Reinhold Stadler este expert în mobilitate urbană, iar în interacțiunile sale cu administrațiile locale și cu cetățenii se lovește adesea de un conflict care există între cele două părți. „De regulă, cetățenii nu sunt mulțumiți pentru că nu sunt implicați suficient de autoritatea locală, iar autoritatea locală consideră că spiritul civic și interesul cetățenilor față de implicare este minim. Această relație de încredere se formează încă foarte greu”, spune el. A văzut că oamenii sunt dispuși să se implice, însă se așteaptă să vadă și rezultate. Și de aceea proiectele de bugetare participativă trebuie urmărite cu mare responsabilitate de autorități: pentru că, deși sunt o modalitate de a stimula implicarea civică, ele pot funcționa ca un factor de demotivare în momentul în care inițiativele se pierd în circuitul birocratic.
Reinhold Stadler lucrează cu administrațiile locale, însă încearcă în mod constant să contribuie la formarea viitorilor profesioniști și la susținerea comunității, fiind un prieten și colaborator al UrbanizeHub. Un exemplu în acest sens este implicarea sa ca mentor în Hackatoanele desfășurate de-a lungul timpului de UHub, unde a ajutat echipele să-și transforme ideile de în soluții viabile pentru orașe. Anul tocmai încheiat a fost mentor pentru concursurile de la Iași, Brașov și Oradea.
De ce te-ai decis să te implici și să devii mentor pentru echipele înscrise? Care este importanța unor astfel de hackatoane?
Pentru că schimbarea nu poate veni doar de sus în jos. Activitatea mea cotidiană se desfășoară în jurul a ceea ce denumim „mobilitate urbană durabilă”. Practic încerc pe toate căile posibile să ajut orașe să facă tranziția către un sistem de transport mai incluziv, cu impact cât mai redus asupra mediului și orientat către nivel ridicat de sănătate urbană. Chiar dacă de regulă lucrez direct cu administrația publică, asta nu este suficient pentru a face o schimbare reală. De aceea încerc să contribui în formarea viitorilor profesioniști, dar și în susținerea comunității. Dacă comunitatea înțelege importanța conceptelor pe care le promovăm zilnic și are capacitatea de dezvolta idei sau optimiza proiecte, mai ales ca să răspundă mai bine nevoilor locale putem progresa mult mai repede. De aceea cred că aceste exerciții de implicare și inovare civică sunt extrem de importante pentru o dezvoltare sustenabilă și echilibrată a orașelor noastre.
Cum ți s-au părut soluțiile propuse în timpul hackatonului organizat de UrbanizeHub la Oradea?
Soluțiile care rezultă din evenimentele UrbanizeHub se îmbunătățesc constant, ceea ce denotă un progres la nivelul comunității dar probabil și al echipei de proiect. Lucrul în echipă funcționează mai bine decât ne așteptam în mediul online însă distanța fizică a participanților și imposibilitatea de a se cunoaște față în față reduce puțin nivelul de dedicare și implicare în conturarea ideilor. Pe de altă parte, cu versiunea online putem ajunge mult mai ușor la un număr cât mai mare de participanți. La Oradea am avut participanți din Timișoara, Brașov sau Iași, anul trecut, la Galați am avut participanți din București și Giurgiu. Cred că o mare parte din soluții sunt relativ ușor de implementat. Câteva astfel de exemple ar fi: rastelele de la Oradea sau Timișoara, banda reversibilă Iași-Bucium sau reconfigurarea axului Centru Istoric – Centru Civic – Coresi Mall din Brașov (deja vizat de mai multe proiecte și studii în curs de finalizare) sau sistemul de tarifare al accesului în centrul istoric Brașov. Sigur, și celelalte proiecte au șanse mari de a produce rezultate, m-am referit prioritar la soluții premiate. Cred totuși că lipsește încă un pas. Momentan suntem cu soluțiile la nivel de concept și cred că mai este nevoie de un pas până la a face tranziția de la idee către studii de fezabilitate (acel moment din care un proiect deja se pregătește de implementare). Încă ne gândim la cum putem configura acest pas. Pe de altă parte, ideile care ies din UrbanizeHub, cu foarte mici ajustări, pot intra direct în programele de bugetare participativă, cât timp ele există la nivel de primărie.
„Dacă ne referim la planificare, cred că procesul de implicare a comunității este încă insuficient luat în serios și abordat în mediul academic”
Ce îi învață și ce nu-i învață școala românească pe elevi și studenți în materie de colaborare și implicare?
