternic afectați de pandemie.
Cum afecteză COVID-19 economia de tip sharing?
De exemplu, în cazul acțiunilor companiilor de tip ride-sharing precum Uber și Lyft, s-a putut observa o scădere accentuată. Înainte de apariția virusului, acțiunile Lyft erau vândute cu aproximativ 59 USD pe unitate. La data de 25 august 2020, prețul unei acțiuni era de aproximativ 29 USD [1].
Și nu doar giganții industriei sunt afectați. Alte platforme locale și comunitare de sharing sunt, de asemenea, afectate, limitând accesul utilizatorilor la servicii precum schimbul de unelte sau haine. Următoarele luni rămân nesigure pentru astfel de platforme, menținute pe linia de plutire deocamdată prin donațiile utilizatorilor și împrumuturile pentru întreprinderi mici de la diferitele entități responsabile.
Cu toate acestea, unele companii din cadrul economei colaborative înregistrează o creștere a cotei de piață. Acest lucru se datorează capacității acestora de a inova și de a pivota modelele lor de afaceri conform nevoilor actuale. De exemplu, în Beijing, China, utilizarea serviciilor de bike-sharing a crescut cu până la 187% față de înainte de pandemie, deoarece oamenii preferă să meargă cu bicicleta – o formă individuală de transport care are loc în spații deschise – în loc să folosească mijloacele de transport în comun [2].
În plus, platformele de sharing au pivotat aspecte cheie ale modelului lor de afaceri pentru a oferi servici personalului esențiali. De exemplu, Uber a oferit 10 milioane de călătorii gratuite și livrări lucrătorilor din prima linie, persoanelor în vârstă și altor persoane cu nevoi speciale [3]. În China, Airbnb oferă reduceri persoanelor care închiriază pe termen lung, deoarece închirierea pe termen scurt este interzisă. Această schimbare rapidă a modelelor de afaceri ne poate oferi o idee despre modul în care platformele de sharing s-ar putea transforma ca urmare a pandemiei.
Cei care oferă servicii în cadrul platformelor de sharing, precum Uber sau Glovo, se confruntă cu o situație deosebit de dificilă, fiind expuși unui risc ridicat, dar neavând parte de beneficiile unui job stabil. După ce lumea a observat în ultima perioadă cât de importante sunt aceste servicii, va fi oare munca în așa numita “gig economy” în sfârșit recunoscută și protejată după criză? Pe măsură ce impactul social și economic negativ în acest domeniu devine vizibil, există se găsesc voci care solicită reglementări adecvate ale muncii și dreptul la sindicalizare în domeniul economiei de sharing [4].
În mod similar, companiile care oferă servicii de cazare au fost acuzate că au scos prea multe locuințe de pe piața de închiriere pe termen lung. Un efect interesant este totuși raportat din Londra, unde site-ul imobiliar Rightmove a înregistrat o creștere de 45% a ofertelor de închiriere pe termen lung disponibile pe propria platformă. Apartamentele nou listate, găsite anterior per Airbnb, sunt în mare parte mobilate și amplasate central [5].
Pandemia oferă acestor sisteme, care cu toate că aduc numeroase beneficii, prezintă și multe riscuri pe termen lung, șansa de a se reinventa. Întrebarea este dacă platformele care oferă de exemplu servicii de ride-sharing sau de închiriere pe termen scurt, vor face uz de această oportunitate? Și dacă da, cum va influența acest lucru orașele noastre și stilul de viață urban?
Cum poate ajuta economia colaborativă orașele noastre să devină reziliente?
Deși sentimentul general este unul de nesiguranță, datele arată că multe companii din economia colaborativă sunt din nou pe drumul cel bun și că oamenii își redobândesc încrederea de a folosi o aplicație de ride-sharing sau de a sta în casa unui străin pentru o escapadă de weekend. Deși se pare că platformele de sharing se redresează, trebuie să ne întrebăm cum se poate remodela acest sistem economic pentru a ajuta orașele noastre să devină cu adevărat reziliente și să facă față la provocările viitorului?
În primul rând, cu atât de multe necunoscute despre ceea ce ne rezervă viitorul și modul în care „noul normal” ne va defini interacțiunile personale și dorința de a împărtăși, orice viitor sistem bazat pe economia de tip sharing trebuie să răspundă provocărilor noastre noi, precum și provocărilor noastre în curs, fie că sunt de natură ecologică, socială sau economică. Sustenabilitatea a fost pe agenda politică de ceva timp și va rămâne așa, deoarece sistemul nostru economic trebuie reinventat.
De aceea, platformele de sharing trebuie să fie umile și să recunoască punctele vulnerabile din propriile lor sisteme. Trebuie să fie agile în reproiectarea sistemelor din societatea noastră. Exemplele de platforme care deja pivotează modelele lor de afaceri – cum ar fi cele care sunt complementare sistemului de transport public – și care ajută cetățenii demonstrează că acestea pot sprijini și sprijină deja orașele noastre să își crească gradul de reziliență.
În al doilea rând, merită luat în considerare faptul că organizațiile mai mici, care acționeză mai degrabă la nivel local, se pot adapta mai ușor la nevoile unei comunități și ar putea răspunde mai rapid apelurilor de acțiune în comparație cu platformele comerciale cu structuri de management tradiționale. O economie colaborativă care ne ajută să construim orașe reziliente este una care valorifică spiritul comunității și bunăvoința, construind astfel rețele de cetățeni și societăți incluzive. Vedem deja numeroase inițiative comunitare – cum ar fi grădinile comunitare și platformele locale de schimb – care pot fi și mai bine organizate și replicate pentru un bun comun.
Și nu în ultimul rând, o economie de tip sharing care promovează cu adevărat reziliența în orașele noastre ar trebui să lupte împotriva inegalităților socio-economice. Este greu să nu recunoaștem importanța lucrătorilor din economia colaborativă, mai în aceste vremuri dificile. Totuși, dacă îi privim numai ca simpli contractori independenți poate fi dăunător pe termen lung, nu doar firmelor și bunăstării generale, ci de cele mai multe ori lucrătorilor înșiși. Dacă vrem să oferim șansa la echitate și la o recunoaștere adecvată a acestora și pe lângă să evităm acutizarea inegalității sociale în mediul urban, atunci platformele, lucrătorii și organele de guvernanță trebuie să se reunească și să convină asupra unei clasificări intermediare a lucrătorilor în economia comună – între angajați și contractanți independenți, pentru a putea garanta unele drepturi și beneficii sociale sau de sănătate care în mod tradițional revin angajaților.
Născută ca urmare a unei crize anterioare, economia colaborativă ne poate ajuta să depășim criza actuală și să construim comunități urbane reziliente. Dar, pentru a evolua și a evita revenirea la status- quo, va trebui să punem în mod constant sub semnul întrebării sistemul și să avem pretenția la agilitate și acțiuni sustenabile din partea platformelor de sharing, în același timp trăgându-le la răspundere pentru comunitățile locale și lucrătorii lor.
Surse: UrbanizeHub România – PerfectKLIK-portalul către economia de acces, Zacks, PBSC, MarketWatch, Forbes, Wired, Urban Sharing
Surse foto: archdaily
