home Comunitate, Proiecte & Orașe, Regenerare Urbană, Tehnologie & Inovație, Transport Soluțiile de la Urban Mobility Lab Galați

Soluțiile de la Urban Mobility Lab Galați

În cadrul concursului național de soluții de mobilitate urbană, a avut loc Urban Mobility Lab Galați. Echipele au avut timp să lucreze la proiecte inovatoare, inițiativele au fost prezentate, iar cele mai bune proiecte au fost deja premiate. Acestea sunt soluțiile de mobilitate care au potențialul de a schimba fața orașului Galați în umătoarea perioadă. 

Greenway este o inițiativă care vizează optimizarea și prioritizarea transportului public în Galați. Timpul din trafic, poluarea, consumul de combustibil și alte efecte negative ale lipsei de optimizare a transportului public pot fi rezolvate printr-o prioritizare a mijloacelor de transport public. Traficul în sine poate fi mult îmbunătățit dacă se crează o undă verde pentru transportul în comun și dacă intersecțiile sunt gândite pentru a facilita mobilitatea mai rapidă a acestora. Proiectul pilot vizează un traseu cu 4 semafoare, între Judecătoria Galați și Blvd. Siderurgiștilor. 

Echipa EasyToGo propune, de asemenea, o soluție de eficientizare a sistemului de transport în comun. Soluția vizează o colectare de date, analizate mai apoi tocmai pentru eficientizarea transportului public. Satisfacerea nevoilor călătorilor, reorientarea oamenilor către acest mod de transport, precum și o îmbunătățire generală a calității serviciilor pot fi efecte ale analizării datelor. De asemenea, transportul în comun poate fi promovat cu ușurință printr-o aplicație mobilă care să permită și acordarea unor recompense călătorilor.

4cities își propune să aducă o soluție inovatoare pentru problema lipsei de spații adecvate mijloacelor alternative de transport. Poluarea și impactul atât psihologic cât și economic al supra-utilizării mașinilor trebuie contracarate prin introducerea unui nou tip de spații publice. O rețea de noduri intermodale inter-conectate ar putea oferi o conectivitate și o accesibilitate superioară cetățenilor. Astfel, spațiile pietonale, spațiile comune, pistele de biciclete, trasee speciale în cadrul anumitor cartiere și eficientizarea parcărilor reprezintă spații și metode destinate formelor alternative de transport și îmbunătățirii mobilității urbane. 

Proiectul echipei Quasar s-a concentrat asupra unei modalități de a rezolva problema lipsei de comunicare între cetățeni și autoritățile locale. Această lacună are drept consecință scăderea calității spațiului pietonal de exemplu. Spiritul comunitar și implicarea societății civile pot avea loc prin plasarea unui totem digital, care să permită facilitarea unei comunicări autentice și consistente din partea cetățeanului. Implementarea unui astfel de dispozitiv care invită cetățeanul să își facă ideea cunoscută poate fi benefică atât societății civile, cât și administrației publice în sine, care ar avea de câștigat de pe urma feedback-ului venit din partea comunității.

EduTime abordează problema deplasărilor cu scop educațional care au loc în spațiul intra-urban. Există o lipsă de informații centralizate cu privire la aceste deplasări, iar colectarea unor date în acest sens este primul pas pentru implementarea unor soluții urbane benefice, cum ar fi decalarea programelor unor instituții (școli, licee) cu 15 minute. Astfel, traficul intra-urban ar avea de câștigat de pe urma unei cartografieri participative a mobilității și de pe urma unei documentări cu privire la nevoile cetățenilor. Fluidizarea traficului poate avea loc, astfel, prin armonizarea orelor de studiu. 

Problema decongestionării traficului urban se poate rezolva și prin inovația ideii de “car-sharing”. Echipa Flash propune implementarea unei soluții de acest fel, concentrată pe populația studențească a orașului Galați. Mașinile ar fi mai pline, autobuzele mai goale, iar economia de combustibil este evidentă. O aplicație mobilă poate facilita folosirea unui serviciu de “car-sharing” de către studenți, aceștia putând fi chiar beneficia de numeroase recompense. Productivitatea oamenilor ar crește de asemenea, efectul de decongestionare ar fi vizibil, iar serviciul poate ajunge să fie folosit și de alte instituții de învățământ.  

În urma prezentării acestor proiecte, juriul a decis că echipa 4Cities merită premiul 1, în valoare de 2000 de euro. Quasar și-a adjudecat premiul al doilea, în valoare de 1000 de euro. Cele două proiecte au șanse să devină un proiect pilot pentru orașul Galați, deoarece reprezentanții Primăriei și-au arătat interesul pentru a implementa conceptele propuse. Mulțumim tuturor participanților și celor implicați în desfășurarea acestui concurs de soluții privind mobilitatea urbană. Vă invităm să urmăriți prezentarea completă a proiectelor pe pagina noastră de Facebook, aici. 

 

Foto: TripAdvisor




Rǎmâi conectat cu UrbanizeHub și profitǎ de reduceri la evenimentele noastre, abonându-te la newsletter.


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.