E cvasi imposibil să dau un răspuns specific la această întrebare pentru că fiecare unitate de învățământ are propriile tehnici și metode de formare a viitorilor specialiști. Există multiple priorități conflictuale în sistemul de învățământ care îngreunează semnificativ progresul. De exemplu, un cadru didactic ideal trebuie să fie carismatic, convingător și să dețină abilități avansate în ceea ce privește comunicarea dar în același timp este evaluat (împreună cu unitatea de învățământ) după publicațiile științifice și gradul lor de impact. Cunosc profesori excepționali în comunicare, foarte apreciați de studenți, dar care nu mai au timp să exceleze în cercetare. La fel cunosc desigur și foarte buni cercetători care însă nu reușesc să dezvolta o relație prea bună cu studenții. Din aceeași sferă, cred că este nevoie de o mai puternică colaborare între mediul privat și cel academic, inclusiv în realizarea prelegerilor. Aici nu există încă un cadru legal pregătit care să faciliteze acest schimb de experiență. Momentan, cei care profesează, fiind activi în mediul privat, sunt ocazional invitați la câte o prelegere. Mediul academic furnizează o parte de teorie, uneori concepte la zi, alteori concepte depășite de peste 10 ani, însă legătura cu practica cotidiană este încă șubredă. Cel mai elocvent exemplu pe care îl văd este că nu există o abordare clară a procesului de la nevoie la idee până obiect construit/ proiect implementat. Sunt predate segmente, de exemplu identifică problema și găsește o posibilă soluție, dar nu discutăm de strategie, finanțare, agenda politică, suportul și implicarea comunității, bugete etc. Dacă ne referim la planificare, cred că procesul de implicare a comunității este încă insuficient luat în serios și abordat în mediul academic. Încă pare să persiste acea percepție că expertul (inginer/arhitect/urbanist sau altă meserie) este unicul cunoscător al adevărului, iar comunitatea este cea care trebuie educată. Văd însă progres în acest sens, dar doar pentru că există oameni activi în societatea civilă care au decis să se implice și în învățământ.
„Cetățenii sunt interesați să se implice și vedem asta în miile de inițiative civice active în orașele noastre, dar se așteaptă să și vadă rezultate”
Cum crești spiritul colaborativ în orașe și cum poți să-i stimulezi pe cetățeni să se implice mai mult atunci când vine vorba de găsirea de soluții pentru oraș?
E un drum lung, iar noi suntem abia la început. Cred că cel mai important lucru sunt rezultatele. Cetățenii sunt interesați să se implice și vedem asta în miile de inițiative civice active în orașele noastre, dar se așteaptă să și vadă rezultate. Din păcate inițiativele de bugetare participativă sau proiectele de cartare/ localizare probleme sunt pe de-o parte o cale excepțională către implicarea civică, dar pe de altă parte acționează și ca un imens factor de demotivare. Mai precis, o mare parte din orașele noastre au astfel de inițiative, hai să verificăm câte din ele le și duc la capăt. Cât din proiectele de bugetare participativă sunt implementate sau măcar abordate prin studii? Câte din problemele din aplicațiile de cartare/ identificare sunt rezolvate și comunicate către comunitate? Am colegi care nu reușesc să convingă primăria în proiectele de asistență tehnică să facă anumite proiecte, dar le pun pe bugetare participativă pentru că știu că dacă câștigă au șanse să vadă ideea lor implementată. Asta într-un oraș (pe care nu îl numesc) în care mecanismul funcționează. Pe de altă parte, în alte orașe stai și depui sesizări după sesizări și primești numai răspunsuri în care problema este pasată de la instituție la instituție ca să fie ulterior uitată în neant. Cum să ai motivația să te implici într-un asemenea oraș?
Cât de importantă este implicarea cetățenilor în dezvoltarea urbană?
Rămâne un proces esențial dacă ne dorim orașe incluzive, durabile, sănătoase și desigur inteligente. Avem în continuare un deficit imens de date urbane pentru a putea fundamenta și politici coerente și eficiente iar înțelegerea nevoilor locale este încă limitată. O mai bună implicare a cetățenilor, prin mecanisme eficiente, ar asigura desigur și o rafinare și eficiență sporită a politicilor publice. Un exemplu este spațiul public din jurul locuințelor colective. De câte ori au fost cetățenii întrebați ce și-ar dori în acele spații în proiecte de reamenajare? Ei pot nu doar veni cu idei sau așteptări față de un spațiu pe care îl folosesc zilnic ci pot fi implicați inclusiv în realizarea și îngrijirea lui. Mereu avem grijă mai mare de lucrurile făcute cu mâinile proprii decât de cele primite.
