Constanța – orașul magnet

Constanţa are un potenţial deosebit şi multe oportunităţi de dezvoltare, având în vedere că jumătate din populația României vizitează orașul. Cum ar putea deveni aceștia din turiști, locuitori? Aceasta este o întrebare la care încearcă să răspundă specialiștii, dar și administrația orașului, care a pregătit un set de acțiuni și proiecte pentru viitorul Constanței.

O analiză a Băncii Mondiale pregătită pentru Primăria Constanța arată că mai mult de 10 milioane români au vizitat Constanța-Mamaia în ultimii 5 ani. Datele au fost prezentate în cadrul unei conferințe numite “Orașe Magnet – Zona Urbană Funcțională Constanța”, cu scopul de a identifica soluții pentru oraș, pentru atragerea de investitori, turiști și noi locuitori.

Primăria Constanța a demarat un proces amplu, unic în România, de creare de parteneriate cu actori relevanți de la nivel local, național și internațional, cu scopul de crește competitivitatea orașului.

În acest sens, se încearcă o radiografiere detaliată a avantajelor, dar și a barierelor în calea dezvoltării. Autoritățile locale sunt de părere că trebuie urmate exemplele orașelor cu mari centre universitare precum Timișoara, Cluj sau Iași care reușesc să convingă absolvenții să rămână acolo după finalizarea studiilor.

Cu toate acestea, Zona Metropolitană Constanţa este una din puţinele în care s-a înregistrat o creştere demografică în ultimul timp, în contextul în care populaţia României este într-o continuă scădere. Acesta este cel mai bun indicator, deoarece un oraş care reprezintă un magnet pentru oameni este într-adevăr un oraş competitiv şi care are potenţial.

De ce e Constanța un oraș care atrage?

Unul din avantajele competitive nete ale Constanței este accesul la mare. Același sondaj efectuat de Banca Mondială indică faptul că aproximativ 22% din români s-ar muta la Constanța.

Având în vedere ca 50% dintre români au vizitat deja orașul, primăria pregătește soluții pentru a transforma cât mai mulți turiști în locuitori.

Liderii locali susțin că 60% din tinerii din România doresc să se mute la Constanţa şi tot 60% din cei care au sosit la malul mării au un venit de peste 4.000 de lei. Festivalurile de muzică, printre care Neversea şi Sunwaves, au contribuit la atragerea unui mare număr de români.

neversea

Orașul are o strategie de dezvoltare și promovare a turismului, prin care se dorește crearea unei zone turistice atractive și competitive pentru turiștii români și străini prin acțiuni concrete.

În strategia de dezvoltare urbană, alături de turism apare și conceptul de SMART City, iar viziunea orașului Constanța pentru 2023 este construită pe două paliere. Primul este al cetățenilor, turiștilor și investitorilor, iar cel de-al doilea ține de siguranță, mobilitate, energie și tehnologie și inovare.

Printre proiecte pregătite de Primăria Constanța se numără:

1)  atragerea de noi investitori și crearea de locuri de muncă în colaborare cu Administrația Portului Constanța și cu patronatele din domeniul turismului;

2) absorbția de fonduri europene;

3) întărirea sectorului educațional prin extinderea colaborării cu universitățile locale și prin încurajarea învățământului vocațional (mai ales în domeniul HORECA);

4) investiții în infrastructură urbană și calitatea vieții;

5)  o abordare integrată în domeniul planificării spațiale la nivel metropolitan;

6)  o elaborare a brandului Constanța și promovarea eficientă a acestui brand.

Economic, Constanța este deja unul dintre cei mai importanți jucători la nivel național, iar acum se profilează ca una din cele mai ambițioase și proactive administrații locale. Merită urmărit cum aceste planuri vor prinde viață în anii următori.

 

Foto: Flickr – Stefan D, NeverSea




2 thoughts on “Constanța – orașul magnet

  1. Buna ziua , nu stiu de unde va luati informatiile dar sunt total eronate , eu sunt Constantean si va zic alaturi de ceilalti locuitori ca orasul este intr-o stare dezastruoasa , de unde se emigreaza masiv in ultimii ani , un efect total opus magnetismului. Calitatea vietii este deplorabila , primaria Constanta condusa de condamnatul Radu Mazare si continuata de protejatul lui Decebal Fagadau duce o politica de distrugere a spatiilor verzi si a bazelor sportive (in singurul parc din oras s-a construit un mall urias denumit ironic City Park Mall , pe spatiile verzi dintre blocurile comuniste s-au inghesuit alte blocuri noi , pe plaja s-au dau autorizatii pe banda rulanta de constructii de hoteluri si blocuri de apartamente. Constanta nu are viata culturala , nu are evenimente sportive , nu are un stadion adevarat. Tansportul in comun este la nivelul de autobuze Diesel vechi de 15 ani , asta in conditiile in care reteaua vasta de tramvaie si trolebuze a fost desfiintata de fostul primar.
    Dar adevaratul factor de emigrare il constituie lipsa unor locuri de munca bine platite , singurii Romani care sunt atrasi de Constanta sunt cei din zonele sarace din Moldova si Sud , care vin in timpul sezonului turistic pentru a ocupa locuri de munca precum personal hotelier sau personal restaurante (bucatar , opstar , barman etc). La Constanta nu exista industrie , nu se produce nimic , nu exista o comunitate IT , majoritatea banilor sunt pompati in oras de navigatori si singurele universitati care atrag studenti din tara sunt cele pe profil maritim.
    Aveti un articol foarte eronat domnilor care pare scris la comanda.

  2. Asa este. Aveti perfecta dreptate dle Calavera! Articolul este complet eronat!
    Cand l-am citit ma minunam de unde au scos toate acele caracterizari de nota 10!
    Constanta este mult sub orasele importante ale tarii! Pacat ca s-a ajuns aici…primarii ns sub orice critica! Nu le pasa! Si multi locuitori indiferenti!
    Speram sa fie mai bine…dar cand? In ce secol?

Comments are closed.

Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.