Capitalul uman în orașele mari, mai ales în polii de creștere este imens, însă capacitatea de a valorifica acest capital este încă foarte redusă în majoritatea cazurilor. Suntem la început pe acest drum. Există încă un conflict între cele două entități pe care l-am observat în ultimii ani. De regulă, cetățenii nu sunt mulțumiți pentru că nu sunt implicați suficient de autoritatea locală, iar autoritatea locală consideră că spiritul civic și interesul cetățenilor față de implicare este minim. Această relație de încredere se formează încă foarte greu, mai ales pentru că ea de regulă se blochează la nivelul de consultare a comunității și nu implicare. Orice pas greșit (o bugetare participativă neimplementată, o consultare derizorie etc.) generează un regres foarte mare. E important să construit cu pași mici, poate un proiect simplu dar în care să ne concentrăm pe rezultate. Nu e obligatoriu ca fiecare oraș să aibă bugetare participativă, mai ales cât timp nu se poate asigura implementarea proiectelor câștigătoare. Dar e important să investim în consolidarea acestei relații. Putem miza în prima fază pe ameliorarea colaborării cu ONG-uri sau pe încurajarea formării inițiativelor civice. Administrația publică poate foarte ușor oferi granturi pentru inițiative comunitare, ceea ce mediul privat face deja prin programe de CSR (Corporate Social Responsibility) sau poate (chiar ar trebui) să ofere un canal de comunicare eficient pentru ONG-uri. Avem încă multe proiecte comunitare, susținute din mediul privat a căror impact este redus pentru că nu există un parteneriat asumat cu administrația publică locală.
„E important să arătăm cât mai des și să explicăm într-un limbaj cât mai simplu principii de arhitectură și proiectare”
Cum educi din punct de vedere arhitectural o națiune care n-a avut decenii la rând niciun exemplu de bune practici în acest sens?
Cred că este un mix între perpetuarea exemplelor de bună practică, dar și un accent mai puternic pe etica în proiectare. E important să arătăm cât mai des și să explicăm într-un limbaj cât mai simplu principii de arhitectură și proiectare. Asta este important nu doar la nivelul breslei ci și la nivelul mediului academic care trebuie să fie mai prezent în media folosind totodată un limbaj mai simplu și accesibil. Un aport important îl au proiectele care vizează educația tinerilor cum ar fi De-arhitectura care încearcă să îi familiarizeze cu noțiuni de bază în ceea ce privește arhitectura, urbanismul dar și să încurajeze implicarea civică. Mai mult de atât, exemplele de bună practică trebuie promovate, dar și explicate într-un limbaj cât mai clar. Ele rămân din păcate „ascunse” în revistele de specialitate pe care le citesc doar cei din breaslă (cei care au un interes în a învăța în continuare) și nu cetățenii de rând, cei care în final reprezintă potențialul „beneficiar”. Există inițiative foarte bune care vizează formarea și educarea cetățeanului în domeniul arhitecturii sau al urbanismului mizând pe explicarea unor principii simple și ușor de înțeles, însă suportul pentru ele este în continuare foarte limitat.
În ceea ce privește etica știm prea bine că o parte considerabilă din casele și cartierele odioase construite în câmp au trecut prin mâna unui arhitect și/ sau urbanist (dacă e vorba de veșnicul PUZ pentru încadrare în intravilan). E clar că e vorba mereu de un client prea puțin educat, poate și încăpățânat, dar proiectantul are și un rol important în formarea clientului, aspect foarte des neglijat. Iar rezultatul acestui proces este vizibil cel mai bine în zonele periurbane unde avem întregi cartiere, cu mii de locuitori, care din pricina unei proiectări deficitare s-ar putea să devină ghetouri, aspecte asupra diverși colegi din domeniul planificării urbane atrag atenția deja de câțiva ani, însă proiectele continuă pe aceeași filieră. Totuși, odată cu o oarecare creștere a puterii de cumpărare, pornind și de la experiențele negative ale altora, cererea pentru locuințe începe să se rafineze. Învățăm din greșelile proprii sau ale celor cunoscuți, chiar dacă încă foarte greu. Începem să înțelegem cât de important e să ai dotări (grădiniță, școală, loc de joacă, parc etc.) și că nu nevoie să construim din prima o casă de tip P+1 / P+2 pe maximul suprafeței construibile pentru că poate chiar nu e nevoie de atâta spațiu construit sau nu ne permitem întreținerea lui.
Sursă foto: CEO-Review, Polco
